HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Politică >  2013-06-17 18:50:38
A+ A- Tipăreşte Pagina



În audienţă la Papa Francisc, preşedintele venezuelan Maduro: viitorul fără Chavez şi fără traficul de droguri



(RV 17 iun 2013) Papa Francisc l-a primit luni la Vatican pe preşedintele Republicii Boliviene Venezuela, Nicolás Maduro Moros. Pe agenda colocviilor, situaţia ţării sud-americane după moartea preşedintelui Chávez, dar şi lupta împotriva criminalităţii şi a traficului de droguri.
„În cadrul discuţiilor desfăşurate într-o atmosferă cordială”, afirmă comunicatul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, „s-a analizat situaţia socială şi politică a ţării după moartea preşedintelui Hugo Chávez Frías şi probleme de actualitate precum sărăcia, lupta împotriva criminalităţii şi a traficului de droguri”. Totodată s-a făcut referinţă la situaţia din regiune, „în special la procesul de pace din Columbia”.

În cadrul discuţiilor bilaterale „s-a vorbit şi despre prezenţa istorică a Bisericii Catolice în ţară şi contribuţia ei decisivă în domeniul caritativ, al asistenţei sanitare şi în educaţie, convenind asupra necesităţii unui dialog sincer şi constant între Conferinţa Episcopală şi Stat pentru dezvoltarea întregii naţiuni”.

La finalul audienţei cu Suveranul Pontif preşedintele Maduro s-a întâlnit cu secretarul de Stat, card. Tarcisio Bertone, şi cu secretarul pentru Relaţiile cu Statele, arhiepiscopul Dominique Mamberti.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
(RV – A. De Carolis - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate