HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Caritate şi  solidaritate  >  2014-01-11 13:29:57
A+ A- Tipăreşte Pagina



Capelanul Papei a celebrat funeraliile unui om al străzii: „trebuie să acordăm săracilor demnitatea de fii ai lui Dumnezeu”



(RV 11 ian 2014) Vineri, în capela Universităţii Pontificale „Urbaniana” din Roma au avut loc funeraliile unui om al străzii care a murit în apropierea Vaticanului acum o lună. Numele său a fost Alexander Pawlewski, un polonez care avea 63 de ani, om al străzii de care avea grijă de 30 de ani Comunitatea Sf. Egidiu, care a organizat şi funeraliile. Ceremonia a fost oficiată de mons. Konrad Krajewski, capelan al Papei, la oficiul religios luând parte numeroşi studenţi şi oameni ai străzii. RealAudioMP3


În predica de la serviciul religios pr. Policarpo Nowac a spus că în „această criză economică, spirituală şi morală de astăzi sufletele multora se răcesc şi mulţi mor în condiţii inumane. Trebuie să ne ferim de răul cel mai răspândit: egoismul, indiferenţa, oferind mai mult timp aproapelui şi recunoscându-i mai ales demnitate de fiu al lui Dumnezeu”

Carlo Santoro, membru al Comunităţii Sf. Egidiu a spus că au decis să ofere o slujbă religioasă frumoasă acestui om al străzii deoarece „şi ei sunt asemenea nouă şi au dreptul la o înmormântare frumoasă, ținând cont de faptul că de multe ori este vorba despre persoane care mor singure şi despre care nimeni nu ştie că au murit”.


(RV – G. Ceraso – A. C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate