HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-07-07 14:45:11
A+ A- Tipăreşte Pagina



Bucuria consolării, crucea şi rugăciunea, punctele de referinţă ale misiunii creştine: Papa Francisc la Sfânta Liturghie



(RV – 7 iulie 2013) „Bucuria consolării, crucea şi rugăciunea sunt punctele de referinţă ale misiunii creştine”: a spus Papa Francisc duminică dimineaţă, la Sfânta Liturghie celebrată în Bazilica „Sfântul Petru”, cu seminariştii, novicele, novicii şi tinerii care urmează parcursul vocaţional, proveniţi din întreaga lume, inclusiv din România.

Mesajul Pontifului pentru ei este unul forte: „cu cât misiunea vă cheamă să mergeţi spre periferiile existenţiale, cu atât inima voastră să fie unită cu cea a lui Cristos plin de îndurare şi de iubire”.

Să ascultăm serviciul colegului nostru Salvatore Sabatino, de la redacţia centrală în limba italiană:

Inserţia vocii Papei: „Reprezentaţi tinereţea Bisericii! Dacă Biserica este mireasă a lui Cristos, într-un anumit sens voi reprezentaţi momentul logodnei, primăvara vocaţiei, anotimpul descoperirii, al examinării, al formării. Este un anotimp foarte frumos, în care se pun bazele pentru viitor”.

Cu aceste cuvinte şi-a început Episcopul Romei omilia Sfintei Liturghii cu seminariştii, novicii, novicele şi tinerii care urmează parcursul vocaţional, proveniţi din întreaga lume. Cuvinte simple destinate să atingă în profunzime sufletele acestor tineri care au ales calea misiunii şi care reprezintă într-adevăr viitorul Bisericii.

Dar din ce ia naştere această misiune? Succesorul lui Petru a explicat că este vorba de o chemare, cea a Domnului, iar El cheamă pentru a trimite, fiind de aceea important să se cunoască caracteristicile unui trimis al Domnului şi punctele de referinţă ale misiunii creştine.
Lecturile pe care le-am ascultat – a subliniat Papa – ne sugerează trei dintre acestea: consolarea, crucea şi rugăciunea.

Inserţia vocii Papei: „Primul element este bucuria consolării. Profetul Isaia se adresează unui popor care a traversat perioada obscură a exilului, supus fiind unei grele încercări; dar acum a sosit pentru Ierusalim timpul consolării; tristeţea şi teama trebuie să facă loc bucuriei: 'Bucuraţi-vă, exultaţi, tresăriţi de bucurie', spune Profetul.

O mare chemare la bucurie, după cum o defineşte Pontiful, căci fiecare creştin, mai ales noi, suntem chemaţi să ducem acest mesaj de speranţă care dăruieşte seninătate şi bucurie: mângâierea lui Dumnezeu, duioşia sa faţă de toţi.

Însă, pentru a fi purtători ai mângâierii divine trebuie mai întâi să experimentăm noi înşine bucuria de a fi consolaţi şi iubiţi de El. Pentru ca misiunea noastră să fie rodnică, trebuie să simţim şi să transmitem consolarea lui Dumnezeu, a spus Papa Francisc.

Inserţia vocii Papei: „Eu am întâlnit uneori persoane consacrate cărora le este teamă de mângâierea lui Dumnezeu şi, sărmanele, se chinuie, căci le este teamă de această duioşie a lui Dumnezeu. Dar nu vă fie teamă, căci Domnul este Domnul consolării, Domnul duioşiei. Domnul este Tată şi spune că se va purta cu noi asemenea unei mame cu propriul copil, cu aceiaşi gingășie. Nu vă fie teamă de consolarea Domnului!”

Al doilea punct de referinţă al misiunii este crucea lui Cristos. Papa Francisc a dat exemplul Sfântului Paul care, în ministerul său a experimentat suferinţa, slăbiciunea, înfrângerea, dar şi bucuria consolării.
Acesta este misterul pascal al lui Isus: misterul morţii şi al învierii. Şi tocmai făcându-se asemenea lui Isus în moarte, Domnul l-a făcut pe Paul părtaş la învierea şi victoria sa.

Inserţia vocii Papei: „Misterul pascal este inima pulsantă a misiunii Bisericii. Şi, dacă rămânem în interiorul acestui mister, suntem feriţi atât de o viziune mondenă şi triumfalistă a misiunii, cât şi de descurajarea care poate lua naştere în faţa încercărilor şi a insucceselor.
Rodnicia vestirii Evangheliei nu este dată nici de succes, nici de insucces, potrivit criteriilor de evaluare umană, ci de conformarea cu logica Crucii lui Isus, cea a ieşirii din noi înşine şi a dăruirii; adică logica iubirii”.

Rodnicia misiunii noastre este garantată de Cruce, a adăugat Pontiful. Crucea este actul suprem de îndurare şi de iubire, ce renaşte asemenea unei „noi creaturi”.

Cel de-al treilea element este rugăciunea, Succesorul lui Petru indicând fragmentul din Evanghelie în care se spune: Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucratori la secerisul Lui:

Inserţia vocii Papei: „Lucrătorii pentru seceriş nu sunt aleşi prin campanii publicitare sau apeluri la slujire şi generozitate, ci sunt „aleşi” de Dumnezeu. Este El cel care-i alege, şi-i trimite; este El dătătorul misiunii. De aceea este importantă rugăciunea. Aşa cum ne-a repetat Benedict al XVI-lea, Biserica nu este a noastră, ci a Lui Dumnezeu; câmpul de cultivat este al său. De aceea, misiunea este mai ales har. Şi dacă apostolul este un rod al rugăciunii, acesta va afla tocmai în rugăciune lumina şi forţa pentru acţiunile sale. Din momentul în care se întrerupe legătura cu sursa, cu Domnul, acţiunea noastră nu mai este rodnică, ajungând să se stingă”.

Sfântul Părinte a îndemnat la rugăciune, amintindu-ne că fără un raport constant cu Dumnezeu, misiunea devine o meserie. Pontiful a atras atenţia şi asupra riscului activismului, a încredinţării exagerate unor structuri. Şi, indicându-l încă o dată pe Isus ca punct de referinţă, Papa Francisc ne sfătuieşte pe toţi ca înainte de orice decizie sau eveniment important să ne reculegem într-o rugăciune intensă şi prelungită.

Inserţia vocii Papei: „Să cultivăm dimensiunea contemplativă, chiar şi în vârtejul obligaţiilor celor mai urgente şi presante. Şi cu cât misiunea vă cheamă să mergeţi spre periferiile existenţiale, cu atât inima voastră să fie unită cu cea a lui Cristos, plin de îndurare şi de iubire.
În aceasta costă secretul rodniciei unui discipol al Domnului”.

Isus i-a trimis pe discipoli fără „desagă şi fără sandale”, a spus Papa Francisc dorind să evidenţieze că răspândirea Evangheliei nu este asigurată nici de numărul de persoane, nici de prestigiul instituţiei şi nici de cantitatea resurselor disponibile:

Inserţia vocii Papei: „Ceea ce contează este să fim pătrunşi de spiritul iubirii lui Cristos, să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt şi să altoim propria viaţă la pomul vieţii, la Crucea Domnului”.

R.V./A.M.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate