HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Audienţe şi Îngerul  Domnului >  2013-05-26 17:51:19
A+ A- Tipăreşte Pagina



Angelus. „Misterul Sfintei Treimi, misterul iubirii lui Dumnezeu faţă de noi”



RV 26 mai 2013. La rugăciunea marială „Angelus”, recitată duminică la amiază în Piaţa Sf. Petru, Papa Francisc a amintit mai întâi de prima sa vizită pastorală efectuată în cursul dimineţii într-o parohie a diecezei de Roma. „Îi mulţumesc Domnului şi vă cer să vă rugaţi pentru slujirea mea pastorală a Bisericii Romei, care are misiunea de a prezida caritatea universală”.
● „Astăzi este Duminica Preasfintei Treimi. Lumina timpului pascal şi a Rusaliilor reînnoieşte în noi an de an bucuria şi uimirea credinţei. Recunoaştem că Dumnezeu nu este ceva generic, Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu-spray, este concret, nu este abstract, dar are un nume: «Dumnezeu e iubire». Nu este o iubire sentimentală, emotivă, dar iubirea Tatălui care stă la originea oricărei vieţi, iubirea Fiului care moare pe cruce şi învie, iubirea Duhului care reînnoieşte omul şi lumea. A ne gândi că Dumnezeu e iubire ne face bine pentru că ne învaţă să iubim, să ne dăruim unii altora după cum Isus s-a dăruit nouă şi merge împreună cu noi. Isus merge împreună cu noi pe calea vieţii.

Preasfânta Treime nu este produsul raţionamentului uman. Este chipul cu care Dumnezeu însuşi s-a revelat, nu de la înălţimea unei catedre, ci mergând împreună cu omenirea. Isus este cel care ni l-a revelat pe Tatăl şi care ni l-a făgăduit pe Duhul Sfânt. Dumnezeu a păşit împreună cu poporul său în istoria poporului lui Israel şi Isus a păşit întotdeauna împreună cu noi şi ni l-a făgăduit pe Duhul Sfânt, care este foc, care ne învaţă tot ceea ce noi ştim, care ne conduce lăuntric, ne dă gânduri bune şi inspiraţii bune.

Astăzi îi aducem laudă lui Dumnezeu nu pentru un anumit mister ci pentru El însuşi, «pentru slava lui cea mare», cum spune imnul liturgic. Îl lăudăm şi îi mulţumim pentru că este iubire şi pentru că ne cheamă să intrăm în îmbrăţişarea comuniunii sale, care este viaţa veşnică.

Să aşezăm lauda noastră în mâinile Fecioarei Maria. Ea, cea mai smerită dintre creaturi, a ajuns deja, graţie lui Cristos, la ţinta pelerinajului pământesc. Este deja în slava Treimii. De aceea Maria este Mama noastră, Maica Domnului, străluceşte pentru noi ca «semn de speranţă sigură». Ea este Maica speranţei. Pe drumul nostru, pe calea noastră, Ea este Maica Speranţei. Este Mama care ne aduce mângâiere – Maica mângâierii – şi Mama care ne însoţeşte pe cale”.

După rugăciunea „Angelus”, Papa a amintit că sâmbătă, la Palermo, a fost proclamat „Fericit” părintele Iosif Puglisi, preot, martir, ucis de mafie în 1993.
● „Pr. Puglisi a fost un preot exemplar, care s-a dăruit în mod special pastoraţiei tinerilor. Educându-i în spiritul Evanghelie, îi scotea pe tineri de sub influenţa criminalităţii iar aceasta a încercat să-l învingă ucigându-l. Dar în realitate, el este cel care a învins, împreună cu Cristos cel înviat. Mă gândesc – a continuat Papa – la suferinţele bărbaţilor şi femeilor, chiar şi ale copiilor, care sunt exploataţi de atâtea mafii, care îi exploatează făcându-i să depună munci care-i fac sclavi, prin prostituţie, prin atâtea presiuni sociale. În spatele acestor forme de exploatare, în spatele acestor sclavii, se află mafiile. Să-l rugăm pe Domnul să convertească inima acestor persoane. Nu pot să facă aceste lucruri, nu pot să facă din noi, fraţii lor, sclavi! Trebuie să ne rugăm Domnului! Să ne rugăm pentru ca aceşti mafioţi şi aceste mafiote să se întoarcă la Dumnezeu! Să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru mărturia luminoasă a pr. Iosif Puglisi, şi să învăţăm din exemplul său!”.

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică, invocată de Sfântul Părinte Papa Francisc la rugăciunea «Angelus», duminică, în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge acum la toţi cei care o primesc prin mass-media în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – A.D.)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate