HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-08-26 19:02:33
A+ A- Tipăreşte Pagina



„Vladimir Ghika, cuvânt al lui Dumnezeu printre noi”: IPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti



RV 26 aug 2013. „… Dacă pornim de la Biblie şi privim spre mons. Ghika, am putea spune că şi el, prin viaţa şi activitatea sa, s-a făcut cuvânt al lui Dumnezeu printre noi…”

După Sfânta Liturghie concelebrată alături de Papa Francisc marţi, 2 iulie, a.c. în capela Casei Sf. Marta din Vatican, IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, a răspuns atunci cu amabilitate la solicitarea Redacţiei noastre pentru un scurt comentariu pe marginea primei întâlniri personale cu Papa Francisc.

Interviul cu IPS Ioan Robu a cuprins şi câteva evenimente semnificative din viaţa Bisericii Catolice din România, precum lansarea „Bibliei de la Iaşi” – eveniment „de extraordinară importanţă” - şi apropiata beatificare, pe 31 august, la Bucureşti, a vrednicului slujitor al lui Dumnezeu, mons. Vladimir Ghika.

În timp ce Biserica Catolică din România a început numărătoare inversă până la evenimentul beatificării, vă repropunem în această emisiune colocviul cu IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, preşedinte al Conferinţei Episcopale din România.

Mai întâi, impresiile personale după Sf. Liturghie concelebrată alături de Papa Francisc în capela Casei Sf. Marta din Vatican, marţi, 2 iulie 2013.

IPS Ioan Robu a subliniat în reflecţia sa şi recenta lansare, pe 28 iunie, a „Bibliei de laşi”, prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română realizată de Biserica Catolică din România.

În ultima parte a interviului IPS Ioan Robu s-a referit la beatificarea vrednicului slujitor al lui Dumnezeu Vladimir Ghika, de care ne mai despart doar câteva zile, şi la însemnătatea acestui eveniment pentru Biserica şi societatea din România.

(rv – A. Dancă)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate