HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-23 14:24:19
A+ A- Tipăreşte Pagina



S-au încheiat celebrările dedicate Anului Credinţei în Vietnam



(RV 23 oct 2013) „Cu cât sunt mai puternice persecuţiile fizice şi spirituale, cu atât va fi mai mare credinţa noastră în Dumnezeu şi în Fecioara Maria”. Acesta este starea de spirit a catolicilor vietnamezi care au participat sâmbăta trecută la Sf. Liturghie celebrată în catedrala din Ho Chi Minh City prin care s-au încheiat celebrările Anului Credinţei. RealAudioMP3


Celebrarea a fost oficiată de noul episcop co-adiutor de Saigon, mons. Paul Bùi Văn Đọc, a scris agenţia AsiaNews, alături de card. J.B. Phạm Minh Mẫn, de reprezentantul nerezident al Sfântului Scaun, mons. Leopoldo Girelli, şi alţi episcopi vietnamezi.

La Sfânta Liturghie au participat mai mult de 5 mii de credincioşi şi a fost „prezentat oficial” comunităţii creştine noul episcop co-ajutător. Creştinii vietnamezi i-au mulţumit Papei Francisc pentru numirea noilor episcopi pentru Biserica locală, mulţi dintre ei considerând că „Benedict al XVI-lea şi Francisc” sunt mereu „în sufletele catolicilor vietnamezi”.

Un gând special a fost îndreptat înspre card. Phạm Minh Mẫn, care chiar şi în momentele dificile ale bolii continuă să fie un mărturisitor autentic al lui Cristos şi al Bisericii. În ultimii ani cardinalul a pregătit mii de cateheţi şi a botezat mai mult de 22 de mii de persoane.

Înainte de celebrarea liturgică a avut loc un moment de rugăciune în faţa statuii Fecioarei Maria, Regina Păcii, în piaţa din centrul oraşului.

Mons. Girelli le-a mulţumit tuturor celor prezenţi în numele Papei Francisc, amintind că „bereta roşie” de cardinal este un semn viu şi continuu al „sacrificiului”, prelatul catolic fiind un mărturisitor profund şi curajos al credinţei în Vietnam, iar ultimii trei papi, Fericitul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi Papa Francisc, şi-au exprimat public aprecierea pentru misiunea sa pastorală.
(RV – R.P. - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate