HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-11-23 16:18:45
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la solemnitatea "Cristos, Regele Universului" (C): Aminteşte-ţi de mine, Doamne, în împărăţia ta!



(RV - 24 noiembrie 2013) E ziua Domnului. Pentru încheierea Anului liturgic potrivit calendarului roman sau latin, Biserica a rânduit sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele universului. Este totodată încheierea „Anului Credinţei”, iniţiat la 11 octombrie 2012.

1. Preamărirea Mielului jertfit. La începutul sfintei şi dumnezeieştii Liturghii ne fixăm privirea sufletului asupra lui Cristos care domneşte peste întreaga lume de pe înălţimea crucii şi spunem cu autorul cărţii Apocalipsului: Vrednic este Mielul care a fost jertfit să primească, puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria şi cinstea ... A lui este slava şi domnia în veci (Ap 5,12;1,6).

Îl preamărim astfel cu profundă credinţă pe Isus înălţat pe Cruce, „răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege”, înviat din morţi şi înălţat la cer, şi despre care sfântul Petru în ziua de Rusalii anunţă mulţimii adunate la Ierusalim: „Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit” (Fap 2, 36).

Isus a dobândit acest titlu jertfindu-se de bună voie pe lemnul Crucii pentru viaţa oamenilor. Astăzi Biserica îl prezintă pe Cristos tuturor oamenilor, invitându-ne să-l recunoaştem şi să-l contemplăm ca Domn al vieţii. Îl prezintă chiar şi celor care l-au străpuns, l-au acoperit de răni şi insulte, l-au tratat cu dispreţ şi uitare. Nu-l prezintă pentru a-i umili din cauza comportamentului lor, dar pentru a-i chema la convertirea inimii, care este condiţia indispensabilă pentru primirea îndurării divine.

În acest sens, la celebrarea Sfintei Liturghii, înainte de împărtăşirea cu Trupul Domnului, preotul ridică ostia consacrată şi o arată credincioşilor prezenţi spunând: Iată, Mielul lui Dumnezeu care i-a asupra sa păcatele lumii!. Toţi răspundem cu smerenia şi credinţa sutaşului din Evanghelie: Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu.
Solemnitatea lui Cristos Rege este o invitaţie la a vedea în Isus, centrul vieţii noastre şi Stăpânul întregului univers, al timpului şi al istoriei.

2. Anul credinţei. Se încheie totodată duminica aceasta „Anul credinţei”, proclamat de Benedict al XVI-lea prin Scrisoarea apostolică în formă de Motu proprio, „Porta fidei”. A fost iniţiat în ziua de 11 octombrie 2012 marcând aniversarea a cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican şi împlinirea a douăzeci de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice. Acesta fusese promulgat de fericitul papă Ioan Paul al II-lea, cu scopul de a ilustra tuturor credincioşilor forţa şi frumuseţea credinţei.
Astfel „poarta credinţei(cf. Fap 14,27) care introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica sa a fost şi este mereu deschisă pentru noi. Este posibil să trecem acel prag atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este vestit şi inima se lasă plăsmuită de harul care transformă.

Anul credinţei se încheie dar noi vom continua să ţinem privirea îndreptată spre Isus Cristos, "începutul şi desăvârşirea credinţei" (Evr
12,2). De fapt, Cristos este adevăratul subiect al evanghelizării iar Biserica a primit de la el misiunea de a vesti Evanghelia care este „puterea lui Dumnezeu pentru salvarea oricărui care crede” (Rom 1,16).
Trecerea prin „Poarta credinţei” durează toată viaţa. Este un drum care începe cu Botezul (cf. Rom 6,4), prin care putem să-l chemăm pe Dumnezeu cu numele de Tată, şi se încheie cu trecerea prin moarte la viaţa veşnică, rod al învierii Domnului Isus care, cu darul Duhului Sfânt, a voit să implice în însăşi gloria sa pe cei care cred în el (cf. In 17,22).

A mărturisi credinţa în Treime - Tată, Fiu şi Duh Sfânt - echivalează cu a crede într-un singur Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8): Tatăl care la plinirea timpului l-a trimis pe Fiul său pentru mântuirea noastră; Isus Cristos care în misterul morţii şi învierii sale a răscumpărat lumea; Duhul Sfânt care conduce Biserica de-a lungul secolelor în aşteptarea întoarcerii glorioase a Domnului” (Porta fidei 1).

3. Sărbătoarea „Cristos, Regele universului”. Originea acestei sărbători este relativ recentă. A fost instituită de papa Pius al XI-lea în 1925 cu ocazia celebrărilor Anului Sfânt. Precizăm însă că Biserica nu a trebuit să aştepte această dată pentru a recunoaşte prin liturghia ei, stăpânirea universală a lui Cristos. Alte sărbători ale Domnului precum Epifania, Paştele Învierii şi Înălţarea lui Isus la cer conţin trăsături ale regalităţii lui Cristos. Desigur, papa Pius al XI-lea a stabilit această sărbătoare şi pentru o raţiune de pedagogie pastorală şi spirituală.
În faţa răspândirii ateismului militant şi a secularizării galopante, Păstorul universal al Bisericii a voit să afirme explicit domnia spirituală a lui Cristos asupra întregii umanităţii şi instituţiilor sale sociale.

Fixată iniţial într-o duminică din octombrie, ultima reformă liturgică a reaşezat sărbătoarea la încheierea anului bisericesc, centrând mai bine perspectiva celebrării în privinţa conţinutului. Acest lucru este vizibil chiar în titlul sărbătorii. De la simpla denumire „Cristos Rege”, s-a trecut la evidenţierea dimensiunii universale şi escatologice: „Domnul nostru Isus Cristos, Regele Universului”. O solemnitate care încununează şi încheie anul liturgic celebrându-l pe Isus începutul şi sfârşitul, stăpân şi suveran al vieţii şi al istoriei.

În felul acesta a fost redimensionată instanţa de concurenţă şi de contestaţie în raport cu realităţile temporale. Domnia spirituală a lui Cristos nu intră în competiţie cu împărăţiile pământeşti, care cad şi se succed rând pe rând în istoria lumii. Asigură aceasta papa Pius al XI-lea în enciclica Quas primas din 11 decembrie 1925 prin care instituia această sărbătoare şi în care citează un imn liturgic în limba latină cântat la Epifanie: „Non eripit mortalia, qui regna dat coelestia - Nu răpeşte domeniile pieritoare cel care le dă pe cele cereşti”. Afirmaţia a fost explicitată de Conciliul Vatican II: „Aşteptarea unui pământ nou, nu trebuie să slăbească, ci mai degrabă să stimuleze grija de a cultiva acest pământ unde creşte corpul unei familii umane care poate oferi de pe acum o schiţare a lumii ce va să vină” (GS 39).

4. Cristos domneşte de pe înălţimea Crucii. Evanghelia sărbătorii ne propune scena Calvarului. Isus răstignit pe Cruce este batjocorit de mai marii poporului şi de către soldaţi. Deasupra capului este inscripţia: „Acesta este regele iudeilor”. Alături de Isus, sunt doi tâlhari, răstigniţi ca şi el. Cel din partea stângă îl insultă, iar cel din dreapta, recunoscându-şi faptele şi vinovăţia, îi zice lui Isus: „Aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!”. Iar Domnul îi răspunde: "Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în rai!”.

Să ascultăm deci cu atenţie Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 23,35-43: În acel timp, 35 poporul şi căpeteniile îşi băteau joc de el, zicând: "Pe alţii i-a salvat; să se salveze şi pe sine, dacă este Mesia, alesul lui Dumnezeu!" 36 Îl luau în râs şi soldaţii. Ei se apropiau să-i dea oţet şi ziceau: 37 "Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!" 38 Deasupra lui, a fost pusă o inscripţie în greceşte, latineşte şi evreieşte: "Acesta este regele iudeilor". 39 Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus, zicându-i: "Nu eşti tu Mesia? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi!" 40 Dar celălalt, răspunzând, îl mustră: "Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el? 41 Pentru noi pedeapsa este meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă n-a făcut nici un rău!" 42 Apoi a adăugat: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" 43 Isus i-a răspuns: "Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!".

5. Cristos, Răscumpărătorul omului. Aşadar Anul liturgic se încheie cu acest paradox, căci sărbătoarea lui Cristos Rege este celebrată prin scena lui Cristos răstignit şi umilit în afara Ierusalimului şi care îi promite paradisul unui tovarăş de supliciu. Pare o contradicţie, şi cu toate acestea tocmai de pe acea cruce, înălţat între cer şi pământ, Isus îşi manifestă slava şi demnitatea regească.

O regalitate care nu este dominaţie, nici imperialism, dar viaţă dăruită din iubire în absolută libertate; braţe deschise pentru a cuprinde lumea într-o îmbrăţişare de solidaritate unică, dumnezeiască. O faţă pe care curg şiroaie de sânge, un chip desfigurat de suferinţă: iată cine domneşte.

Chip absolut improbabil pentru suveranii pământului dar autentic şi tipic pentru acela care stăpâneşte cu adevărat peste lume şi o conduce din nou la paradisul pierdut. Începând de la acel tovarăş de suferinţe: „Astăzi vei fi cu mine în paradis”. Tâlharul din dreapta crucii, identificat de tradiţie cu numele de Dismas, este ultimul dintre cei bolnavii vindecaţi de Isus pe parcursul Evangheliei. Mai mult, devine primul sfânt canonizat de însuşi Isus. Este cel dintâi care i-a adus omagiu Regelui Cristos când i-a recunoscut nevionovăţia şi stăpânirea de sine în suferinţă.

6. Prin Cristos împăcare şi speranţă. Apostolul Paul ne dă explicaţia teologică: „Căci Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos. Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce” (Col 1,19-20).
Cristos nu s-a salvat pe sine dar îi salvează pe alţii. Prin sângele său avem reconcilierea; în umilirea sa, mărirea noastră. Să nu renegăm această suveranitate unică şi divină, înlocuind-o cu reprezentări încărcate de glorie deşartă, de slavă omenească şi putere spectaculară. Din contra, cu tâlharul din dreapta crucii să spunem fiecare în duh de adâncă smerenie: „Isuse, aminteşte-ţi de mine în împărăţia ta!"

Amintim aici o strofă din creaţia medievală numită „Dies irae, dies illa”, inspirată din profeţii biblici care vesteau „Ziua Domnului” şi cuprinsă în Liturghia latină de „Requiem”. Maria Magdalena este identificată cu păcătoasa iertată de Isus.

Qui Mariam absolvisti,
Et latronem exaudisti,
Mihi quoque spem dedisti.

Tu care ai iertat-o pe Maria,
Şi l-ai ascultat pe tâlhar,
Mi-ai dat speranţă şi mie.
Este marea speranţă de care avem nevoie în Ziua Domnului.

7. Împărăţia lui Cristos. Cu apostolul Paul „să aducem cu bucurie mulţumire lui Dumnezeu Tatăl care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor, care sunt în lumină. El ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său preaiubit, prin care am fost răscumpăraţi, adică am primit iertarea păcatelor” (Col 1,12).
Adresându-se lui Dumnezeu Tatăl - cântă Biserica în prefaţa Liturghiei: - Tu l-ai consacrat pe Fiul tău unul-născut, pe Isus Cristos Domnul nostru cu untdelemnul bucuriei ca Preot şi Rege peste toate: pentru ca el, dăruindu-se pe altarul crucii drept victimă neprihănită şi împăciuitoare, să aducă la îndeplinire tainele răscumpărării lumii; şi luând în stăpânirea sa toate făpturile să ofere maiestăţii tale nemărginite o împărăţie veşnică şi universală: împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii.
Sărbătoare binecuvântată şi multă bucurie în Domnul!

(RV - A. Lucaci, material omiletic de sâmbătă 23 noiembrie 2013)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate