HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Audienţe şi Îngerul  Domnului >  2013-09-18 17:48:01
A+ A- Tipăreşte Pagina



Audienţa Generală: „Biserica este o mamă milostivă, ţine mereu uşa deschisă”



RV 18 sep 2013. La audienţa generală de miercuri, cu participarea a circa 80 de mii de credincioşi, Papa Francisc a vorbit în Piaţa Sfântul Petru despre imaginea Bisericii ca „mamă care are mereu răbdare, este milostivă, înţelegătoare şi ştie să ne pună în mâinile lui Dumnezeu”.

Ca o mamă bună, Biserica îi învaţă pe fiii ei calea cea bună în viaţă, îi însoţeşte chiar şi atunci când greşesc, încearcă să le îndrepte calea şi nu încetează să se roage pentru ei.

Pontiful a continuat să prezinte credincioşilor învăţătura ecleziologică a Conciliului Vatican II, pornind de la una din cele mai cunoscute imagini despre Biserică, aceea a mamei:
„Biserica este o mamă milostivă, care înţelege, care vrea mereu să vină în ajutor, să încurajeze. Nici faţă de copiii care au greşit şi greşesc, ea nu-şi închide niciodată uşile casei. Nu-i judecă ci le oferă iertarea lui Dumnezeu, le dăruieşte iubirea lui, care îndeamnă la continuarea drumului, chiar şi acelor fii care au căzut într-o prăpastie adâncă: mama nu se teme să intre în noaptea lor pentru a le da speranţă. Biserica nu se teme să intre în noaptea noastră, când suntem în întunericul sufletului, al conştiinţei, pentru a ne da speranţă. Şi acestea, pentru că Biserica e mamă!”.

Pe de altă parte, continuat Papa, se poate întâmpla ca un fiu, devenit adult care merge pe picioarele lui, să se abată de la drumul vieţii sau să meargă pe drumuri care duc la o prăpastie şi să iasă de pe cale. Cu toate acestea, a spus Sfântul Părinte, „mama, în orice situaţie, are răbdarea de a-i însoţi pe fiii ei. Sprijinul ei este forţa iubirii. O mamă ştie să urmeze cu discreţie şi blândeţe drumul copiilor ei şi, chiar dacă aceştia greşesc, ea găseşte mereu modul de a-i înţelege, pentru a fi aproape şi a-i ajuta”.
„La noi se spune că o mamă ştie să-şi pună obrazul pentru copiii (în sp. „dar la cara” – n.r.), are mereu tendinţa să-i apere, întotdeauna. Mă gândesc la mamele care suferă din cauza fiilor care au ajuns la închisoare sau în situaţii grele: ele nu se întreabă dacă sunt vinovaţi sau nu, continuă să-i iubească şi deseori sunt umilite, dar nu le este frică, nu renunţă să se dăruiască. O mamă ştie să-şi pună obrazul pentru copii”.

Ceea ce face o mamă pentru copiii ei, a observat Sfântul Părinte, nu vine din cărţi ci din inimă, adevărată „universitate a mamelor”.

La fel şi Biserica, a reluat Papa la cateheză, orientează viaţa noastră, ne dă învăţături ca să mergem pe calea bună. Cele Zece Porunci, de exemplu, ne arată „o cale de maturizare, pentru a avea repere stabile în modul nostru de comportament”. Acestea nu sunt un ansamblu de interdicţii, ci mai degrabă „rod al blândeţii, al iubirii lui Dumnezeu care ni le-a dăruit”. Papa a îndemnat să recitim cu atenţie Poruncile lui Dumnezeu, atât ca să ne împrospătăm memoria cât şi pentru a le regândi în mod pozitiv:
● „Ne îndeamnă să nu ne facem idoli materiali, care apoi ne fac sclavi, să ne aducem aminte de Dumnezeu, să-i respectăm pe părinţi, să fim cinstiţi, să-l respectăm pe celălalt… Încercaţi să vedeţi Poruncile sale în acest fel şi să le consideraţi ca şi cum ar fi cuvintele, învăţămintele pe care o mamă le dă copiilor ei ca să meargă bine pe drumul vieţii. O mamă nu învaţă niciodată ceea ce este rău, vrea numai binele fiilor. La fel face şi Biserica”.

Şi după cum o mamă, fără să stea pe gânduri, ştie „să ceară, să bată la orice uşă pentru copiii ei”, „chiar şi mai ales la uşa inimii lui Dumnezeu”, rugându-se pentru ei, „mai ales pentru cei mai slabi, pentru cei care au mai mare nevoie, pentru cei care în viaţă au luat-o pe drumuri periculoase sau greşite”, în acelaşi fel se comportă şi Biserica: „pune în mâinile Domnului, prin rugăciune, toate situaţiile fiilor ei”.

Referindu-se la Sf. Liturghie celebrată la sfârşitul lunii august în biserica Sf. Augustin din Roma şi amintind rugăciunile Sfintei Monica pentru convertirea fiului ei, Papa ne-a îndemnat să credem întotdeauna în „forţa rugăciunii” Bisericii: „Domnul nu rămâne nepăsător, ştie întotdeauna să ne surprindă când nu ne aşteptăm”:
● „Mă gândesc la voi, dragi mame, la cât de mult vă rugaţi pentru fiii voştri, fără încetare! Continuaţi să vă rugaţi, să-i încredinţaţi lui Dumnezeu pe copiii voştri. El are o inimă mare! Bateţi la uşa inimii lui Dumnezeu prin rugăciunea pentru fiii voştri!”.

La încheierea catehezei despre Biserică, prezentată în Piaţa Sf. Petru la audienţa generală de miercuri, Papa a salutat, printre alţii, delegaţia pentru afacerile religioase a guvernului din Vietnam.

După rugăciunea „Tatăl Nostru”, cântată în limba latină, Sfântul Părinte Papa Francisc a invocat Binecuvântarea Apostolică, ce ajunge prin mass-media la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

(rv – G. Aquilino – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate