HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-01-20 09:35:06
A+ A- Tipăreşte Pagina



„Ascultaţi voi, tineri şi tinere care porniţi acum pe drumul vieţii : Isus nu dezamăgeşte niciodată!” - Papa Francisc



(RV – 20 ianuarie 2014) „Să avem încredere în Isus care nu dezamăgeşte niciodată”: a îndemnat Papa Francisc, cu ocazia vizitei pastorale de duminică după-amiază, în parohia romană „Preasfânta Inimă a lui Isus”. RealAudioMP3

Situată în cartierul roman Castro Pretorio, în apropierea Gării Termini, parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” este încredinţată grijii salezienilor, biserica fiind de altfel construită chiar de fondatorul Societăţii Saleziene, Sfântul Ioan Bosco.

Vizita Episcopului Romei a fost caracterizată de un climat familial. Alături de credincioşii din parohie s-au aflat numeroşi refugiaţi şi persoane fără adăpost care beneficiază de sprijinul comunităţii parohiale.

Sfântul Părinte şi-a dezvoltat omilia pornind de la imaginea centrală a Evangheliei duminicii, în care Ioan Botezătorul îl indică pe Isus ca fiind „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Cum poate un miel, cu fragilitatea sa, să ridice toate păcatele şi răutăţile lumii? „Cu blândeţe şi cu iubire”, a răspuns Papa, îndemnându-ne să ne încredinţăm lui Isus care nu dezamăgeşte niciodată: „Să ne încredinţăm Lui iar El nu dezamăgeşte niciodată. Niciodată! Ascultaţi bine, voi tineri şi tinere care porniţi acum pe drumul vieţii: Isus nu dezamăgeşte niciodată. Niciodată!”

Papa Francisc a lansat credincioşilor prezenţi, şi celor care-l urmăreau prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, invitaţia la un tip de rugăciune vie, în care se face apel la forţa imaginii:

Papa Francisc: „Şi acum vă propun să facem un lucru: să închidem ochii; să ne imaginăm scena aceea: Isus trecând pe malul râului în care Ioan boteza, şi vocea lui Ioan Botezătorul care spune: 'Iată mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii'. Să-l privim pe Isus şi, în tăcere, fiecare dintre noi, să-i spunem ceva din adâncul inimii, în tăcere. Domnul Isus, care este blând şi bun – este un miel – care a venit pentru a ridica păcatul lumii, să ne însoţească pe calea vieţii noastre. Aşa să fie!”

R.V./A. Mărtinaş




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate