HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-06-26 13:16:16
A+ A- Tipăreşte Pagina



Papa Francisc: preoţii să aibă harul paternităţii spirituale; urări cardinalului De Giorgi



(RV – 26 iunie 2013) Dumnezeu vrea ca preoţii să trăiască pe deplin harul special al „paternităţii” spirituale faţă de persoanele care le-au fost încredinţate: a spus Papa Francisc, la Sfânta Liturghie de miercuri dimineaţă, din Capela Casei Sfânta Marta din Vatican. RealAudioMP3

Alături de Pontif erau prezenţi mai mulţi prelaţi care l-au însoţit pe cardinalul arhiepiscop emerit de Palermo, Salvatore De Giorgi, care aniversează 60 de ani de la sfinţirea preoţească. Cu această ocazie, în cadrul omiliei, Papa Francisc i-a adresat cuvinte de profundă stimă.

Alessandro De Carolis ne oferă mai multe amănunte despre Sfânta Liturghie de miercuri dimineaţă, prezidată de Papa Francisc:

„Dorinţa de paternitate” este înscrisă în ţesutul cel mai profund al omului, iar un preot nu face excepţie chiar dacă această dorinţă este orientată şi trăită într-un mod special, a explicat Papa Francisc.

„Când un om nu are această dorinţă, înseamnă că ceva lipseşte în el, că ceva nu funcţionează. Pentru a fi, pentru a deveni compleţi, pentru a fi maturi, noi toţi trebuie să simţim bucuria paternităţii: chiar şi noi celibatarii. Paternitatea înseamnă să-ţi pui viaţa la dispoziţie pentru binele altora, să-ţi dăruieşti viaţa… Pentru noi, preoţii, paternitatea este una pastorală, spirituală, dar înseamnă să-ţi pui viaţa la dispoziţie pentru alţii, să fii asemenea unui tată pentru ceilalţi”.

Papa Francisc s-a inspirat din fragmentul din Cartea Genezei în care Dumnezeu îi promite bătrânului Avraam bucuria de a avea un fiu, împreună cu o descendenţă numeroasă precum stelele cerului.

Pentru a pecetlui acest legământ, Avraam urmează indicaţiile lui Dumnezeu şi pregăteşte o jertfă de animale pe care o apără apoi de păsările răpitoare. „Mă impresionează imaginea acestui bătrân de 90 de ani cu un baston în mână, apărând jertfa”, a spus Papa Francisc. „Mă face să mă gândesc la un tată care-şi apără familia şi fiii”.

„Avraam este asemenea unui tată care ştie ce înseamnă apărarea propriilor fii, acesta fiind harul pe care noi preoţii trebuie să-l cerem: de a fi precum taţii, de a primi harul paternităţii pastorale, al paternităţii spirituale. Este ştiut că putem avea multe păcate, că toţi avem păcate, dar a nu avea fii, a nu deveni tată este ca şi cum viaţa nu s-ar împlini, ca şi cum s-ar opri la jumătatea drumului. Paternitatea este un har al Domnului; de altfel şi lumea ne cheamă: părinte, părinte tocmai pentru că ne vrea astfel, doreşte ca noi să avem harul paternităţii pastorale”.



În cadrul omiliei, Sfântul Părinte s-a adresat cu multă afecţiunea cardinalului De Giorgi, care aniversează 60 de ani de preoţie. Rămânând în contextul ideii de paternitate spirituală, Sfântul Părinte a spus despre cardinalul De Giorgi: „Sunt singur că a fost asemenea unui tată”, îndemnându-i pe preoţii care l-au însoţit pe cardinal la Sfânta Liturghie să se comporte „asemenea fructelor bune”, care fac cinste copacului din care au fost culese.

• „Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest har al paternităţii în Biserică, har ce este transmis din tată în fiu. Mă gândesc, în încheiere, la două imagini, la două icoane: cea a lui Avraam cerând un fiu, icoana lui Avraam cu bastonul în mână, apărând familia şi imaginea bătrânului Simeon în Templu, când întâmpină noua viaţă, (n.n. pe Isus) celebrându-I o liturghie spontană, o liturghie a bucuriei. Şi vouă să vă dăruiască Domnul multă bucurie!”

R.V./A.M.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate