HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-28 09:15:22
A+ A- Tipăreşte Pagina



În noiembrie, întâlnire la vârf a responsabililor Bisericilor Orientale, în Vatican, privind Orientul Mijlociu



(RV – 28 octombrie 2013) Pe 21 noiembrie va avea loc în Vatican, în prezenţa Papei Francisc, o întâlnire la vârf a patriarhilor şi arhiepiscopilor majori ai Bisericilor Orientale privind Siria, Irak şi Orientul Mijlociu. RealAudioMP3

Anunţul a fost făcut de cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Biserici Orientale, în cuvântul rostit cu ocazia deschiderii Anului academic la Institutul Pontifical Oriental.

Întâlnirea la vârf din 21 noiembrie va fi organizată în contextul adunării plenare a departamentului pentru Biserici Orientale, care va avea loc între 19 şi 22 noiembrie, cu tema „Bisericile orientale catolice la 50 de ani de la Conciliul Vatican al II-lea”.

Cardinalul Sandri a spus că „Papa Francisc a acceptat să repete întâlnirea care a avut loc pentru prima dată în 2009”, când responsabilii Bisericilor Orientale „au fost ascultaţi de Benedict al XVI-lea într-o spornică dimineaţă de reflecţii, începută şi încheiată cu momente de rugăciune”, iar acum vor putea din nou să intervină „în faţa Papei asupra situaţiei creştinilor orientali. Siria şi Irakul, Egiptul şi Ţara Sfântă, precum şi alte regiuni locuite de diaspora orientală vor fi astfel în gândurile întregii Biserici”, a încheiat anunţul cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Biserici Orientale”.


r.v./a.m.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate