HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-06-27 19:08:52
A+ A- Tipăreşte Pagina



Biblia de la Iaşi, eveniment istoric pentru cultura şi spiritualitatea românească



RV 27 iun 2013. Aşteptările şi rugăciunile mai multor generaţii s-au încununat: vineri, 28 iunie, la Iaşi, are loc prezentarea primei traduceri integrale a Bibliei realizată de Biserica Romano-Catolică din România. Deşi nu este o premieră absolută dacă ne referim la textul Sfintei Scripturi în limba lui Eminescu, evenimentul are fără îndoială o valoare istorică pentru cultura şi spiritualitatea românească.

Cu siguranţă nu vor întârzia să apară opiniile specialiştilor din domeniul limbilor biblice, cu privire la calitatea traducerii şi a opţiunilor înaintate de mica echipă de exegeţi de la Seminarul Catolic din Copou. Probabil, e prematur a pune pe acelaşi prag calitativ importanţa "Bibliei de la Iaşi" cu vechea Biblie de la Bucureşti din 1688 sau cu Biblia de la Blaj din 1795. Dar în lipsa altor referinţe mai semnificative în acest domeniu pe plaiurile moldave, credem că denumirea „Biblia de la Iaşi”, cel puţin în parte, este îndreptăţită.

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, printr-o notă de presă a Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, publicată pe site-ul ercis.ro, precizează că evenimentul începe în cursul dimineţii la Institutul Teologic „Sf. Iosif”. Aici vor intervenit traducătorii, profesorii şi specialiştii din ţară şi străinătate. O menţiune mai mult decât justificată, merită traducătorii: pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu, precum şi regretatul preot Anton Budău, în cinstea căruia va fi vernisată şi o expoziţie biblică. Vineri seară, în catedrala nouă, se va celebra o Sfântă Liturghie de mulţumire pentru darul Sfintei Scripturi în limba română. La ritul sacru vor lua parte, alături de mai mulţi oaspeţi din alte ţări, episcopul diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel, iniţiatorul proiectului de traducere a Bibliei, episcopul auxiliar Aurel Percă, şi IPS Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România.

„Lansarea primei traduceri catolice integrale a Bibliei în limba română”, continuă comunicatul amintit, „este un eveniment editorial de valoare istorică pentru viaţa comunităţii catolice din România”.

Evenimentul are loc nu întâmplător în Anul Credinţei, iniţiat de Papa Benedict al XVI-lea şi continuat de Papa Francisc, timp în care credincioşii sunt îndemnaţi să redescopere compania a trei prieteni de neînlocuit: Sfânta Scriptură, documentele Conciliului Vatican II şi Catehismul Bisericii Catolice.

În fine, se mai citeşte în comunicat, „noua traducere a Bibliei este o încoronare a muncii de peste 20 de ani, concretizată în ultimii cinci ani de pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu, profesori la Institutul Teologic «Sfântul Iosif» din Iaşi. Ei au tradus cele 73 de cărţi acceptate în canonul Bisericii (46 ale Vechiului Testament şi 27 ale Noului Testament).

"Biblia de la Iaşi" a văzut lumina tiparului la Editura Sapientia, are 3.120 de pagini, fiind tipărită pe hârtie specială, în două culori, cusută şi legată cu coperte cartonate. Potrivit editurii, lansarea Bibliei înseamnă şi începutul distribuirii acesteia publicului larg, la preţul de 200 de lei. După lansarea oficială de la Iaşi, Departamentul de Cercetare Biblică împreună cu Editura Sapientia vor organiza prezentarea Bibliei în diferite comunităţi catolice din România.

Evenimentul de vineri de la Iaşi poate fi urmărit în transmisiune video de la Institutul Teologic, începând cu ora 9.00, pe site-ul ercis.ro, precum şi Sf. Liturghie de la ora 18.30. Totodată, manifestările vor fi transmise integral şi de Radio Maria.

Având la inimă convingerea sfântului Ieronim "Necunoaşterea Scripturilor înseamnă necunoaşterea lui Cristos" (Ignoratio Scripturarum, ignoratio Christi est), se speră ca prin această traducere cuvântul lui Dumnezeu să fie tot mai cunoscut, iubit şi pus în practică. Căci, se afirmă în constituţia conciliară Dei Verbum (nr. 25), „citirea Sfintei Scripturi trebuie însoţită de rugăciune, ca ea să devină un dialog între Dumnezeu şi om; căci, spunea Sf. Ambroziu, «vorbim cu El când ne rugăm şi Îl ascultăm când citim cuvintele dumnezeieşti»”.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate