HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Religie şi dialog  >  2013-09-11 18:42:57
A+ A- Tipăreşte Pagina



„Curajul speranţei”: întâlnirea interreligioasă 2013 a Comunităţii Sfântul Egidiu



(RV 11 sep 2013) Privind la situaţia din Siria, Comunitatea Sfântul Egidiu va organiza ce-a de-a 27-a întâlnire internaţională şi interreligioasă 2013 cu tema „Curajul speranţei”. Întâlnirea va avea loc la Roma între 29 septembrie şi 1 octombrie şi va reuni lideri religioşi, oameni de cultură şi politicieni. Pe 30 septembrie este prevăzută audienţa la Papa Francisc. RealAudioMP3


În ultimii ani întâlnirile de pace şi de rugăciune organizate de Comunitate s-au suprapus cu evenimente epocale, de multe ori dramatice pentru istoria omenirii, de la atacurile teroriste din 11 septembrie de acum 12 ani până la recenta „primăvară arabă”.

Titlul din acest an al întâlnirii se inspiră din apelurile Papei Francisc pentru pacea în Siria şi în Orientul Mijlociu şi-i cheamă pe toţi cei aproximativ 400 de reprezentanţi ai marilor religii, ai lumii culturale şi politice care se vor reuni la Roma să fie şi ei la rândul lor promotori ai păcii în întreaga lume. Pe lângă problema crizei siriene la întâlnirea internaţională din acest an vor fi abordate alte teme de actualitate precum terorismul religios, religiile şi violenţa asupra femeilor, imigraţia de la primire până la integrare.

Preşedintele Comunităţii Sfântul Egidiu, Marco Impagliazzo, a oferit un interviu la Radio Vatican:

• „Dacă există o semnificaţie a rugăciunii pentru pace, „Curajul speranţei”, este tocmai rugăciunea pentru Siria care se va afla în centrul momentelor noastre de rugăciune. La întâlnire vor fi prezente personalităţi care vor sosi din Orientul Mijlociu şi chiar din Siria. Sperăm că va putea veni patriarhul Bisericii greco-ortodoxe, episcopi siro-ortodocşi şi personalităţi politice din Liban pentru că este necesar să medităm la ceea ce va urma după încheierea conflictului, la problema coabitării şi a protejării minorităţilor, inclusiv a minorităţii creştine din Siria, lucruri care trebuie să devină capitale în viitoarele tratative de pace”.

Întâlnirea „Oameni şi religii” din 1997 a Comunităţii Sfântul Egidiu a avut loc la Bucureşti, pe tema „Pacea este numele lui Dumnezeu”.


(RV – F. Sabatinelli - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate