HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-06-12 16:47:40
A+ A- Tipăreşte Pagina



Situaţia Bisericii Catolice din România, în atenţia conferinţelor episcopale europene



RV 12 iun 2013. Situaţia Bisericii Catolice din România, activitatea mass-media catolice, mărturia eroică din timpul comunismului şi apropiata beatificare a mons. Vladimir Ghika, sunt temele intervenţiilor susţinute de reprezentanţii Bisericii Catolice din România la reuniunea anuală a purtătorilor de cuvânt ai conferinţelor episcopale din Europa, în program la Bucureşti de la 12 la 15 iunie.

Întâlnirea de lucru este organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, având ca temă exhortaţia apostolică „Ecclesia in Europa”, promulgată acum zece ani de Fericitul Ioan Paul al II-lea.

Potrivit unui comunicat trimis la redacţie de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, lucrările reuniunii europene se desfăşoară la mănăstirea Părinţilor Carmeliţi Desculţi de la Ciofliceni (Snagov).

Participanţii vor vizita catedrala Sf. Iosif din capitală, singura biserică din România în care Fericitul Ioan Paul al II-lea a celebrat Sf. Liturghie în 1999, şi vor avea o întrevedere cu IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România.

Printre invitaţii speciali la reuniunea purtătorilor de cuvânt, continuă comunicatul, se numără experţi de la universităţile din Italia şi Germania, alături de reprezentanţi ai Curiei Romane şi de la Consiliul Europei.

Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE), se aminteşte în finalul comunicatului menţionat, este un organism al Bisericii Catolice şi are ca finalitate colaborarea şi comuniunea dintre cele 33 de conferinţe episcopale din Europa.

(rv – A.D.)

Mai jos, comunicatul Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti:

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti
Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. +40 21 2015411 - Fax +40 21 2015481


Bucureşti, 12.06.2013

COMUNICAT DE PRESĂ
Întâlnire, la Bucureşti, a purtătorilor de cuvânt
ai Conferinţelor episcopale din Europa

În perioada 12-15 iunie a.c. are loc la Bucureşti întâlnirea anuală a referenţilor de presă şi purtătorilor de cuvânt ai conferinţelor episcopale din Europa, organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE). Întâlnirea, care are ca temă „Ecclesia in Europa” (Biserica în Europa), este găzduită de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB), lucrările desfăşurându-se la mănăstirea Părinţilor Carmelitani Desculţi de la Ciofliceni (Snagov).
Printre invitaţii speciali care vor lua cuvântul în cadrul întâlnirii se numără Andrea Pin, profesor asociat de drept constituţional la Universitatea din Padova (Italia), Manfred Spieker, profesor de ştiinţe sociale la Universitatea din Osnabrück (Germania), Mons. Piotr Mazurkiewciz, de la Consiliul Pontifical pentru Familie, Elvana Thaçi, responsabil pentru secţiunea „Internet Governance” din cadrul Consiliului Europei.
Întâlnirea organizată la Bucureşti este şi o ocazie pentru reprezentanţii celorlalte comunităţi catolice din Europa de a cunoaşte Biserica Catolică din România. În acest sens, în prima zi a întâlnirii, Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al ARCB va prezenta pe scurt Biserica Catolică din România şi mass-media catolice, PS Mihai Frăţilă, episcop al Vicariatului Greco-Catolic din Bucureşti, va vorbi despre martirii Bisericii, iar Pr. Francisc Ungureanu, postulator al Cauzei de beatificare şi canonizare a monseniorului Vladimir Ghika, va prezenta figura monseniorului, care urmează a fi beatificat la 31 august a.c. la Bucureşti. De asemenea, joi, 13 mai a.c., participanţii la întâlnire vor vizita Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din Bucureşti şi se vor întâlni cu ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) este un organism al Bisericii Catolice care reuneşte preşedinţii celor 33 de Conferinţe episcopale de pe continent, reprezentate de preşedinţii lor, şi Arhiepiscopul de Luxemburg, Arhiepiscopul Principatului de Monaco, Arhiepiscopul Maronit al Ciprului, precum şi Episcopul de Chişinău (Republica Moldova) şi Episcopul de Muncaci (Ucraina). CCEE urmăreşte să consolideze colaborarea şi comuniunea dintre diferitele episcopate catolice din Europa. Preşedintele CCEE este Cardinalul Péter Erdő, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, Primat al Ungariei.

Biroul de presa
birouldepresa@arcb.ro




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate