HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Audienţe şi Îngerul  Domnului >  2014-01-29 11:53:23
A+ A- Tipăreşte Pagina



Audienţa generală. Papa Francisc: „Sacramentul Mirului, dar al lui Dumnezeu care ne ajută să trăim ca adevăraţi creştini”



RV 29 ian 2014. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, cateheza Papei Francisc de la audienţa generală de miercuri, 29 ianuarie 2014. Numărul mare de pelerini a făcut ca audienţa, în ciuda vremii friguroase, să aibă loc ca de obicei în Piaţa Sfântul Petru. Papa a continuat seria catehezelor despre Sacramente şi a vorbit despre Sacramentul Mirului.


„Dragi fraţi şi surori, Bună ziua!
La această a treia cateheză despre Sacramente, ne oprim asupra «Mirului» sau «Confirmaţiunii», care trebuie înţeles în continuitate cu Botezul, de care este legat în mod inseparabil. Aceste două Sacramente, împreună cu Euharistia, formează un unic eveniment salvific, care se numeşte «iniţierea creştină», prin care devenim părtaşi la moartea şi învierea lui Isus Cristos şi devenim noi creaturi şi mădulare ale Bisericii. Iată de ce la început aceste trei Sacramente se celebrau în acelaşi moment, la încheierea drumului catehumenal, de obicei la Veghea de Paşti. În acest fel era încununat parcursul de formare şi de includere graduală în comunitatea creştină, parcurs care putea să dureze chiar şi mai mulţi ani. Se făcea câte un pas, pentru a ajunge la Botez, apoi la Mir şi la Euharistie.

De obicei se vorbeşte de Sacramentul «Crismei», cuvânt care înseamnă «ungere». Şi într-adevăr, prin uleiul numit «Sfânta Crismă» suntem conformaţi, prin puterea Duhului Sfânt, la Isus Cristos, care este singurul şi adevăratul «uns», «Mesia», Sfântul lui Dumnezeu. Am auzit la Evanghelie cum Isus citeşte (cuvintele profetului) Isaia, şi îl vedem mai înainte, El este cel uns: «Eu sunt trimis şi sunt uns pentru această misiune».

Termenul «confirmaţiune» ne aminteşte apoi că acest Sacrament aduce o creştere a harului baptismal: ne uneşte mai strâns cu Cristos; duce la împlinire legătura noastră cu Biserica; ne conferă o putere specială a Duhului Sfânt pentru a răspândi şi apăra credinţa, pentru a mărturisi numele lui Cristos şi pentru a nu ne ruşina niciodată de Crucea sa (cfr. Catehismul Bisericii Catolice, n. 1303). Este important, de aceea, să avem grijă ca copii noştri să aibă acest Sacrament”.

„Ne îngrijim cu toţii să-i botezăm pe copii şi acesta este un lucru bun. Însă, poate că nu suntem la fel de atenţi ca ei să primească Mirul şi, dacă nu-l primesc pe Duhul Sfânt care este atât de important pentru viaţa creştină pentru că dă forţa de a merge mai departe, atunci copiii rămân la jumătatea drumului”, a mai spus Pontiful, dorind să explice importanţa Sacramentului Conformaţiunii.

„Să ne gândim puţin, fiecare dintre noi, ne preocupăm cu adevărat pentru ca copii noştri să primească Mirul?”, a insistat Sfântul Părinte care, având o lungă experienţă pastorală, cunoaşte foarte bine această realitate.

„Este important! Este important!”, a continuat. „Şi dacă voi aveţi acasă copii nemiruiţi, dar care au vârsta potrivită primirii Mirului, faceţi tot posibilul să finalizaţi această iniţiere creştină, aşa încât să primească forţa Duhului Sfânt”, a îndemnat Succesorul lui Petru, repetând: „Este important!”.

„Desigur”, a adăugat, „este important să oferim o bună pregătire celor care urmează să primească Mirul, o pregătire care să-i conducă la o adeziune personală faţă de credinţa în Cristos şi la trezirea în ei a sensului apartenenţei la Biserică. Mirul, ca orice Sacrament, nu este opera oamenilor ci a lui Dumnezeu care se îngrijeşte de viaţa noastră astfel încât să ne modeleze după chipul şi asemănarea Sa, pentru a ne face capabili să iubim asemenea Lui, prin dăruirea Duhului Sfânt a cărui acţiune pătrunde în totalitatea persoanei şi a vieţii sale, cum transpare din darurile pe care Tradiţia – în lumina Sfintei Scripturi – le-a evidenţiat mereu”.

„Vreau să vă întreb dacă vă amintiţi despre cele şapte daruri ale Duhului Sfânt”, a spus Pontiful care a enumerat el însuşi darurile Duhului Sfânt primite prin Sacramentul Mirului: Înţelepciunea, Înţelegerea, Sfatul, Tăria, Ştiinţa; Evlavia; Frica de Dumnezeu”.

„Când îl primim pe Spiritul Sfânt în inima noastră şi îl lăsăm să lucreze”, a spus Sfântul Părinte, „însuşi Cristos îşi arată prezenţa în noi şi ia formă în viaţa noastră. Prin intermediul nostru, însuşi Cristos se va ruga, va ierta, va răspândi speranţă şi consolare, va servi fraţilor, va fi alături de cei nevoiaşi şi de cei din urmă, va crea comuniune, va semăna pace. Dar gândiţi-vă cât de importat este acest lucru: însuşi Cristos vine prin intermediu Spiritului Sfânt să facă toate acestea în mijlocul nostru şi pentru noi! De aceea este important ca tinerii şi copiii să primească acest Sacrament. Iubiţi fraţi şi surori, să ne amintim când am primit Mirul. Să ne amintim înainte de toate pentru a-i mulţumi Domnului pentru acest har şi pentru a-i cere să ne ajute să trăim ca adevăraţi creştini, să mergem mereu cu bucurie conform Spiritului Sfânt care ne-a fost dăruit”. Referindu-se la condiţiile meteo nu tocmai plăcute de la ultimele audienţe generale, Papa a încheiat spunând: „Se vede că în ultimele miercuri, la jumătatea audienţei, ne binecuvântează din Cer; fiţi curajoşi, înainte!”




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate