HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Tineri >  2013-11-10 16:36:05
A+ A- Tipăreşte Pagina



Şi spiritualul are o valoare socială: a 37-a Conferinţă Generală Unesco



RV 10 nov 2013. Valorizarea contribuţiei tinerilor, promovarea dialogului intercultural şi, nu în ultimul rând, importanţa tradiţiilor religioase în promovarea binelui comun al umanităţii, sunt temele abordate la UNESCO de mons. Francesco Follo, şeful delegaţiei Sf. Scaun care participă la a 37-a Conferinţă Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Lucrările Conferinţei Generale se desfăşoară la Paris de la 5 la 20 noiembrie. Miercuri, 6 noiembrie, mons. Follo şi membrii delegaţiei vaticane au celebrat la Paris o Sf. Liturghie în biserica Sf. Francisc Xaveriu.

Şeful delegaţiei Sf. Scaun la Unesco a subliniat mai întâi de toate că ”educaţia în spiritul împărtăşirii bunurilor cu ceilalţi înseamnă îmbogăţire reciprocă şi facilitarea unei dezvoltări posibil de susţinut”, amintind ceea ce spunea Papa Francisc în această privinţă: ”Numai când suntem capabili de împărtăşire cu ceilalţi vom ajunge să ne îmbogăţim cu adevărat unii pe alţii”.

”Transmiterea şi împărtăşirea cu ceilalţi sunt obiective centrale în domeniul educaţiei pentru a forma cetăţenii lumii de mâine”, a adăugat mons. Follo, care apoi s-a oprit asupra necesităţii de a acorda mai mult spaţiu tinerilor, a-i asculta şi a-i face capabili să fructifice moştenirea primită de generaţiile de astăzi ”într-o nouă cultură de pace şi adevărată dezvoltare”. Şi dacă e adevărat că tinerii sunt speranţa lumii de mâine, nu trebuie uitat ceea ce transmit în construcţia viitorului cei în vârstă, prin experienţa şi înţelepciunea lor.

Referindu-se la ceea ce poate transforma societatea contemporană într-o comunitate de oameni egali, cu posibilitatea ca fiecare să împărtăşească cu ceilalţi ceea ce este, delegatul vatican a spus că din punctul de vedere al Sf. Scaun trebuie să se pună accent pe dialogul intercultural şi pe reconcilierea între culturi. Aceasta, ţinând cont că obiectivul urmărit este eliminarea sărăciei, înlesnirea unei dezvoltări posibil de susţinut şi edificarea păcii.

Mons. Francesco Follo a precizat, de asemenea, că ”educaţia, viaţa cetăţii şi pacea (...) nu pot aduce roade” dacă nu există o preocupare constantă pentru dimensiunea spirituală a omului. ”Tot ceea ce atinge existenţa noastră se înscrie în mişcarea mai profundă şi mai amplă a unei vieţi în căutare de sens şi în tensiune spre propria dezvoltare şi împlinire”, a spus delegatul Sf. Scaun, remarcând că ”şi spiritualul are o dimensiune socială”. De aceea e necesar ”să se ţină cont şi de rolul public pe care creştinismul, asemeni celorlalte religii, îl poate juca în promovarea fiinţei umane şi pentru binele comun al întregii umanităţi, în deplin respect şi promovare a libertăţii religioase şi civile a tuturor oamenilor şi a fiecăruia în parte, fără a crea confuzii de nici un fel între Biserica Catolică, sau celelalte religii, şi comunităţile politice”.

Cât priveşte contribuţia pe care Unesco o poate aduce la binele comun, mons. Follo şi-a exprimat speranţa ca membrii acestei organizaţii să-şi pună ”de o manieră fecundă” chestiunea privind condiţiile de construcţie a spaţiului democratic, rolul pozitiv al tradiţiilor religioase la această construcţie şi contribuţia specifică a acestor tradiţii pentru a realiza proiectul uman şi politic de a trăi împreună în democraţie.

(rv – T. Campisi – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate