HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-10-31 12:37:44
A+ A- Tipăreşte Pagina



Repere biografice ale viitorului Fericit Anton Durcovici



(RV 31 oct 2013) Episcopul Anton Durcovici (Durkowitsch) s-a născut pe 17 mai 1888 în localitatea Bad-Deutsch Altenburg, Austria, iar în 1894 mama sa împreună cu ce el şi fratele Francisc se mută la Iaşi, unde un an mai târziu începe şcoala primară în cadrul Parohiei Catolice. RealAudioMP3


În 1898 familia sa se stabileşte la Bucureşti unde tânărul Anton Durcovici a urmat cursurile şcolii catolice „Sfântul Andrei” şi ale Şcolii Arhiepiscopiei Catolice.

Între 1901 şi 1906 urmează studiile filosofice şi teologice la Roma, în colegiul „De Propaganda Fide”, fiind hirotonit preot pe 24 septembrie 1910, în bazilica „Sf. Ioan” din Lateran, tot la Roma.
Pe 23 august 1911 se întoarce la Bucureşti, în următorii ani fiind administrator parohial la Târgovişte, Giurgiu şi Buzău.

Datorită originii sale austriece este internat în lagăr între 1916 şi 1918, în timpul Primului Război Mondial.

Între 1924 şi 1947 este rectorul seminarului arhiepiscopal, în 1935 este numit şi vicar general al arhiepiscopului mitropolit Alexandru Cisar , iar în 1939 primeşte titlul de prelat papal.

A fost ales şi numit episcop în 1947 de Papa Pius al XII-lea. Pe 5 aprilie 1948 a fost consacrat episcop în catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti de nunţiul apostolic la Bucureşti, Gerald Patrick O’Hara, iar pe 14 aprilie a fost instalat episcop de Iaşi.

„Ţinând seamă de primejdia pentru credinţa religioasă din partea partidului comunist”, cum a scris în declaraţiile făcute în arestul Securităţii, episcopul Durcovici a apărat credinţa catolică şi credincioşii încredinţaţi până la ultima suflare.

Arestat de către agenţii Securităţii pe 26 iunie 1949, a murit 2 ani mai târziu, în noaptea de 10 spre 11 decembrie 1951, la închisoarea de exterminare de la Sighetu Marmaţiei.
(RV - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate