HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-03 16:12:40
A+ A- Tipăreşte Pagina



Se aşteaptă o nouă constituţie apostolică privind Curia Romană: prima reuniune a Consiliului Cardinalilor



RV 03 oct 2013. Ultima zi de lucrări, joi, în Vatican, pentru prima reuniune a Consiliului Cardinalilor, grupul celor opt cardinali care au primit mandatul de a-l ajuta pe Pontif în conducerea Bisericii Universale şi în proiectul de revizuire a Curiei Romane. Lucrările au început marţi dimineaţă şi au avut un ritm de două sesiuni pe zi. Papa Francisc a intervenit la sesiunile de miercuri după amiază şi joi dimineaţă.

La briefing-ul cu jurnaliştii, joi, la ora 13, directorul Sălii Vaticane de Presă, pr. Federico Lombardi a spus că în prim planul lucrărilor se află reforma Curiei Romane:
● „Orientarea nu este spre o simplă aducere la zi a constituţiei «Pastor Bonus», cu adăugiri sau modificări marginale, ci spre elaborarea unei noi constituţii cu noutăţi destul de consistente. Altfel spus, cred că ar trebui să ne aşteptăm la o nouă constituţie. Desigur, o astfel de muncă are nevoie de un timp adecvat”.

Scopul urmărit este punerea în evidenţă a naturii de „slujire” pe care trebuie să o aibă Curia Romană în raport cu Biserica Universală şi Bisericile locale, şi aceasta, în termeni de subsidiaritate şi nu de centralism.

În acest orizont se încadrează şi atribuţiile Secretariatului de Stat care, a subliniat pr. Lombardi, trebuie să fie efectiv „secretariatul Papei”:
„Reflecţiile Consiliului cu privire la funcţiile şi rolul Secretariatului de Stat, sunt de folos Sfântului Părinte în mod cu totul deosebit în acest moment, în vederea orientărilor pe care va dori să le imprime următorului secretar de stat. Pe 15 octombrie, după cum se ştie, îşi va începe mandatul noul secretar de stat şi, evident, va cere Papei clarificări şi orientări. Aşadar, faptul că Papa şi Consiliul Cardinalilor au început deja o reflecţie privind atribuţiile secretarului de stat şi ale secretariatului de stat, este de ajutor pentru Papa în această situaţie, când mai sunt doar câteva zile până la intrarea în serviciu a noului secretar de stat”.

Pe agenda de lucru a grupului celor opt cardinali este şi posibilitatea de a introduce un aşa numit „moderator curiae”, o nouă figură de coordonare între departamentele şi oficiile Curiei Romane.

O atenţie specială a fost acordată participării laicilor la misiunea Bisericii, cu posibilitatea de a înfiinţa instituţii „ad hoc”.

S-a reluat, de asemenea, chestiunea Sinodului Episcopilor, cu observaţii privind modul şi regulamentul de desfăşurare a lucrărilor sinodale. În acest sens, pr. Lombardi a subliniat „o anumită urgenţă” din partea Papei şi a secretariatului Sinodului privind începerea pregătirilor pentru următoarea adunare generală a Sinodului.

Prezentă în agendă, dar nu abordată la sesiunile de lucru, chestiunea rearanjării oficiilor de admistraţie din Statul Cetăţii Vaticanului.

În fine, a precizat pr. Lombardi, următoarea sesiune de lucru a Consiliului Cardinalilor ar putea să se desfăşoare deja în primele luni din 2014.

(rv – G. Aquilino – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate