HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Dreptate şi pace >  2014-01-03 12:29:24
A+ A- Tipăreşte Pagina



Workshop despre Siria la Vatican. Mons. Sorondo: încetarea focului şi ajutoare umanitare



(RV 03 ian 2014) 126 de mii de morţi şi 300 de mii de orfani în trei ani de conflict este bilanţul dramatic al conflictului sirian. Despre situaţia Siriei se va discuta la Vatican pe 13 ianuarie în cadrul unui workshop intitulat „Putem rămâne indiferenţi la situaţia Siriei?”. Întâlnirea este promovată de Academia Pontificală a Ştiinţelor, iar printre participanţi se vor afla şi personalităţi de renume precum fostul prim-ministru britanic, Tony Blair şi deţinătorul premiului Nobel pentru pace, Mohammed El Baradei. Cancelarul Academiei Pontificale pentru Ştiinţe, mons. Marcelo Sánchez Sorondo a vorbit despre acest workshop la Radio Vatican: RealAudioMP3


• „Întâlnirea urmează angajamentul demonstrat de Papa; doresc să amintesc ziua de rugăciune şi de post în momentul în care situaţia din Siria era dramatică, precum şi scrisoarea adresată preşedintelui Putin, în acel moment preşedintele G20, în care cerea guvernelor să renunţe la posibilitatea bombardării, acţiuni care, aşa cum ştim, au condus la rezultatul dorit. Va avea loc întâlnirea Geneva 2 pentru un posibil armistiţiu, de aceea dorim să promovăm acest eveniment pentru a studia puţin soluţiile şi să-i putem oferi Papei elemente noi”.

Care sunt propunerile care vor fi discutate în cadrul workshop-ului?

• „Încetarea focului pentru a face posibil ajutorul umanitar, pentru a crea coridoare umanitare care momentan nu există; încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor şi al aşa-numitului «martiriu interreligios». Ideal ar fi să se promoveze crearea unei eventuale autorităţii tranzitorii în vederea organizării de alegeri. Au o Constituţie, dar trebuie să o respecte! În acelaşi timp dorim să blocăm traficul de persoane umane, prostituţia, probleme despre care Papa vorbeşte deseori, alături de globalizarea indiferenţei”.

Mons. Sorondo a mai spus că în urma conflictului, în afară de numărul mare de morţi, trebuie amintite drama familiilor şi exodul persoanelor, mai ales al creştinilor, precum şi faptul că „numeroase persoane, chiar şi episcopi, au dispărut”. „Este de neînţeles că nimeni nu poate pune capăt acestui război care durează de 3 ani”, a spus prelatul catolic.


(RV – B. Capelli – A. C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate