HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-02-21 17:51:13
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a de peste an (A): „Aţi auzit că s-a zis… Eu însă vă spun”. Fericit cel care umblă în legea Domnului!



(RV – 16 februarie 2014) E Ziua Domnului. Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea, pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni. Cu această invocaţie începem azi sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală. Versetele 3-4 din Psalmul 30/31 ne introduc în atitudinea de profundă încredere în Dumnezeu a credincioşilor biblici numiţi hasidίm. Aceştia se străduiau să împlinească voinţa lui Dumnezeu manifestată în Legea dată lui Moise pe Muntele Sinai la care chemau Profeţi de demult. Împlinind poruncile Domnului ei se dovedeau fideli Legământului. Numele hasidίm are la bază cuvântul hesed, calitatea proprie a lui Dumnezeu, care implică fidelitatea faţă de Legământ, bunătatea sa, harul său, iubirea şi duioşia sa. Păstrând legea sfântă, hasidίmii recunoşteau prin aceasta că sunt iubiţi de Dumnezeu.

1. Credincioşi legii Domnului. Cartea lui Ben Sirah din care este luată prima lectură urmată de Psalmul 118 prezintă legea lui Dumnezeu ca drum sigur pentru a rămâne în harul său şi ajunge la fericire. Spune autorul sacru: „Dacă vrei, poţi să păzeşti poruncile, de tine depinde să rămâi credincios. Domnul a pus în faţa ta apa şi focul: întinde mâna spre care doreşti. Viaţa şi moartea, binele şi răul, sunt puse în faţa oamenilor; fiecăruia i se va da una sau alta, după cum a ales” (Sirah 15,16-18).

De aceea, ne rugăm: Dumnezeule, tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate: dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, astfel încât să binevoieşti a locui în noi (colecta).

2. Isus şi legea. Isus este un bun educator. În fiecare duminică ne vorbeşte pentru ca viaţa noastră să devină luminoasă şi plină de savoare. Duminica trecută spunea că noi, cei care credem în El, suntem sare a pământului şi lumină a lumii. Suntem chemaţi să dăm gust şi lumină realităţilor din jur. Astăzi, în continuarea „Predicii de pe munte” avem pericopa evanghelică de la Matei 5,17-37. Ea cuprinde diferite norme unificate de o expresie care se repetă de mai multe ori: "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime ... Eu însă vă spun ...".

La o lectură superficială, s-ar părea că Isus vrea să demonteze întreg edificiul relaţiei dintre om şi Dumnezeu, pe care conaţionalii săi îl moşteniseră de la Moise şi de la prooroci, pentru a restabili toate pe baze diferite.

Nu este aşa, precizează Isus vorbind ucenicilor: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Nu am venit să desfiinţez, ci să desăvârşesc. Căci vă spun adevărul, înainte de a dispărea cerul şi pământul, nici o literă şi nici o virgulă nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini toate” (Matei 5,17-18).

Deci, Vechiul Testament rămâne cuvânt al lui Dumnezeu şi pentru Isus. Valoarea sa este intactă chiar în detaliile cele mai mici cum poate fi punctul de pe litera „i”, am spune, sau virgula într-un text.

Să clarificăm puţin. Revelaţia pe care Dumnezeu a făcut despre el însuşi şi pe care o găsim cuprinsă în principal în Biblie, a fost progresivă, nu s-a întâmplat toată dintr-odată, dar s-a mărit şi aprofundat în mod treptat de-a lungul secolelor. Un pic aşa cum se întâmplă în cadrul învăţământului şcolar: studiile ulterioare nu neagă noţiunile învăţate în şcoala elementară, dar le extind şi le aprofundează. În bunătatea sa infinită, Dumnezeu s-a revelat treptat oferind oamenilor timpul pentru a asimila încet-încet realitatea la care omul singur cu inteligenţa sa nu putea ajunge.

3. Isus, plinătatea legii. Desăvârşirea revelaţiei divine s-a realizat odată cu Isus. Este vorba de plinătatea revelaţiei şi nu de una diferită. De aceea, Isus precizează că nu vrea să desfiinţeze "Legea şi Profeţii", adică ceea ce fusese deja revelat în Vechiul Testament: "Nu am venit să desfiinţez, ci să desăvârşesc”.

Avem aici o continuitate dar şi o depăşire a legii. Nu este vorba de o mai mare severitate sau de noi norme pentru a strivi şi mai mult, ci o noutate interioară, sau spus cu cuvintele lui Isus însuşi „pentru o dreptate superioară”: „Căci vă spun vouă: dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5,20).

Această dreptate superioară sălăşluieşte în inima omului şi nu doar în formalităţile exterioare. În această dreptate, care este reflexul bunătăţii fidele şi generoase a lui Dumnezeu Tatăl, stă continuitatea şi noutatea în comparaţie cu tradiţiile şi normele consolidate in timp. Este o logică de fond care uneori părea pierdută între firele încurcate ale prescrierilor minuţioase şi severe introduse de cărturari şi farisei.

Trebuia deci să fie recuperat spiritul legii printr-o ascultare fidelă faţă de voinţa lui Dumnezeu, căci legea divină interpretată de oameni ajunsese un semn palid, slăbit de detalii meschine foarte concrete şi de o miriadă de precepte ce sufocau şi inspirau frică.

De aceea, respectarea vieţii „să nu ucizi”, ofranda pentru altar, împăcarea cu semenul înainte de aducerea ei, privirea limpede cu gând curat, fidelitatea conjugală, jurământul şi mii de alte prescripţii, trebuie conduse la rădăcină, la sursă. Poruncile trebuie să-i amintească omului de bunătatea lui Dumnezeu şi să reflecte în situaţiile concrete un adevărat drum de viaţă.
Totul, deci, trebuie să se întoarcă la inimă. Dacă într-adevăr Dumnezeu locuieşte în inima noastră, atunci vom păşi spre libertatea adevărată a fiilor lui Dumnezeu la care ne-a chemat Cristos.

4. Poruncile, calea vieţii. Întreaga „Predica de pe Munte" rostită de Isus, este o chemare la convertire, la viaţa adevărată, la fericirea inimii. Învăţăturile lui Isus sunt o sursă continuă de reînnoire spirituală şi umană. "Dacă vei ţine poruncile, ele te vor păzi; dacă vei avea încredere în Dumnezeu, şi tu vei trăi", se spune azi în textul lui Ben Sirah.

Viaţa nu este mortificată de poruncile lui Dumnezeu, dar în ele omul are posibilitatea de a se realiza pe deplin, într-un mod mai profund. Deci Isus nu a abolit ceea ce a fost indicat în Vechiul Testament, dar aduce la împlinire, adică trăieşte în viaţa sa şi îi învaţă pe oameni adevăratul sens al vieţii, relaţia cu Dumnezeu, cu ceilalţi, cu noi înşine, cu toată creaţia. Cuvântul lui Dumnezeu, spune Isus, rămâne în veci. Uneori este vorba şi de a corecta interpretările omeneşti sau aplicaţiile pământeşti ale Cuvântului lui Dumnezeu. Isus este împlinirea Cuvântului şi a planului de mântuire a lui Dumnezeu Tatăl. Este important şi pentru noi să primim indicaţiile de viaţă pe care Domnul le oferă şi să le dăm altora. Aceasta înseamnă un drum de viaţă adevărată.

5. Azi patru exemple concrete. Isus aduce şase exemple dintre care fragmentul de azi propune doar patru, şi anume indicaţiile cu privire la normele pe care ascultătorii le ştiau deja despre crimă, adulter, divorţ şi jurământul fals.
Isus desăvârşeşte legea şi profeţii spunând că nu este de-ajuns respectarea exterioară şi minimalistă; la Dumnezeu se aderă cu toată inima.

Printre exemplele pe care Isus le dă în această parte a Predicii de pe Munte, sunt poruncile: "Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu juri fals". Ele sunt importante şi pentru noi astăzi.

"Să nu ucizi": Dumnezeu este un Dumnezeu al vieţii şi atunci când există moarte. El ne pregăteşte pentru o viaţă atât de mare, încât nici nu ne putem imagina. Viaţa este realitatea pe care noi toţi o simţim profund; este singurul lucru pe care îl avem. Însă viţa este de la Dumnezeu. De aceea, viaţa trebuie să fie primită, protejată, cultivată, apărată, promovată la toate nivelurile. Nu este permis a o elimina. Nimănui nu-i este îngăduit să ucidă, să distrugă, să elimine, să profaneze viaţa. Când se întâmplă acest lucru, suntem în faţa păcatului, în cea mai mare nenorocire.

Şi azi vedem cu câtă uşurinţă viaţa este eliminată în războaie, în violenţe, în tragediile din familii, în irosirea energiilor când se lasă frâu liber viciilor. O circumstanţă agravantă se adaugă prin faptul că violenţa devine o parte din mentalitatea comună şi se ajunge la resemnare sau la exemplul rău.

Isus desăvârşeşte legea; nu spune doar să nu ucizi, dar să-l iubeşti pe aproapele şi viaţa lui. Nu este suficient a nu ucide: chiar a se mânia sau a ofensa pe alţii este împotriva poruncii. Şi asta chiar în lucrurile mici.

Iubeşte-l pe aproapele şi dă-ţi viaţa pentru viaţa aproapelui. Şi dacă cineva iubeşte, se sacrifică, se dă pe sine pentru altul, în mod sincer, nu-şi va permite niciodată să-i facă rău.

„Să nu comiţi adulter”. Nu-i suficient a evita actul fizic de adulter: "Oricine se uită la femeie, poftind-o, a comis deja adulter cu ea în inima lui". Şi aici se adaugă păcatele vieţii permisive adoptate de societatea contemporană.

Isus învaţă şi sprijină cu harul său, dragostea credincioasă, sinceră, constantă, "pentru totdeauna" dintre soţi. Desigur, ei întâmpină dificultăţi, ispite, momente de criză.

Trebuie să se acorde atenţie la multele sugestii sau gânduri care duc la adulterul inimii. Isus vrea să ne dea putere de a fi hotărâţi în ispite, sigur nu pentru a le căuta, ci pentru a curma cu decizie acele lucruri care ne fac rău nouă înşine şi altora.

De aceea ne rugăm şi ne angajăm pentru fidelitatea soţilor, pentru unitatea familiei. Şi acolo unde există familii rănite, ne vom strădui cu toată dragostea pentru ca recupereze trăirea iubirii lui Dumnezeu, iertarea lui, puterea lui, bucuria lui.

Divorţul. În legislaţia evreiască fusese introdus divorţul: în această privinţă Isus restabileşte voinţa lui Dumnezeu care nu-l admite. Dar despre acest aspect, vom vorbi altă dată pe larg, căci confuzia este mare, inclusiv între creştini.

Jurământul. În timpurile străvechi se recurgea uşor la jurăminte, prin care oamenii îl chemau pe Dumnezeu ca garant a ceea ce spuneau. Porunca lui Dumnezeu spune „Să nu juri fals". Isus însă porunceşte de a nu jura deloc: un om trebuie să dea adevăr cuvintelor sale, limitându-se la a spune „da” atunci când e „da” şi „nu” când este „nu”. Tot ce este în plus vine de la Cel Rău.

Este invitaţia la sinceritate, transparenţă, la dragostea de adevăr în noi înşine, pentru alţii, înaintea lui Dumnezeu, într-o conştiinţă care încearcă să fie dreaptă.

Isus conduce astfel la lectura şi la practicarea poruncilor conform voinţei lui Dumnezeu. Morala evanghelică izvorăşte dintr-o inimă care se converteşte continuu această voinţă.

Fericit cel care umblă în legea Domnului!

6. Iată, calea înţelepciunii. Încheiem cu Apostolul Paul care în Scrisoarea întâia către Corinteni 2,6-10 azi lectura a doua spune: „Celor maturi în credinţă le propunem şi noi o înţelepciune, dar ea nu este înţelepciunea acestei lumi, nici înţelepciunea stăpânitorilor acestei lumi, care sunt muritori.

Dimpotrivă, noi vestim înţelepciunea lui Dumnezeu, înţelepciune ţinută ascunsă, dar rânduită de Dumnezeu înaintea tuturor veacurilor, ca să ne ducă la mărire. Nimeni dintre stăpânitorii acestei lumi nu a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul măririi. Noi vă vestim, după cum spune Scriptura: ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, ceea ce la inima omului nu a ajuns, aceea a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el. Nouă ne-a descoperit Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, această înţelepciune.

(RV – A. Lucaci, material omiletic de vineri 14 februarie 2014)


Aici, versiunea pentru serviciul audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate