HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-01-21 10:00:27
A+ A- Tipăreşte Pagina



Opera „Apostolatul Mării” denunţă condiţiile tot mai grele ale pescarilor şi familiilor lor



RV 21 ian 2014. „Nu putem ignora situaţia apăsătoare cu care se confruntă tot mai mulţi pescari şi familiile lor”: a spus cardinalul Antonio Maria Vegliò, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor, la Reuniunea anuală a Coordonatorilor Regionali din Opera „Apostolatul Mării”, deschisă luni la Roma. În cuvântul său, card. Vegliò a menţionat de asemenea condiţia lucrătorilor maritimi care sunt în continuare ostatici în mâinile piraţilor şi angoasa prin care trec familiile lor. Lucrările reuniunii se vor încheia vineri.

Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor a definit „urgentă” adoptarea unor măsuri semnificative pentru o nouă abordare a asistenţei spirituale acordată pescarilor. În acelaşi timp, cardinalul a cerut preoţilor capelani şi voluntarilor să fie şi pe mai departe, acolo unde este posibil, alături de cei care au fost răpiţi pe mare şi să arate familiarilor acestora „chipul iubitor al Bisericii”.

Continuând reflecţia prezentată la al 23-lea congres al Operei „Apostolatul Mării”, desfăşurat la Roma în noiembrie 2012, cardinalul Vegliò a spus că prin dialog şi răbdare, în Biserică va trebuie să se răspândească tot mai mult, la nivel naţional şi diecezan, conştiinţa şi atenţia spirituală faţă de această slujire specifică, astfel încât apostolatul mării să fie considerat parte integrantă din solicitudinea pastorală obişnuită.

În ce priveşte pastoraţia lucrătorilor maritimi, departamentul vatican pentru migranţi a împărţit planeta în nouă regiuni şi a încredinţat asistenţa pastorală a fiecărei regiuni unui coordonator: America de Nord şi Caraibe, America Latină, Africa, Oceanul Indian, Africa Occidentală, Europa, Sudul Asiei, Asia Orientală şi Statele Arabe din Golful Persic.

În România, Opera „Apostolatul Mării” este prezentă, evident, la Constanţa, directorul acesteia fiind preotul Petre Balint, din arhidieceza romano-catolică de Bucureşti.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate