HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-07-04 16:56:32
A+ A- Tipăreşte Pagina



Numele meu: fiu al lui Dumnezeu. Starea civilă: liber! - Papa Francisc



RV 04 iul 2013.Suntem fii ai lui Dumnezeu graţie lui Isus şi nimeni nu ne poate fura această carte de identitate”: a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată joi dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Alături de Papa a concelebrat cardinalul indian Telesphore Placidus Toppo, arhiepiscop de Ranchi.

Vorbind la predică despre Evanghelia zilei, în care Isus vindecă un om paralizat, Sfântul Părinte a scos în evidenţă cuvintele Domnului: „Încrede-te, fiule, îţi sunt iertate păcatele” (Mt 9, 2). Această persoană, a observat Pontiful, a rămas, probabil, un pic nedumerită pentru că dorea cu siguranţă vindecarea trupească. Apoi, în faţa criticilor înainte de cărturari, care îl acuzau de blasfemie – „pentru că numai Dumnezeu poate ierta păcatele” – Isus îl vindecă şi trupeşte. În realitate, a reluat Papa, vindecările, învăţătura şi cuvintele lui grele împotriva făţărniciei, erau numai un semn, semnul unui „ceva mai mult” pe care Isus îl săvârşea, şi anume, iertarea păcatelor. În Isus, lumea este împăcată cu Dumnezeu – iată „minunea cea mai profundă”.
● „Această împăcare înseamnă facerea din nou a lumii: aceasta este misiunea cea mai profundă a lui Isus, mântuirea tuturor păcătoşilor. Isus împlineşte aceasta nu prin cuvinte, nu prin gesturi, nu mergând pe stradă, ci prin trupul său. Este chiar El, Dumnezeu, care devine unul dintre noi, se face om, pentru a ne vindeca dinăuntru, pe noi, cei păcătoşi!”.

Isus ne eliberează de păcat făcându-se El însuşi „păcat”, luând asupra sa „tot păcatul”: aceasta este „noua creaţie”. Isus „coboară din slavă şi se înjoseşte, până la moarte, la moartea pe Cruce”, până la a striga „Tată, de ce m-ai părăsit?”. Aceasta „este slava sa şi aceasta este mântuirea noastră”

„Aceasta”, a continuat Sfântul Părinte, „este minunea cea mai mare”. Ce face Isus cu aceasta? Ne face fii care au libertatea de fii. Datorită celor făcute de Isus, noi putem spune „Tată!”. Fără acestea, niciodată nu am fi putut să-l numim pe Dumnezeu „Tată!”, să-i spunem „Tată!” cu o atitudine atât de bună şi frumoasă, în libertate! Aceasta este marea minune a lui Isus. Pe noi, robii păcatului, ne-a făcut pe toţi liberi, ne-a vindecat chiar în adâncul existenţei noastre” (…) E atât de frumos să fim fii, e atât de frumoasă libertatea de fii, pentru că fiul este acasă şi Isus ne-a deschis uşile casei. Noi, acum, suntem acasă!”.

În acest orizont, a încheiat Papa, se înţelege mai uşor ceea ce spune Isus: „Încrede-te, fiule, îţi sunt iertate păcatele!”.
● „Aici se află rădăcina curajului nostru. Sunt liber, sunt fiu… Mă iubeşte Tatăl şi eu îl iubesc pe Tatăl! Să cerem Domnului harul de a înţelege bine această lucrare a sa, ceea ce Dumnezeu a făcut în El. Dumnezeu a împăcat lumea cu sine în Cristos, încredinţându-ne cuvântul împăcării şi harul de a duce înainte, cu tăria şi libertatea fiilor, acest cuvânt al împăcării. Noi am fost mântuiţi în Isus Cristos! Şi nimeni nu ne poate fura această carte de identitate. Eu aşa mă numesc: fiu al lui Dumnezeu! Ce identitate frumoasă! Starea civilă: liber! Aşa să fie!”.

(rv – S. Centofanti / A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate