HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Cultură şi societate  >  2013-06-12 20:03:20
A+ A- Tipăreşte Pagina



Miercuri: sumarul emisiunii



RV 12 iun 2013. Aici, reperele emisiunii noastre:
- Audienţa generală de miercuri a Papei Francisc: „Răul există, dar Dumnezeu este mai tare. Biserica să-şi deschidă uşile pentru toţi oamenii”

- „Creştinii să învingă ispita de a merge înapoi şi a progresului imatur”: Papa, la Sf. Liturghie, miercuri dimineaţă

- Observatorul Sf. Scaun la sediul ONU din Geneva salută cu satisfacţie decizia reuniunii de amânare a termenului privind obligaţiile statelor sărace în domeniul comerţului şi al proprietăţii intelectuale

- Situaţia şi viaţa Bisericii Catolice din România, în atenţia purtătorilor de cuvânt ai Conferinţelor Episcopale din Europa, reuniţi la Bucureşti până la 15 iunie

- Rugăciune de reparare, în catedrala din Nantes, în Franţa, după actele vandalice care săptămâna trecută au profanat sacralitatea locului de cult

- În încheiere, menţiuni din calendarul liturgic. Joi, 13 iunie, în calendarul bizantin român, sărbătoarea „Înălţarea Domnului şi Dumnezeului Nostru Isus Hristos”; Sfinţii Achilina, martiră, Trifilie, episcop, şi, la fel ca în calendarul roman sau latin, Sfântul Anton de Padova, preot, învăţător al Bisericii

Aici, emisiunea zilei: RealAudioMP3

(rv – A. D.)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate