HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-08-28 20:06:37
A+ A- Tipăreşte Pagina



Menţiuni din agenda Papei la zi.



RV 28 aug 2013. După cum s-a anunţat din timp, audienţele generale de miercuri au fost anulate pe timpul lunilor iulie şi august. Potrivit comunicatului Prefecturii Casei Pontificale, audienţele generale ale Papei se vor relua cu regularitate începând de miercuri, 4 septembrie.

Marţi, în schimb, 27 august, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă, în Casa Sf. Marta din Vatican, pe card. Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor.

Miercuri Papa i-a primit în audienţe succesive, în Casa Sf. Marta, pe mons. Antoine Camilleri, sub-secretar pentru Raporturile cu Statele la Secretariatul de Stat al Sf. Scaun, şi pe pr. Fernando Vérgez Alzaga, L.C., directorul serviciului de Telecomunicaţii la Guvernatoratul Statului Cetăţii Vaticanului.

Miercuri după amiază, în bazilica Sfântul Petru, Papa a primit un grup de circa 500 de tineri din dieceza de Piacenza-Bobbio, în nordul Italiei. Pelerinajul la mormintele Sfinţilor Apostoli reprezintă pentru comunitatea diecezană un moment de vârf din Anul Credinţei şi are ca temă „Pe această piatră”, cuvinte pe care Isus le adresează apostolului Petru în Evanghelie.

Tot miercuri, în comemorarea liturgică a Sfântului Augustin, episcop şi învăţător al Bisericii, Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie la ora 18.00 în bazilica Sfântul Augustin din Roma (foto). Celebrarea euharistică este prilejuită de începerea capitolului general al Ordinului Augustinian. Vom reveni cu amănunte în ediţia următoare.

(rv - A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate