HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Stintă şi etică  >  2013-11-28 13:16:36
A+ A- Tipăreşte Pagina



Belgia: tot mai aproape legalizarea eutanasierii minorilor



(RV 28 nov 2013 ) În Belgia legea eutanierii minorilor este din ce în ce mai aproape de a fi adoptată. Comisiile de specialitate din Senat au adoptat un text de lege conform căruia va putea fi practicară eutanasierea minorilor, fără limită de vârstă, dacă aceştia se află în faţa „unor suferinţe fizice insuportabile şi incurabile, în fază terminală”. Eutanasierea va putea fi efectuată dacă este cerută de minori cu acordul părinţilor, un psiholog trebuind să constate capacitatea minorului de a lua o astfel de decizie. RealAudioMP3

Toate forţele politice belgiene au fost de acord cu acest proiect, cu excepţia creştinilor democraţi şi al partidului de extremă dreapta flamand. Textul urmează să fie supus votului în plen. Liderii creştini, evrei şi musulmani din ţară se împotrivesc proiectului de lege. „Acesta încalcă drepturile umane”, a spus card. Elio Sgreccia, unul dintre pionerii bioeticii personaliste şi preşedintele emerit al Academiei Pontificale pentru Viaţă, în interviul acord postului nostru de Radio:

• „Este un salt în abis, sub nivelul civilizaţiei şi al umanităţii. Această decizie nu lezează doar sensibilitatea tuturor religiilor din Belgia care îşi fac auzită vocea, ci lezează însuşi sensul uman deoarece minorul, mai ales dacă este bolnav, trebuie ajutat, sprijinit prin tratament şi asistenţă morală, psihologică şi spirituală. Vreau să amintesc de Carta Drepturilor Omului din 1948 care a condus la o serie de drepturi de caracter etic-juridic care protejează copilul, minorul, chiar şi de experimente, dar protejează mai ales dreptul lor la viaţă. Dacă o intervenţie umanitară, chiar şi armată, se justifică pentru a opri lezarea drepturilor omului, în acest caz trebuie mobilizate conştiinţele; trebuie invocată o rugăciune specială pentru ca Dumnezeu să oprească această decizie inumană, inimaginabilă până acum…”

Card. Sgreccia a spus de asemenea că nimeni nu poate elibera un certificat al dreptului la viaţă, deci niciun psiholog nu poate îndreptăţi sau justifica eutanasierea unui minor, iar legea eutanasiei, atât a minorilor cât şi a adulţilor, este legea utilitariştilor sănătoşi şi nu a pacientului bolnav.

(RV – P. Ondarza - A.C. Hrişman)

Purtătorul de cuvânt al Conferinţei Episcopale din Belgia, pr. Tommy Scholtès, a reamintit opoziţia Bisericii Catolice din Belgia asupra proiectului de lege la microfonul postului nostru de Radio. Întrebat care sunt consecinţele reale ale acestui proiect, pr. Tommy Scholtès a spus:

• „Liderii religioşi şi-au exprimat punctul de vedere cu două săptămâni înainte de acest vot. Declaraţia responsabililor religioşi a fost însă puţin preluată de mass media, în special de cele belgiene, în timp ce a avut un mare ecou în mass media străine. Acest lucru face parte din situaţia din Belgia unde unele persoane trăiesc după viziunea individualistă a omului care îşi arogă dreptul la viaţă şi dreptul de a-şi organiza propria viaţă. Noi încercăm să amintim că suntem o societate şi că medicii, infirmierii sau familia care decid anumite lucruri nu nimicesc doar o viaţă, ci şi legăturile sociale”.

Credeţi că argumentul legăturii sociale poate fi înţeles în Belgia?

• „Cred că ne aflăm într-o situaţie de mare ambiguitate. Cetăţenii cred că eutanasia şi moartea bună sunt acelaşi lucru; înţeleg că toţi cetăţenii ar dori să aibă o moarte care să nu-i facă să sufere prea mult şi este normal acest lucru. Şi eu doresc să am o moarte care să nu mă facă să sufăr prea mult… Dar să ai parte de o moarte care să nu te facă să suferi prea mult este un lucru şi cu totul altul să ceri cuiva să-ţi producă moartea. Iar acest lucru, în calitatea noastră de creştini, nu-l putem accepta”.


(RV – O. Bonnel - A.C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate