HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-28 12:26:45
A+ A- Tipăreşte Pagina



În audienţă la Papa, operatorii Centrului de Televiziune Vatican



RV 28 oct 2013. Singuri nu putem face mult, dar împreună putem fi în serviciul lumii întregi, difuzând adevărul şi frumuseţea Evangheliei până la marginile pământului”: a spus Papa Francisc primind luni în audienţă direcţiunea şi operatorii Centrului de Televiziune Vatican, cu ocazia împlinii a 30 de ani de activitate.

Înfiinţat la 22 octombrie 1983 de fericitul Ioan Paul al II-lea, Centrul de Televiziune Vatican (CTV) este chemat să răspundă în prezent la „provocări tehnologice importante”, din faţa cărora – a spus Papa Francisc – „nu trebuie să dăm înapoi”, dacă vrem să menţinem cu tărie «perspectiva Evangheliei pe acest fel de autostradă globală a comunicării».

Mulţumind pentru cuvântul de salut adresat de directorul CTV, mons. Dario Edoardo Viganò, Papa Francisc i-a îndemnat pe operatorii televiziunii „să facă joc de echipă” şi să fie „profesionişti în serviciul Bisericii”.
● „Eficacitatea pastoraţiei comunicaţiei este posibilă creând legături, făcând să se îndrepte în jurul proiectelor împărtăşite o serie de subiecţi, realizând o «uniune de intenţii şi de forţe» (Inter mirifica, 21). Ştim că acest lucru nu este uşor, dar dacă vă ajutaţi împreună să formaţi o echipă, totul devine mai uşor şi, mai ales, stilul muncii voastre va fi o mărturie de comuniune”.

Papa a salutat în acelaşi timp membrii Consiliului de Administraţie şi prietenii care participă în diferite forme la susţinerea Centrului de Televiziune Vatican: „Singuri”, a încheiat Papa, „nu putem face mult, dar împreună putem fi în serviciul lumii întregi, difuzând adevărul şi frumuseţea Evangheliei până la marginile pământului”.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate