HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-07-17 14:34:36
A+ A- Tipăreşte Pagina



Ioan Paul al II-lea, „un gigant al credinţei”: protector şi mijlocitor al Zilei Mondiale a Tinerilor 2013



(RV 17 iul 2013) În apropierea semnării decretului de canonizare a Fericitul Ioan Paul al II-lea, card. Stanilaw Dziwisz, a împărtăşit câteva amintiri personale despre papa polonez pentru cotidianul catolic „l’Osservatore Romano”.
„Am trăit aproape 40 de ani alături de un sfânt”, a spus cardinalul, care a subliniat că „din tinereţe a devenit un sfânt”. „Încă de la început avea ceva în plus; centrul existenţei sale era Dumnezeu; Isus a fost prima şi unica sa iubire căreia i-a rămas fidel până la sfârşit”.

Fidelitatea faţă de Cristos se manifesta în Ioan Paul al II-lea în rugăciune şi slujire: „se întâlnea cu Domnul în sanctuarul sufletului său”, îşi aminteşte cardinalul, „dar îl căuta şi în creaţie, în frumuseţea naturii, şi mai ales în oameni”.

Ulterior, punerea sa la dispoziţia lui Isus s-a manifestat prin slujirea în Biserică: „Isus, cunoscându-i calităţile minţii şi ale sufletului, i-a încredinţat responsabilităţi din ce în ce mai mari, până la memorabila zi de 16 octombrie 1978. Din acel moment a trebuit să-şi mărească sufletul pentru a le găsi loc tuturor naţiunilor, culturilor, limbilor”.

Cardinalul Dziwisz a spus că lumea l-a îndrăgit atât de mult pe Ioan Paul al II-lea pentru că toţi erau fascinaţi de umanitatea şi de personalitatea lui în care „se vedea prezenţa lui Dumnezeu”.

Iubindu-i pe tineri, „îi învăţa autenticitatea vieţii”, fiind exigent în primul rând cu sine însuşi. Acest papă a trăit o viaţă cu şi pentru Dumnezeu, conducându-i la El şi pe alţii: „a contribuit la căderea regimurilor totalitare şi la deschiderea către Cristos a multor uşi. A făcut acest lucru cu forţa unui gigant. A fost un gigant al credinţei”, a spus cardinalul.

O sfinţenie trăită şi prin intermediul crucii: „Cuvintele sale despre semnificaţia suferinţei, despre dimensiunea sa mântuitoare erau cuvinte autentice, experimentate pe 13 mai 1981, în Piaţa Sf. Petru, când era cât pe ce să devină martir, dar Dumnezeu l-a salvat pentru ca el să conducă Biserica în cel de-al treilea mileniu al creştinismului, pentru a ne ajuta şi pe noi”, a încheiat prelatul catolic.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
(RV – R. Barbi - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate