HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-29 14:26:22
A+ A- Tipăreşte Pagina



Ţara Sfântă. Patriarhul Twal: pentru pace „însănătoşirea educaţiei tinerilor”



(RV – 29 octombrie 2013) A porni de la respectul persoanei şi de la încrederea reciprocă ce reprezintă sufletul dialogului dintre musulmani, evrei şi creştini şi însănătoşirea educaţiei tinerilor pentru a ajunge la pace. RealAudioMP3

Îndemnul vine de la patriarhul latin de Ierusalim, Fouad Twal, care a reînnoit recent la Assisi angajamentul pentru pace în Orientul Mijlociu, împreună cu reprezentanţi evrei şi musulmani.

„În multe ţări există tensiuni, terorismul internaţional şi mişcările fundamentaliste fiind mereu în acţiune, dar Biserica merge împotriva curentului şi continuă să spună că „pacea este posibilă”.

Patriarhul a amintit situaţia creştinilor din Ţara Sfântă, spunând: „suntem şi rămânem Biserica Calvarului, din cauza ocupaţiei militare israeliene, e emigraţiei creştinilor, a terorismului care nu ocoleşte pe nimeni, a unui conflict care nu-şi află soluţie”.

Nu au lipsit referinţele la tot mai frecvente la „acte de vandalism în dauna unor biserici, cimitire, locuri de cult ale diferitelor comunităţi, înfăptuite de extremişti şi fanatici care nu au nimic în comun cu adevărata religie”.

Mons. Twal a subliniat că „nu sunt suficiente expresiile de condamnare din partea autorităţilor civile sau militare, fiind chemaţi la acţiune, la dezrădăcinarea cauzele unor astfel de fenomene, la însănătoşirea educaţiei noilor generaţii.
Ca reprezentanţi ai celor trei religii monoteiste – a spus în încheiere Patriarhul – avem o mare responsabilitate pentru pace. Rugăciunea este educaţie pentru pace, războiul, tensiunile şi dezechilibrele încep de la noi. Şi zidurile pe care le vedem la Betleem şi Ierusalim sunt transpunerea zidurilor din inima şi mintea omului: ziduri ale urii, fricii şi neîncrederii. Nu voi obosi niciodată să repet că pacea este posibilă, că este posibilă o lume diferită”.

r.v./a.m.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate