HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-12 13:45:36
A+ A- Tipăreşte Pagina



Femeia ne ajuta să înţelegem îndurarea, duioşia şi iubirea lui Dumnezeu: discursul Pontifului la 25 de ani de la „Mulieris dignitatem”



(RV – 12 octombrie 2013) În discursul adresat sâmbătă, 12 octombrie, participanţilor la seminarul de lucru organizat în Vatican, de Consiliul Pontifical pentru Laici, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la publicarea Scrisorii apostolice „Mulieris dignitatem”, Sfântul Părinte Papa Francisc a numit documentul de acum un sfert de veac al Papei Ioan Paul al II-lea drept “un document istoric, primul din Magisterul pontifical dedicat în întregime temei femeii”. “Aţi aprofundat mai ales acel punct în care se spune că Dumnezeu a încredinţat în mod special omul, fiinţa umană, femeii”. RealAudioMP3

Papa Francisc: “Ce înseamnă această 'încredinţare specială' a fiinţei umane femeii? Mi se pare evident că predecesorul meu se referă la maternitate. Multe se pot schimba şi se schimbă în evoluţia culturală şi socială, dar rămâne faptul că este femeie cea care zămisleşte, poartă în trup şi dă naştere fiilor oamenilor. Iar acest lucru nu este un simplu fapt biologic, ci comportă o multitudine de implicaţii atât pentru femeia însăşi şi pentru modul său de a fi cât şi pentru relaţiile sale, pentru modul ei de a respecta viaţa umană şi viaţa în general”.


Pontiful a atras însă atenţia asupra a două pericole prezente, a două extreme opuse care umilesc femeia şi vocaţia sa. Prima este reducerea maternităţii la un rol social, la o obligaţie care, chiar nobilă fiind, dă la o parte femeia şi capacităţile acesteia şi nu o valorizează îndeajuns în construirea comunităţii. Şi aceasta atât în contextul civil cât şi în cel eclezial”.
„Ca o reacţie la acest pericol, există un altul, în sens opus”, a explicat Episcopul Romei, (pericolul) promovării unui soi de emancipări care – pentru a ocupa spaţiile sustrase masculinului – abandonează femininul cu preţioasele trăsături caracteristice”.


Aş vrea să subliniez faptul că femeia are o specială sensibilitate faţă de 'cele legate de Dumnezeu', mai ales în a ne ajuta să înţelegem îndurarea, duioşia şi iubirea lui Dumnezeu”, a spus Pontiful, îndemnând la o majoră aprofundare a Scrisorii apostolice „Mulieris dignitatem”, ce se înscrie tocmai în această optică.


Succesorul lui Petru şi-a încheiat discursul cu o întrebare considerată de el ca fiind importantă, privind prezenţa femeii, posibilitatea de a o valoriza mai mult, inclusiv în Biserică.

Papa Francisc: “Este o realitate pe care o am foarte mult la inimă şi de aceea am vrut să vă întâlnesc şi să vă binecuvântez pe voi şi angajarea voastră. Mulţumesc, să ducem mai departe, împreună, aceste eforturi. Maica Preacurată, această extraordinară femeie, Maica lui Isus şi a tuturor fiilor lui Dumnezeu să ne însoţească”


r.v./a.m.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate