HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-08-01 11:19:39
A+ A- Tipăreşte Pagina



„Vreau să vă duc pe toţi în Paradis!”: inaugurată Solemnitatea Iertării de la Assisi



(RV – 1 august 2013) Ca în fiecare an, pe 2 august, oraşul Assisi din regiunea italiană Umbria, va găzdui numeroşii credincioşi şi pelerini, prezenţi pentru Sărbătoarea Iertării de la Porţiuncula. În decursul secolelor, milioane de credincioşi au trecut pragul bisericuţei „Porţiuncula”, din bazilica Sfânta Maria a Îngerilor, pentru a primi indulgenţa plenară „în dorinţa de a regăsi pacea şi de a trăi o experienţă profundă de credinţă”. RealAudioMP3


„Non anni, ma anime” (nu ani, ci suflete): istoria Iertării de la Assisi, cerută de Sfântul Francisc, povestită pe scurt:

La poalele colinei de la Assisi, la începutul anilor 1200, o mică biserică devine punctul de referinţă al Sfântului Francisc şi al primilor săi fraţi de credinţă. Minuscula biserică poartă numele „Porţiuncula şi este locul în care Francisc, cel care va deveni Sfântul patron al Italiei, întemeiază Ordinul franciscan. De acolo îşi va trimite fraţii în toată lumea ca misionari de pace.


De „Porţiuncula” rămâne legată o cerere specială a Sfântului Francisc, care vrea de la Domnul suflete eliberate de păcat şi nu ani de viaţă. „Non anni ma anime”, îi va spune papei Onoriu al III-lea, adăugând că nu este el cel cere aceasta, ci Domnul Isus Cristos. Fără nicio urmă de şovăială, Onoriu al III-lea îi răspunde „Poruncesc, să ai!”

Dar când Francisc, fericit de răspunsul Papei, se îndreapta spre ieşirea din sala de audienţe, Onoriu al III-lea l-a cheamat înapoi, amintindu-i că nu are în mână niciun document care să ateste acordarea indulgenţei. Răspunsul Sărăcuţului a fost: „Dacă această indulgenţă este lucrarea lui Dumnezeu, atunci Domnul va şti cum să manifeste opera sa. Nu e nevoie de niciun document scris. „Acest document” – a continuat Francisc – „trebuie să fie Preasfânta Fecioară Maria; Cristos este notarul, iar îngerii sunt martorii”. Câteva zile mai târziu, adresându-se credincioşilor veniţi la Porţiuncula, Sfântul Francisc le-a spus în lacrimi: „Fraţii mei, vreau să vă duc pe toţi în Paradis!”

Şi anul acesta, bazilica Sfânta Maria a Îngerilor de la Assisi, în interiorul căreia se află mica bisericuţă Porţiuncula, a propus pelerinilor un bogat evantai de evenimente. Pe 1 august: inaugurarea Solemnităţii Iertării de la Assisi, în bazilica papală „Sfânta Maria a Îngerilor în Porţiuncula”.
În programul celebrărilor de joi, la ora 11, Sfântă Liturghie prezidată de ministrul general al Ordinului Fraţilor Minori, Michael Perry OFM şi procesiune de începere a Sărbătorii Iertării; la ora 19, pelerinajul diecezei de Assisi şi Primele Vespere ale Solemnităţii, prezidate de mons. Domenico Sorrentino, episcop de Assisi- Nocera-Umbra-Gualdo Tadino; la 21.30, veghe de rugăciune, prezidată de mons. Mario Coccobelli, epsicop de Gubbio, fiind prevăzute de asemenea momente recreative şi culturale.

(Fotografie de arhivă: Benedict al XVI-lea la întâlnirea de la Assisi cu liderii religioşi, pe 27octombrie 2011,în faţa micuţei biserici "Portiuncula" din bazilica "Santa Maria degli Angeli"

r.v./a.m.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate