HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-29 14:12:32
A+ A- Tipăreşte Pagina



Papa Francisc, despre dinamismul şi vitalitatea speranţei creştine



(RV – 29 octombrie 2013) Speranţa nu este optimism ci o „înflăcărată aşteptare” legată de revelaţia Fiului lui Dumnezeu: a subliniat Papa Francisc la omilia de la Sfânta Liturghie din capela Casei „Sfânta Marta”. Pontiful a atras din nou atenţia asupra clericalismului şi a comportamentelor comode, speranţa creştină fiind dinamică şi dătătoare de viaţă. RealAudioMP3

Ne oferă mai multe amănunte colegul nostru, Alessandro Gisotti:

Ce înseamnă speranţa pentru un creştin? Papa Francisc s-a inspirat din cuvintele Sfântului Paul din în care se subliniază dimensiunea unică a speranţei creştine. Nu este vorba de optimism – a atras atenţia Succesorul lui Petru – ci de o „înflăcărată aşteptare”, de tânjire după revelaţia Fiului lui Dumnezeu.

Creaţia – a spus Sfântul Părinte – „a fost supusă caducităţii”, creştinul trăind aşadar tensiunea între speranţă şi sclavie, căci speranţa înseamnă credinţa statornică în împlinirea mântuirii, aceasta fiind o speranţă sigură, care nu dezamăgeşte. Câteodată credem că a fi persoane de speranţă înseamnă a fi optimişti, dar nu este aşa:

Papa Francisc: „Speranţa (creştină) nu este acelaşi lucru cu optimismul, nu este capacitatea de a privi lucrurile în mod pozitiv şi a merge mai departe. Nu, acesta este optimism nu speranţă. Speranţa nu înseamnă un comportament pozitiv în faţa situaţiilor vieţii; acele persoane luminoase, pozitive… Acesta este un lucru bun, dar nu înseamnă speranţă. Despre speranţă se spune că este cea mai umilă dintre virtuţi, căci se ascunde în viaţă. Credinţa se vede, se simte, se ştie ce este. Caritatea se înfăptuieşte, se ştie ce este. Dar ce înseamnă speranţa, ce înseamnă acest comportament de speranţă? Pentru a ne apropia cât de cât de o înţelegere a speranţei, putem spune în primul rând că este un risc, o virtute riscantă, o virtute – cum spune Sfântul Paul – o suspinare în noi şi o aşteptare privind împlinirea revelaţiei Fiului lui Dumnezeu. Nu este o iluzie”.

A avea speranţă, a adăugat Pontiful, înseamnă tocmai „a trăi această tensiune privind revelaţia, privind acea bucurie care ne umple de surâs”, primii creştini reprezentând speranţa sub forma unei ancore. „Speranţa”, a spus Papa Francisc, „este o ancoră, o ancoră fixată în apele Lumii de Apoi, viaţa noastră însemnând tocmai un parcurs spre această ancoră

Papa Francisc: „Întrebarea este: unde suntem ancoraţi noi, fiecare dintre noi? Suntem ancoraţi la malul acelui ocean atât de departe sau suntem ancoraţi în laguna artificială pe care ne-am creat-o noi, cu regulile şi comportamentele noastre, cu orarele şi clericalismul nostru, cu comportamentele ecleziastice şi nu ecleziale? Suntem ancoraţi în această comoditate şi siguranţă? Această atitudine nu este una de speranţă. Ancorarea propriei inimi într-un soi de lagună artificială reprezintă cu adevărat un comportament inacceptabil”.

Comparând speranţa creştină cu aşteptarea unei naşteri, o aşteptare dătătoare de viaţă, Episcopul Romei s-a oprit asupra dinamicii speranţei, o speranţă dătătoare de viaţă, asemenea unui mic grăunte de muştar dar care înăuntru este plin de viaţă şi de forţă”, crescând până când devine un arbust. Duhul Sfânt – a adăugat – lucrează precum fermentul, care nu se vede, dar există, lucrează, speranţa creştină fiind harul ce trebuie cerut”.

Papa Francisc: „Una este trăirea în speranţă, în speranţa care mântuieşte, şi altceva este să trăieşti doar ca (aşa-zişi) 'buni creştini' şi nimic mai mult, una este să trăieşti în aşteptarea revelaţiei şi altceva este doar să urmezi poruncile, ancoraţi într-o lagună artificială. Mă gândesc la Fecioara Maria, o fată tânără care – după ce află că este însărcinată – îşi schimbă comportamentul: pleacă, ajută, cântă imnul de laudă. După cum o femeie care – atunci când rămâne însărcinată îşi schimbă comportamentul, căci este în aşteptarea de a deveni mamă – tot astfel ne schimbă şi speranţa creştină, în aşteptarea existenţei viitoare”.

Papa Francisc şi-a încheiat omilia adresându-se unui grup de preoţi mexicani prezenţi la Sfânta Liturghie, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la sfinţirea preoţească. Cereţi-i Maicii Domnului, maica speranţei, ca anii voştri să fie „ani de speranţă; să trăiţi precum preoţi ai speranţei”, dătători de speranţă.

r.v./a.m.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate