HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-09-21 16:35:42
A+ A- Tipăreşte Pagina



Papa Francisc merge duminică la Cagliari, Sardinia



(RV 21 sep 2013) Duminică la Cagliari sunt aştepţi 350 de mii de pelerini din întreaga Sardinie pentru a-l întâmpina pe Papa Francisc în prima sa vizită pastorală pe insula italiană de la alegerea sa şi a doua în Italia, după vizita de la Lampedusa. Vizita Sfântului Părinte va dura aproximativ 10 ore, în centrul evenimentelor aflându-se celebrarea Sf. Liturghii în Sanctuarul Fecioarei Maria de Bonaria. RealAudioMP3


Pe 15 mai Papa Francisc a spus că doreşte să meargă pe insula italiană şi doreşte „să viziteze Sanctuarul din Cagliari, deoarece între oraşul Buenos Aires şi Cagliari există o fraternitate istorică”. Este vorba de istoria marinarilor care ajungând în America Latină din Sardinia au dorit să dea oraşului argentinian numele protectoarei lor de acasă, Fecioara Maria de la Bonaria. Imediat după anunţarea vizitei noului Papă în oraşul din Sardinia, episcopii i-au scris Sfântului Părinte o scrisoare în care-i mulţumeau pentru că va veni la ei să le aducă speranţa de care au nevoie în contextul unei crize a locurilor de muncă pe insulă şi a altor probleme sociale.

La ora 7.30 Papa Francisc v-a pleca de pe aeroportul Ciampino pentru ca imediat după ora 8 să se întâlnească cu muncitorii de pe insulă. De la ora 10.30 de minute va fi celebrată Sf. Liturghie în Sanctuarul de pe insulă, urmată de întâlniri cu episcopii, săracii, deţinuţii, oamenii de cultură şi cu tinerii.

Arhiepiscopul de Cagliari, mons. Arrigo Miglio, a vorbit pentru postul nostru de radio despre vizita Papei Francisc la Cagliari:

Papa Francisc insistă asupra necesităţii creştinilor de a merge la periferiile lumii şi ale existenţei şi el însuşi este primul care face acest lucru. Sardinia, Cagliari, pot fi considerate periferii ale Italiei?

• „Noi suntem o periferie din multe puncte de vedere. Ne aflăm în centrul Mării Mediteraneene, de aceea problema transporturilor este mare. Din totdeauna Sardinia a fost o regiune de emigrare, cunoscând o adevărată hemoragie de tineri. De aceea întreaga Sardinie a primit repede delicateţea Papei Francisc care vine pentru Fecioara Maria de Bonaria, dar începe să cunoască regiunile italiene tocmai de la o periferie a ei”.

Mons. Miglio a mai spus că dieceza de Cagliari s-a pregătit pentru vizita Papei atât spiritual, întreaga insulă rugându-se o novenă de pregătire, cât şi administrativ. În jurul orei 19.30 Sfântul Părinte va reveni în Vatican.

(RV – A. Masotti - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate