HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Audienţe şi Îngerul  Domnului >  2013-09-01 17:15:51
A+ A- Tipăreşte Pagina



Angelus. Papa despre Fericitul Vladimir Ghika: „Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest martor exemplar al Evangheliei!”



RV 01 sep 2013. După rugăciunea „Angelus”, duminică, în Piaţa San Pietro, Papa Francisc a menţionat în mod special recenta beatificare a mons. Vladimir Ghika:
● „Dragi fraţi şi surori, ieri la Bucureşti a fost proclamat Fericit Vladimir Ghika, preot diecezan, născut la Istanbul, care a murit martir la Bucureşti în 1954. Mâine, în schimb, la Messina (Italia – n.r.), va avea loc beatificarea lui Antonio Franco, prelat, «ordinarius» de Santa Lucia del Mela, care a trăit între secolele XVI-XVII. Să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru aceşti martori exemplari ai Evangheliei!”.

Pentru Succesorul Sfântului Apostol Petru, Fericitul Vladimir Ghika este un „martor exemplar al Evangheliei”.

Isus ne spune în Evanghelie: „Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare aduce mult rod.” (Ioan 12, 24). La predica Sfintei Liturghii de beatificare a preotului şi martirului român, card. Angelo Amato, trimisul Papei la Bucureşti, spunea că „aceste cuvinte exprimă cel mai bine figura eroică a Fericitului Vladimir Ghika, preot şi martir. El este bobul de grâu care se pierde în pământ şi odrăsleşte roade de bunătate şi de sfinţenie”. „Martirul creştin (…) respectă şi cinsteşte viaţa altora. Nu o umileşte nici nu o maltratează. Martirul este martor al vieţii şi nu al morţii”. (…) „De familie nobilă – continua cardinalul Amato - Vladimir şi-a folosit numeroasele înzestrări cu care fusese dăruit de natură şi de har în folosul celor nevoiaşi. Convertit în 1902 şi hirotonit preot la Paris la 7 octombrie 1923, la vârsta de 50 de ani, a început un intens apostolat de binefacere în slujba celor mici şi a celor săraci. În 1939 a decis să rămână în România pentru a face faţă nevoilor refugiaţilor polonezi după invadarea Poloniei de către nazişti. Credincios faţă de ceea ce numea el teologia nevoii („théologie du besoin”), s-a ocupat de bolnavi, de răniţi şi de prizonierii de război. (…) În 18 noiembrie 1952 a fost arestat, apoi încarcerat la Jilava, una dintre cele mai cumplite temniţe de exterminare. Demnitatea sa, iertarea acordată prigonitorilor, susţinerea spirituală a celor întemniţaţi împreună cu el, viaţa de rugăciune intensă, au făcut din el un înalt exemplu de mărturie evanghelică”.

Vorbind apoi de aspectele iubirii pastorale a Fericitului nostru, cardinalul a evidenţiat întocmai slujirea celor nevoiaşi, mai precis „implicarea sa concretă în slujirea refugiaţilor, a răniţilor de război, a bolnavilor. Îi vizita adesea pe deţinuţii din închisoarea Văcăreşti, la periferia Bucureştiului, pentru a-i îmbărbăta în timpul bombardamentelor, pentru a le vorbi despre Dumnezeu şi a celebra Liturghia. Şi-a exercitat influenţa pe lângă autorităţi spre a-i feri pe mulţi evrei de deportare către lagărele morţii. În timpul foametei îngrozitoare din 1946 a reuşit să obţină prin nunţiul O’Hara ajutoarele americane, îndreptându-le şi spre mănăstirile ortodoxe din Moldova”. De aceea, spunea cardinalul la încheiere, „Biserica, mama noastră, nu-i uită pe fiii săi mărinimoşi. Ea îi cinsteşte şi ni-i propune spre contemplare şi imitare”.

Fericitul Ghika, martor exemplar al Evangheliei în slujirea săracilor. În Evanghelia acestei duminici, a 22-a în ritul roman sau latin, Biserica ne propune pericopa de la Sfântul Luca despre primele locuri la masă şi alegerea invitaţilor (Lc 14,7-14). Aici, Fiul lui Dumnezeu deschide orizontul contemporanilor săi la un alt fel de masă, la ospăţul de nuntă al Mielului din Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, insistă asupra celor care trebuie invitaţi la mesele de pe acest pământ. „Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi. Atunci ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească, şi îţi vei primi răsplata la învierea celor drepţi" (Lc 14,12-14).

Cei săraci, schilozi, şchiopi şi pe orbi. Să ascultăm o scurtă meditaţie la evanghelia acestei duminici, trăită exemplar prin viaţa şi apostolatul său de Fericitul Vladimir Ghika:

Săracii: patronii noştri, comorile Bisericii. Sfântul Alois Orione, anii 1872-1949, preot italian întemeietor de congregaţii pentru călugări şi călugăriţe în serviciul celor săraci, spunea într-un discurs ţinut la Tortona: „Săracii sunt patronii mei”. În secolul al III-lea, împăratul roman Valerian îl întreba pe diaconul Laurenţiu unde sunt ascunse comorile Bisericii, pe care voia să le confişte. Tânărul Laurenţiu i-a răspuns: „Ţi le voi arăta mâine”. A doua zi i-a arătat mulţimea de orbi, schilozi, bolnavi şi săraci din Roma, cărora le împărţea ofertele comunităţii creştine: „Iată comorile Bisericii”, a spus Sfântul Laurenţiu. „Aceste comori nu scad niciodată şi rodesc pentru veşnicie”.

Răspunsul i-a părut împăratului drept o bătaie de joc. De aceea a dispus ca tânărul diacon să fie torturat pe un grătar înroşit şi omorât ca martir. Era în anul 258.

Dacă noi creştinii îi avem pe săraci ca „patroni ai noştri”, asemenea Sfântului Alois Orione şi sunt adevărate „comori ale Bisericii”, cum erau pentru Sfântul Laurenţiu, atunci înseamnă că folosim cu înţelepciune bunurile vremelnice care vor rodi pentru noi în veşnicie „la învierea celor drepţi”.

Fericitul Vladimir Ghika şi Liturghia aproapelui. În articolul lui Andrei Brezianu, intitulat „Monseniorul Vladmir Ghika faţă cu aproapele I”, citim: „În spiritualitatea atât de aparte a Monseniorului Vladimir Ghika…învăluită în smerenie, practica neprecupeţită a virtuţii carităţii - prin fapte, rugăciune şi jertfă - a stat astfel mai curând ascunsă privirilor lumii, cunoscută direct, între patru ochi, celor care i-au simţit prezenţa vie prin faptă. Într-una din Cugetările sale zilnice, Monseniorul Ghika a zugrăvit cum nu se poate mai bine această virtute-cheie, virtutea regină: "O Doamnă cu buzele mute şi cu mâinile iuţi, făcând treabă de zor, în tăcere". Cheia de boltă a spiritualităţii lui Vladimir Ghika a fost, într-adevăr, preocuparea permanentă faţă de binele celorlalţi, faţă de nevoile şi suferinţele aproapelui.

Ridicată de el la rangul de comuniune supremă cu dragostea lui Cristos, nu s-a sfiit s-o asemene cu oficierea unei liturghii de un fel aparte, pe care a numit-o "Liturghia aproapelui".

În spiritul acestei apropieri între oficierea slujbei euharistice şi slujirea lui Isus în persoana aproapelui, întâlnit zi de zi şi la tot pasul, Monseniorul Vladimir avea să întocmească o rugăciune de o frumuseţe şi o discreţie ieşite din comun, înfăţişată ca o pioasă parafrază a Rugăciunii Tatăl Nostru. Ea este dedicată "Fiului celui mai iubit al Tatălui nostru al tuturor, celui sărac şi nevoiaş, celui care ţine locul lui Cristos pe străzi, în mansarde şi în spitale, sub poduri, în uşile brutăriilor, în groapa comună". Iată cum începe această meditaţie de nepieritoare substanţă:

„Fratele nostru care eşti pe pământ,
Numele tău să fie pentru noi un nume sfânt,

Împărăţia ta în sufletele noastre să nu vină prea târziu,
Atunci când vom fi ţărână.

Tu şi noi înşine, într-un suflet uniţi,
Să facem voia Tatălui nostru,
Aici pe Pământ, ca în Ceruri.

Fie numele tău binecuvântat pentru bucuria
De-a putea să-ţi dăruim pâinea noastră cea de toate zilele.

Iartă-ne pentru greşeala de a nu recunoaşte întotdeauna
Pe bunul Dumnezeu în chipul tău, chinuit de nevoi.

Iartă-ne, cum şi noi te iertăm când nu-L vezi îndată
În mâna noastră de ajutor întinsă spre tine.

Nu ne lăsa să ne îndepărtăm de sufletul tău,
Ci ajută-ne ca, în dragostea noastră faţă de Dumnezeu,
Să fim izbăviţi de cel rău”.

(în Actualitatea Creştină, 8 (august) 2013)

(rv – A. Dancă)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate