HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-06-28 15:12:45
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la solemnitatea "Sf. Petru şi Paul apostoli": Domnul îi eliberează pe prietenii săi



(RV - 28 iunie 2013) E sărbătoare. Să celebrăm cu bucurie sărbătoarea Sfântului Petru, cel dintâi dintre apostoli, şi a Sfântului Paul, învăţătorul popoarelor căci ei ne-au predicat Evanghelia lui Cristos.
Sfinţii Petru şi Paul sunt cinstiţi în toată Biserica încă din secolul al II-lea ca martori eminenţi ai credinţei apostolice iar sărbătoarea lor a fost introdusă în calendarul liturgic roman chiar mai înainte de cea a Crăciunului. La Roma, în data de 29 iunie, începând din secolul al IV-lea se oficiau trei liturghii: una, la altarul bazilicii Sfântul Petru în Vatican, alta, în bazilica Sfântul Paul în afara zidurilor iar a treia la catacombele Sfântului Sebastian pe Via Appia, unde trupurile celor doi apostoli au rămas ascunse câtva timp de teama profanării de către invadatori.
Cântarea de preamărire adusă lui Dumnezeu la începutul Liturghiei sărbătorii constituie un elogiu pentru ei dar şi baza reflecţiei noastre: „Aceştia sunt apostolii care în viaţa pământească au dat rodnicie Bisericii prin sângele lor, au băut paharul Domnului şi au devenit prietenii lui Dumnezeu”.

1. Sf. Petru a băut paharul Domnului. Cartea Faptele Apostolilor, povestind începuturile Bisericii, dedică lui Petru primele 12 capitole iar de la următorul îl introduce în scenă pe Sfântul Paul. Persoanei şi activităţii sale misionare îi este dedicată partea a doua a cărţii.
Fragmentul despre eliberarea minunată a lui Petru este încadrat în sărbătoarea Paştelui ebraic. Autorul face un paralelism între moartea şi învierea lui Isus şi arestarea lui Petru urmată de eliberarea din închisoare de către îngerul trimis de Dumnezeu:
Citim în Faptele Apostolilor 12,1-11: În zilele acelea, regele Irod Agripa a început să-i prigonească pe unii membri ai Bisericii. L-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Când a văzut că acest lucru e pe placul iudeilor, a dat ordin să fie arestat şi Petru. Aceasta era în săptămâna Paştelui. Aşadar, l-a prins şi l-a aruncat în închisoare, punându-l sub paza a patru grupe de câte patru ostaşi. Avea de gând ca după sărbătoarea Paştelui să-l scoată în faţa poporului, spre a fi judecat. Aşadar, Petru era păzit în închisoare; în acest timp însă Biserica se ruga fără încetare pentru el lui Dumnezeu. Irod era pe punctul de a-l scoate în faţa poporului, pentru a fi judecat. Cu o noapte mai înainte, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri iar în faţa uşii santinelele păzeau închisoarea. Dintr-o dată a apărut un înger al Domnului şi o lumină a strălucit în celulă. Îngerul a lovit coasta lui Petru, l-a trezit şi i-a zis: "Scoală-te repede!" Atunci lanţurile i-au căzut de pe mâini. Îngerul i-a zis: "Îmbracă-te şi ia-ţi sandalele!" Şi Petru a ascultat. Îngerul i-a mai spus: "Pune-ţi mantia şi urmează-mă!" Îngerul a ieşit iar Petru l-a urmat, fără să ştie că ceea ce făcea îngerul era adevărat; credea că este o vedenie. Au trecut de primul post de gardă, de al doilea şi au ajuns la poarta de fier care dădea spre oraş. Aceasta s-a deschis singură în faţa lor. O dată ieşiţi afară au trecut într-o stradă, apoi, dintr-o dată, îngerul l-a părăsit. Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: "Acum ştiu cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul său, care m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de soarta pe care mi-o dorea poporul iudeu".

2. Domnul m-a eliberat. Concluzia apostolului Petru stă în finalul lecturii: Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de soarta pe care mi-o dorea poporul iudeu. Perspectiva eliberării lui Petru depăşeşte cazul său particular dezvăluind modul de a lucra al lui Dumnezeu în istorie. Aceasta reiese şi din refrenul psalmului propus după prima lectură, adevărată cântare de laudă către răscumpărătorul omului din orice robie: Binecuvântat este Domnul, care îi eliberează pe prietenii săi.

3. România, memorabilă pagină din istoria Bisericii. Drept comentariu la lucrarea lui Dumnezeu în istoria concretă a unei Biserici, redăm începutul omiliei pe care papa Ioan Paul al II-lea a rostit-o în catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, sâmbătă 8 mai 1999, celebrând Liturghia în ritul bizantin român greco-catolic. „Dumnezeu eliberează de robia distrugătoare a păcatului; adevărul care pentru noi este persoana lui Cristos garantează libertatea lăuntrică chiar şi în lanţuri”: spunea atunci succesorul lui Petru venit să aducă omagiu poporului român, „unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin mărturia credinţei lor, făcând să înflorească pe el o civilizaţie inspirată din evanghelia lui Cristos”.

Iată textul: Domnul Isus ne-a vorbit despre libertate în pericopa evanghelică (…): "Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (In 8,32). Cei care îl ascultă nu înţeleg: "De care robie trebuie să fim eliberaţi?" - se întreabă. Iar Isus lămureşte că robia cea mai înşelătoare şi mai sufocantă este cea a păcatului (Cf In 8,34). Din această robie numai el ne poate face liberi.

Iată vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbeşte de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6). Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea.

4. Un popor mândru de identitatea sa. „Tu cunoşti bine acest adevăr, iubite frate Alexandru Todea, cardinal al sfintei Romane Biserici, şi tu, arhiepiscop Gheorghe Guţiu, pentru că înaintea voastră, ca şi înaintea lui Petru, s-a deschis de la sine poarta grea a robiei şi aţi fost redaţi Bisericilor voastre, împreună cu numeroşi alţi fraţi şi surori, din care pe unii avem bucuria şi privilegiul de a-i saluta şi de a le da sărutul spiritual aici la această divină Liturghie bizantină. Alţii, în schimb, au fost primiţi în îmbrăţişarea Tatălui în zilele persecuţiei, fără să poată vedea în patria lor restabilirea libertăţilor fundamentale, inclusiv cea religioasă.

Iubiţi fraţi, lanţurile voastre, lanţurile enoriaşilor voştri constituie gloria, mândria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi! Au încercat să vă reducă la tăcere libertatea, să o sufoce, dar nu au reuşit. Voi aţi rămas liberi lăuntric, chiar dacă în lanţuri; liberi, chiar dacă în plânset şi lipsuri; liberi, chiar dacă toate comunităţile voastre erau profanate şi lovite. Dar "se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu, de către Biserică" (Fap 12,5) pentru voi, pentru ei, pentru toţi cei ce cred în Cristos, pe care minciuna voia să vă curme. Nu există fiu al întunericului care să poată suporta cântul libertăţii, pentru că îi reproşează eroarea şi păcatul”.

5. A băut paharul Domnului şi Apostolul Neamurilor. Lectura a doua este luată din a doua Scrisoare a Sfântului Paul către Timotei. Fragmentul este cunoscut ca testamentul spiritual al Sfântului Pavel care foloseşte imagini din întrecerile sportive şi din jurnalul de călătorie pe marea vieţii:
Citim în Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,6-8.17-18: Preaiubitule, eu sunt deja oferit ca jertfă, clipa plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am alergat şi am ajuns la ţintă, mi-am păstrat credinţa. De acum nu-mi rămâne decât să primesc cununa învingătorului, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da în ziua aceea, şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care aşteaptă cu dragoste arătarea lui în mărire. Domnul mi-a stat alături; el m-a întărit ca să vestesc până la capăt evanghelia şi s-o audă toate popoarele păgâne: aşa am scăpat de gura leului. Domnul mă va scăpa şi pe mai departe de orice rău, mă va mântui şi mă va conduce la împărăţia cerească. Lui să-i fie mărire în vecii vecilor. Amin.

6. Cununa învingătorului. Amândoi apostolii au primit cununa martirilor pentru Cristos, la Roma, în timpul persecuţiei declanşate de împăratul Nero, devenind cu adevărat prieteni ai lui Dumnezeu.
Potrivit tradiţiei, Petru a fost răstignit pe colina Vatican în anul 64. A fost crucificat cu capul în jos din respect faţă de moartea Domnului. În viziunea poetul francez Paul Claudel „Petru este răstignit ca pe o ancoră, scufundat în abis, aruncat în prăpastie. În poziţie inversă, el priveşte cerul ale cărui chei i-au fost încredinţate, împărăţia care se sprijină pe Chefa. Îl vede pe Dumnezeu iar sângele de la picioare îi cade pe faţă picătură cu picătură”.
Paul, fiind cetăţean roman, nu a fost ucis prin răstignire dar prin tăierea capului la locul numit „ad Aquas Salvias” pe Via Ostiense, în jurul anului 67. Şi astăzi situl sacru se numeşte „Le Tre Fontante”, după străvechea tradiţie potrivit căreia în timpul decapitării s-au format trei izvoare în locurile atinse de capul apostolului.

7. Petru şi Paul. Două nume care de-a lungul secolelor au personificat întreaga Biserică în tradiţia ei neîntreruptă; datorită propovăduirii lor „Domnul a dat Bisericii pârga credinţei creştine”. Împreună au dat rodnicie Bisericii zidite pe temelia credinţei în Cristos Fiul lui Dumnezeu.
Acestor doi primi maeştri ai credinţei s-a ajuns chiar să li se facă „mărturisirea” păcatelor în actul „Confiteor”, recunoscând astfel în ei Biserica istorică.
Nu numai pentru Biserica Romei, ci şi pentru Bisericile Orientale cei doi „fraţi”, „corifei ai apostolilor” reprezintă un sinonim pentru întregul colegiu apostolic.
Şi astăzi, Papa şi colegiul episcopilor invocă autoritatea sfinţilor apostoli Petru şi Paul atunci când în actele oficiale intenţionează să stabilească legătura Tradiţiei cu izvorul său: cuvântul lui Dumnezeu. Numai prin ascultarea acestui cuvânt în Duhul Sfânt Biserica poate fi desăvârşită în dragoste în unire cu Papa, cu episcopii şi preoţii şi întregul popor răscumpărat de Domnul.

8. Primul dintre apostoli. Petru care, prin descoperire divină, a recunoscut în Isus pe Mesia, Fiul Dumnezeului Celui Viu, este piatra pe care Cristos a zidit Biserica sa şi căruia i-a dat cheile împărăţiei cerurilor, i-a încredinţat cârma Bisericii după înălţarea la cer.
În privinţa poziţiei lui Petru, în Evanghelii sunt două expresii solemne adresate de Isus lui Simon căruia i-a schimbat numele în Chefa, adică Petru: „Pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Mt 16,18) şi „Paşte oile mele” (In 21,15-19). Se poate discuta despre sensul autorităţii şi extinderii acestei misiuni, dar nu se poate pune la îndoială că, în baza atestării din Evanghelii, amândouă frazele au fost adresate de Isus lui Petru, şi numai lui.

9. Fondatorii Bisericii Romei. Prezentarea concisă dar esenţială a Sfinţilor Petru şi Paul este oferită de prefaţa Liturghiei:
Petru a fost cel dintâi care a mărturisit credinţa în Cristos şi, adresându-se fiilor lui Israel, a alcătuit prima comunitate creştină;

Paul a pus în lumină misterul mântuirii şi a predicat Evanghelia, popoarelor păgâne.

Amândoi apostolii au muncit, fiecare cu darul primit, ca să strângă la un loc unica familie a lui Cristos, iar acum, uniţi în aceeaşi mărire în ceruri, primesc pe pământ, din partea poporului creştin, aceleaşi laude.
Cuvântul şi pilda apostolilor Petru şi Paul, devotamentul lor pentru vestirea Evangheliei să ne sugereze tuturor, acum în Anul Credinţei, forme elocvente de mărturie în ambientele în care trăim, fideli lui Cristos pentru care ei şi-au dat viaţa.
Încheiem cu rugăciunea sărbătorii: Doamne Dumnezeul nostru, tu ne dai în această zi bucuria de a-i sărbători pe sfinţii Petru şi Paul: fă ca Biserica ta să urmeze necontenit învăţătura apostolilor, prin care am primit credinţa.

(RV - A. Lucaci, material omiletic din iunie 1992, revăzut la 28 iunie 2012 şi restructurat joi 27 iunie 2013)

Aici serviciul audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate