HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2013-12-06 17:31:27
A+ A- Tipăreşte Pagina



Apariţia a două noi volume din „Opera Omnia” a lui Joseph Ratzinger - Benedict XVI



RV 06 dec 2013. Pe 7 şi 10 decembrie va avea loc la Roma prezentarea a două noi volume din „Opera Omnia” a lui Joseph Ratzinger - Benedict XVI publicate de editura LEV în 2013: informează un comunicat al editurii LEV (Librăria Editurii Vaticane).

Sâmbătă, 7 decembrie, în arhibazilica papală Sf. Ioan din Lateran, va fi prezentat volumul XII din „Opera Omnia”, intitulat „Vestitorii Cuvântului şi slujitorii bucuriei voastre”. Volumul cuprinde textele dedicate preoţiei. Vor lua cuvântul vicarul Papei pentru Dieceza de Roma, cardinalul Agostino Vallini, şi prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, arhiep. Gerhard Ludwig Muller, îngrijitorul ediţiei „Opera omnia”.

Pe 10 decembrie, în schimb, la Universitatea Pontificală din Lateran, va fi prezentat volumul 6/1, intitulat „Isus din Nazaret – Figura şi mesajul”, în ediţiile italiană şi germană. Publicaţia cuprinde cele trei volume despre Isus din Nazaret scrise de Joseph Ratzinger – Benedict XVI şi publicate, respectiv, în 2007, 2011 şi 2012. Şi-au anunţat participarea rectorul universităţii, mons. Enrico Dal Covolo, directorul editurii LEV, Giuseppe Costa, şi directorul ediţiei germane, Manuel Gregor Herder. La prezentarea volumului 6/1, arhiep. Gerhard Ludwig Müller va ţine o conferinţă intitulată „Isus este Domnul!” (Rom 10,9).

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate