HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-01-20 13:09:11
A+ A- Tipăreşte Pagina



Papa Francisc i-a primit în audienţă pe membrii Inspectoratului de Siguranţă Publică



(RV 20 ian 2014) Papa Francisc i-a primit luni în audienţă pe membrii inspectoratului de siguranţă publică „Vatican” care a fost constituit pentru protecţia Sfântului Părinte şi a Vaticanului de către autorităţile italiene. Sfântul Părinte le-a mulţumit celor prezenţi pentru munca depusă mai ales în piaţa Sf. Petru, „pe frig, caniculă, ploaie sau vânt” şi le-a spus că acest lucru „înseamnă mult”. RealAudioMP3


„Suntem cu toţii conştienţi”, a spus Papa Francisc, „de necesitatea de a acţiona mereu pentru a păstra specificul acestui loc unic, conservându-i caracterul de spaţiu sacru şi universal. De aceea este nevoie de o supraveghere discretă, dar atentă. De fapt, în piaţa Sf. Petru lumea este senină, se deplasează liniştită, se bucură de pace, iar acest lucru şi datorită vouă, care păstraţi ordinea publică”. „Munca voastră are nevoie de pregătirea tehnică şi profesională la care se adaugă supravegherea atentă, amabilitatea şi dedicarea”, a subliniat Sfântul Părinte. „Vă mulţumesc în mod deosebit pentru activitatea voastră eficientă desfăşurată în timpul zilelor care au precedat Conclavul după renunţarea Papei Benedict. Profit de această întâlnire pentru a vă mulţumi încă o dată în numele meu şi al colaboratorilor mei”.

De asemenea, Papa Francisc a spus că le urează tuturor celor care lucrează pentru păstrarea ordinii publice în preajma Vaticanului, ca timpul petrecut în această calitate să fie „o oportunitate pentru întărirea credinţei”. „Credinţa este cel mai preţios tezaur pe care familiile voastre vi l-au încredinţat şi pe care voi sunteţi chemaţi să-l transmiteţi fiilor voştri”, a spus Sântul Părinte. „Este important să fie redescoperit mesajul Evangheliei şi să fie primit în profunzimea propriei conştiinţe şi în viaţa cotidiană, mărturisind în mod curajos iubirea lui Dumnezeu în toate mediile, chiar şi la locul de muncă”.


(RV – I.P. – A. C. Hrişman)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate