HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-15 15:54:29
A+ A- Tipăreşte Pagina



Gratitudinea Papei Francisc faţă de cardinalul Tarcisio Bertone şi «bunvenit» noului secretar de stat, mons. Pietro Parolin, absent din motive de sănătate



RV 15 oct 2013. Gratitudine şi fidelitate: sunt cele două cuvinte care au impregnat audienţa Papei Francisc, marţi, 15 octombrie 2013, în Vatican, cu superiorii şi oficialii Secretariatului de Stat al Sf. Scaun cu ocazia ceremoniei de rămas bun din partea cardinalului Tarcisio Bertone şi a intrării în exerciţiu a noului secretar de stat, mons. Pietro Parolin, care în pofida eforturilor, n-a reuşit să fie prezent la ceremonie din cauza unei operaţii chirurgicale neprevăzute.

Absenţa din motive de sănătate a mons. Parolin a fost adusă la cunoştinţa celor prezenţi de chiar Sfântul Părinte, care n-a întârziat să-şi exprime profunda gratitudine faţă de cardinalul Tarcisio Bertone, sigur fiind – a spus Papa – că acelaşi sentiment de recunoştinţă îl nutreşte şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea.

Notând provenienţa cardinalului Bertone din familia spirituală a Sf. Ioan Bosco, Papa a remarcat că pentru salezieni iubirea faţă de Biserică se exprimă în mod special prin iubirea faţă de Succesorul lui Petru. Sfântul Părinte a subliniat generozitatea cardinalului Bertone în îndeplinirea mandatului său, în spirit de „fidelitate necondiţionată şi loialitate absolută faţă de Petru, caracteristică distinctivă a mandatului său ca Secretar de Stat, atât faţă de Benedict al XVI-lea cât şi faţă de mine în aceste luni. Am avut posibilitatea să-mi dau seama de această atitudine în multe ocazii – a spus Papa Francisc – şi vă sunt profund recunoscător”.

Pontiful a mulţumit cardinalului Bertone pentru „curajul şi răbdarea cu care a trăit adversităţile pe care a trebuit să le înfrunte, şi nu au fost puţine”.
● „Dragă cardinal Bertone, în aceste momente îmi place să mă gândesc că, chiar dacă au fost şi spini, Fecioara Maria, Ajutorul Creştinilor, a făcut în aşa fel încât să nu duceţi lipsă de ajutorul ei, şi fiţi sigur că la fel va face şi pe viitor. Vă dorim cu toţii să vă bucuraţi şi pe mai departe de comorile care au marcat vocaţia Dumneavoastră: prezenţa lui Isus în Euharistie, asistenţa Maicii Domnului şi prietenia Papei”.

Îndreptându-şi gândul la noul secretar de Stat, mons. Pietro Parolin, Sf. Părinte a ilustrat calităţile şi generozitatea slujirii acestuia:
● „El cunoaşte foarte bine «familia» Secretariatului de Stat, aici a lucrat timp de atâţia ani, cu pasiune şi competenţă, cu acea capacitate de dialog şi tact uman care îl caracterizează. Într-un anumit sens, e ca şi cum s-ar întoarce «acasă».

În fine, Papa a mulţumit celor care lucrează la Secretariatul de Stat „deseori într-o formă discretă şi anonimă”, şi i-a îndemnat să se roage pentru slujirea sa petrină, dându-le în acelaşi timp asigurarea rugăciunii, recunoştinţei şi a prietenii sale.

***
Potrivit uzanţei, Papa Francisc a adresat un mesaj public cardinalului Tarcisio Bertone cu ocazia încheierii mandatului său de secretar de stat.

„A sosit momentul de a preda ştafeta”, scrie Papa Francisc cardinalului Bertone. „Doresc să mă alătur spiritual la mulţumirea pe care o aduceţi lui Dumnezeu pentru tot binele pe care v-a permis să-l îndepliniţi în acest rol atât de delicat şi angajant”.

Comemorarea liturgică a Sfintei Tereza a lui Isus – continuă mesajul Papei – îndeamnă la îndreptarea privirii spre Dumnezeu: «Nimic să nu te tulbure – ne spune marea sfântă din Avila – nimic să nu te înspăimânte! Cine îl are pe Dumnezeu, de nimic nu duce lipsă».

„În această circumstanţă simt necesitatea de a-mi exprima recunoştinţa sinceră faţă de solicitudinea de care aţi dat dovadă în aceşti şapte ani. Fac aceasta şi în numele iubitului Benedict al XVI-lea, care v-a chemat de la Genova, unde eraţi arhiepiscop, să vă întoarceţi la Roma şi v-a încredinţat însărcinarea de a fi secretarul său de stat începând cu 15 septembrie 2006, şi apoi, camerleng al Sfintei Romane Biserici. Şapte ani de muncă intensă, trăiţi cu mare generozitate şi spirit de slujire. Am avut posibilitatea de a mă bucura la rândul meu, până astăzi, de colaborarea Dumneavoastră specializată.

Un aspect pentru care doresc să vă exprim în mod special aprecierea mea este fidelitatea Dumneavoastră faţă de spiritul lui Don Bosco, de spiritul salezian, pe care aţi ştiut să-l păstraţi şi să-l mărturisiţi deşi eraţi solicitat de multiplele obligaţii legate de îndatorirea de a-l ajuta pe Succesorul lui Petru. Cu spirit de iniţiativă şi iubire faţă de Papa, care îi caracterizează pe fiii Sfântului Ioan Bosco, v-aţi desfăşurat întotdeauna cu dăruire îndatorirea de conducere în raporturile internaţionale ale Sf. Scaun, atât de importantă în exerciţiul slujirii Episcopului Romei. În acelaşi timp, nu v-aţi cruţat energiile în a duce magisteriul pontifical şi binecuvântarea apostolică în orice loc: ţări, dieceze, parohii, universităţi, instituţii şi asociaţii. Sf. Fecioara Maria, Ajutorul Creştinilor (ocrotitoarea cerească a familiei saleziene – n.r.) v-a fost aproape şi v-a sprijinit întotdeauna în această importantă slujire. Mijlocirea ei de mamă să vă dobândească răsplata cerească şi harurile pe care le doriţi mai mult”.

Papa Francisc încheie mesajul adresat cardinalului Bertone cu promisiunea Binecuvântării sale apostolice, aducătoare de pace şi bucurie spirituală.

***
La rândul său, în cadrul audienţei, cardinalul Bertone a mulţumit Sfântului Părinte pentru cuvintele sale şi a subliniat că mandatul de secretar de stat se încheie cu ocazia aniversării ultimei apariţii, de pe 13 octombrie, a Sfintei Fecioare Maria la Fatima.

„E greu – a recunoscut prelatul - să trasezi un bilanţ complet” al celor şapte ani alături de Papa Benedict al XVI-lea şi al perioadei de şapte luni alături de Papa Francisc.

Cardinalul Bertone a subliniat câteva din marile problematici care au marcat pontificatul Papei Emerit, remarcând că Benedict al XVI-lea rămâne în istoria Bisericii drept „reformator al conştiinţelor şi al clerului”, promotor al noii legislaţii în privinţa cazurilor de abuzuri şi al normelor din domeniul economico-administrativ.

Card. Bertone: „Eu văd astăzi în Papa Francisc nu atât o revoluţie ci o continuitate cu Papa Benedict al XVI-lea, deşi în diversitatea accentuărilor şi a segmentelor de viaţă personală”.

Atât Papa Benedict cât şi Papa Francisc, a continuat card. Bertone, împărtăşesc aceeaşi devoţiune arzătoare faţă de Sfânta Fecioara Maria. „Nu există imagine mai frumoasă despre cei doi Papi”, a subliniat prelatul, „decât aceea care îl prezintă pe fiecare în reculegere înaintea Maicii Domnului de la Fatima: pe Papa Benedict, la Fatima în 2010, în Anul Sacerdotal, şi pe Papa Francisc, la Roma, în faţa aceleiaşi imagini, în Anul Credinţei, pentru a pune întreaga Biserică pe calea pocăinţei şi a purificării. S-ar părea că tocmai de la Fatima trebuie să se pornească din nou”.

În fine, card. Bertone a invocat ajutorul Sfintei Fecioare Maria asupra noului Secretar de Stat, mons. Pietro Parolin: „îi trimitem toţi salutări cordiale”, a spus cardinalul, „şi urarea de a veni curând, să desfacă nodurile care încă împiedică Biserica să fie, în Cristos, inima umanităţii”.

***
Noul secretar de stat, mons. Pietro Parolin, italian, 58 de ani, a fost chemat de Papa Francisc din Venezuela unde îndeplinea misiunea de nunţiu apostolic. În cele ce urmează, un scurt profil biografic.

Noul Secretar de Stat în câteva cuvinte
Pe 31 august a.c. Sfântul Părinte a acceptat, potrivit can. 354 din Codul de Drept Canonic, demisia cardinalului Tarcisio Bertone, secretar de Stat, cerându-i atunci rămânerea în funcţie până pe 15 octombrie 2013, cu deplinele facultăţi implicate de această misiune.

Tot atunci, Sfântul Părinte l-a numit pe noul secretar de Stat: mons. Pietro Parolin, confirmându-i în funcţie pe mons. Giovanni Angelo Becciu, substitut pentru Afaceri Generale, pe mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele; pe mons. Georg Gänswein, prefect al Prefecturii Casei Pontificale; pe mons. Peter Wells, consilier pentru Afaceri Generale şi pe mons. Antoine Camilleri, sub-secretar pentru Raporturile cu Statele.

Italian, mons. Parolin s-a născut în localitatea Schiavon, din provincia Vicenza, pe 17 ianuarie, în urmă cu 58 de ani. Fiul al unui comerciant de fierărie şi al unei învăţătoare, a rămas orfan de tată la vârsta de 10 ani.

Sfinţit preot la 25 de ani, devine vice-paroh în parohia Preasfânta Treime din localitatea Schio, înainte de a intra, în 1983, la Academia Pontificală Ecleziastică.

Admis în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, îşi desfăşoară activitatea diplomatică la nunţiaturile din Nigeria şi Mexic.

Revine la Roma în 2002 unde este numit sub-secretar al Secţiunii pentru Raporturile cu Statele, ocupându-se în special de raporturile dintre Sfântul Scaun şi ţările asiatice, mai ales Vietnam şi China, aducând de asemenea o contribuţie fundamentală la adeziunea Vaticanului la Tratatul de neproliferare nucleară.

În 2009 a fost numit nunţiu apostolic în Venezuela, iar pe 12 septembrie 2009 a fost sfinţit episcop de Benedict al XVI-lea, în bazilica Sfântul Petru.


(rv – A. Dancă - a.m.)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate