HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-02-28 16:02:41
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la Duminica a VIII-a de peste an (A): Aveţi încredere în Dumnezeu, priviţi păsările cerului şi crinii câmpului



(RV – 28 februarie 2014) E Ziua Domnului. La începutul acestei sfinte Liturghii duminicale spunem cu psalmistul: Domnul s-a făcut ocrotitorul meu şi m-a scos la loc larg, m-a mântuit, pentru că mă iubeşte (cf.Psalmul 17/18,19-20).
În cuvintele rugătorului, Biserica desluşeşte glasul lui Isus pe care Dumnezeu Tatăl nu l-a lăsat să cunoască putreziciunea mormântului dar l-a înviat din morţi, căci s-a bizuit pe El cu încredere filială. Celebrând cu credinţă sărbătoarea săptămânală a Paştelui, luăm parte la masa Pâinii euharistice care ne susţine pe drumul vieţii şi alimentează în noi speranţa învierii.

Atitudinea de încredere în Dumnezeu străbate ca un fir roşu lecturile biblice propuse de Liturghia acestei duminici, începând cu antifonul intrării.

1. Dumnezeu, stânca mea. Este adevărat că Psalmul 17/18 este un imn regal de biruinţă dar această notă dominantă se schimbă continuu, devenind rând pe rând rugăciune încrezătoare, protest de nevinovăţie, imn al manifestării lui Dumnezeu şi aducere de mulţumire pentru izbândă.

Dumnezeu se apleacă cu grijă asupra omului credincios pentru a-l scoate din vârtejul infernal şi a-l conduce teafăr la ţărmul sigur al vieţii. Povestind un episod dramatic din viaţa sa, psalmistul mărturiseşte că Dumnezeu „din înălţimi şi-a întins mâna şi m-a prins, m-a ridicat din apele adânci, m-a scos la loc larg pentru că mă iubeşte” (vv.17.20).


Abundă în această monumentală odă arhaică imagini ce indică stabilitate care pentru autorul psalmului exprimă încrederea în Dumnezeu: tăria, stânca, fortăreaţa, eliberatorul, refugiul, scutul, cornul mântuirii, scăparea.

Cântă psalmistul: „Te iubesc, Doamne, tăria mea, Doamne, stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu; Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiul, scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea” (Psalmul 17/18,2-3).

Cu încrederea de nezdruncinat a psalmistului înălţăm din inimi ruga noastră către Tatăl prin Domnul nostru Isus Cristos: Dăruieşte-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca mersul lumii să fie călăuzit de orânduirea ta dătătoare de pace şi Biserica ta să cunoască bucuria de a te sluji în linişte (colecta).

2. Mai mult decât o mamă faţă de copilul ei. Prima lectură din Liturghia de azi înregistrează un strigăt disperat, o plângere foarte veche transmisă de Biblie: „Domnul m-a părăsit; Domnul m-a uitat” (Isaia 49,1-15).

Despre ce este vorba? Textul din cartea profetului Isaia evocă timpul exilului din Babilonia când poporul evreu, ajuns în lanţuri în pământ străin, trăia momente de mare descurajare. Sătui de suferinţă, îngrijoraţi de viitorul lor mulţi repetau: „Dumnezeu ne-a uitat de-a binelea”. Răspunsul lui Dumnezeu dat prin profet este clar şi concludent: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Isaia 49,15).


Autorii sacri folosesc adesea simbologia paternă şi maternă pentru a trasa chipul lui Dumnezeu aplecat asupra omului iar acest text din Isaia este o mărturie intensă şi grăitoare.

Încrederea filială faţă de Dumnezeu este descrisă şi în psalmul de răspuns la prima lectură: „Numai în Dumnezeu îşi află liniştea sufletul meu, de la el vine mântuirea mea. Numai el este stânca şi mântuirea mea, turnul meu de scăpare; de aceea, nu mă clatin. Numai în Dumnezeu îşi află sufletul meu liniştea, pentru că numai de la el vine speranţa mea. Numai el este stânca şi mântuirea mea, turnul meu de scăpare; de aceea, nu mă clatin. În Dumnezeu este mântuirea şi gloria mea, stânca tăriei mele, la Dumnezeu este refugiul meu. Poporule, pune-ţi încrederea în el în orice moment! Revărsaţi-vă inimile în faţa lui!” (Psalmul 61/62).

3. Încrederea în Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Continuând drumul în textul „Predicii de pe munte”, ajungem la o pagină plină de culoare şi mare seninătate. După ce duminica trecută Isus ne-a invitat să-i iubim pe duşmanii noştri şi să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc ca să fim fii ai Tatălui ceresc, astăzi ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu faţă de făpturile sale invitându-ne să ne încredem în El chiar în momentele cele mai dificile.

Pericopa evanghelică Matei 6,24-34 conţine un mesaj de mângâiere extraordinară: avem un Tată în ceruri, care se gândeşte la noi mai mult decât la florile câmpului şi la păsările cerului. Omul credincios este asemenea unui copil care trăieşte senin şi liniştit deoarece ştie că tatăl şi mama se gândesc la el.

Întrebarea este dacă avem această seninătate, această încredere şi atunci când dificultăţile ne pun în criză.

Este adevărat, uneori nu e posibil să evităm preocupările de viitor, dar nici nu ar fi bine să o facem: părinţii trebuie să se preocupe de întreţinerea copiilor, de ziua lor de mâine, de bunul mers al familiei. Ca membru al unei comunităţi, fiecare om are dreptul şi îndatorirea de a se gândi la propria aranjare şi la îmbunătăţirea vieţii. Toate acestea intră în planurile lui Dumnezeu care „a încredinţat universul mâinilor lucrătoare ale omului”.

Răspunzând la toate strigătele disperării umane, Isus anunţă astăzi un adevăr consolator: acel Dumnezeu care dă viaţă şi bucurie de viaţă păsărilor cerului şi îmbracă în culori crinii câmpurilor şi iarba pajiştilor, nu poate să-l uite pe om, „făptura sa preferată” (cf. Psalmul 8).

De aceea, Isus ne îndeamnă: angajaţi-vă serios pentru ziua voastră de mâine, dar fără să exageraţi, ca să nu vă pierdeţi echilibrul mintal şi mai ales orientarea voastră spre Dumnezeu. Preocupările excesive, de fapt, înlătură seninătatea spiritului atât de necesară pentru „a căuta împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa”.

Nu este vorba, deci, de a sta şi a nu face nimic aşteptând ca totul să cadă din cer, ci de a deveni mai senini şi mai sobri. Şi atunci multe dintre maniile omeneşti se vor dovedi a fi ceea ce sunt: iluzii adevărate şi false nevoi.

4. Două învăţăminte. În acest cadru, Evanghelia zilei (Matei 6,24-34) ne oferă învăţăminte clare şi precise. În deschiderea şi închiderea textului sunt două fraze semnificative care dau direcţia şi lumina justă secvenţei centrale despre grija lui Dumnezeu depăsările cerului şi crinii câmpului. Avem aici două lecţii de viaţă.

Prima este aceasta: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului. În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”, căci exigenţele lor sunt diferite şi în consecinţăsau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei” (Matei 6,24).
Sf. Ieronim, părinte al Bisericii şi cunoscător profund al Scripturilor, observă că Isus nu vorbeşte aici despre „a poseda”, ci despre „a sluji”. Observaţia sa este importantă. Banul poate deveni un patron căruia noi îi slujim, uitând pe Dumnezeu şi toate celelalte realităţi preţioase ale vieţii.

A doua lecţie invită la înţelepciune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!” (Matei 6,33).

Pe de o parte, avem ataşarea inimi de lucruri ca de unicul fundament stabil şi sigur, iar pe de alta, poziţia ucenicului, care deşi trăieşte scufundat în lumea lucrurilor materiale, îşi caută fundamentul în stânca lui Dumnezeu, în împărăţia sa, în angajarea liberă şi senină pentru dreptatea divină. În terminologia evanghelistului Matei „împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa” sunt realităţi ce se completează.

5. Nu vă îngrijoraţi. De cinci ori în pericopa evanghelică, Isus le recomandă ucenicilor săi: „Nu vă îngrijoraţi” adică „nu fiţi neliniştiţi”, nu anticipaţi viitorul în nelinişte.

Privind natura cu ochii Creatorului, Isus foloseşte două imagini luate din viaţa agricolă pentru a îndemna la încredere în providenţa lui Dumnezeu în privinţa hranei de toate zilele şi îmbrăcămintei. Imaginile sunt de o seninătate extraordinară. Este imposibil ca ele să nu strecoare în inimile ucenicilor o rază de lumină şi un strop de pace.

Domnul ne îndemnă şi pe noi: Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte! Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiţi? Observaţi cum cresc crinii câmpului: nu trudesc şi nu ţes! Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia (Matei 6,26-29).


Deci, nu fiţi atât de îngrijoraţi pentru viaţa voastră…Priviţi păsările cerului…Observaţi cum cresc crinii câmpului…Nu vă faceţi atâtea griji pentru ziua de mâine…Fiecărei zile îi ajunge necazul ei. Nu agitaţie frenetică dar nici nepăsare, ci încredere sănătoasă în providenţa divină, în orice împrejurare. Voi, căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, căci de toate celelalte ştie bine Tatăl vostru ceresc că aveţi nevoie de ele pentru viaţă! Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6,31-34).


Isus ne învaţă un alt mod de a fi oameni: Nu exageraţi în a vă faceţi griji despre lucrurile materiale, există ceva care valorează mult mai mult. În rugăciunea Tatăl nostru spunem: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Îi cerem doar pâinea suficientă pentru astăzi, pâinea care ne ajunge zi de zi, ca mana în pustiu, şi nu grija nestăpânită pentru mai mult, şi tot mai mult.


Există mănăstiri sau comunităţi care trăiesc aşa, precum păsările şi precum crinii, dependenţi zilnic de bunăvoinţa cerului. Aceasta este o chemare profetică şi pentru noi, cei plin de lucruri şi înspăimântaţi de viitor. Se întreabă Isus: „Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6,25).
A se ocupa mai puţin de lucruri şi mai mult de viaţa adevărată care se ţese din relaţii, conştiinţă, libertate şi iubire: De asta e nevoie. Mai puţine lucruri şi mai multă inimă. Nu este o renunţare, este o eliberare. Nu vă îngrijoraţi…nu vă lăsaţi stăpâniţi de acea îngrijorare agitată ce taie respiraţia, din cauza căreia nu mai există sărbători nici duminici, nici timp pentru cei dragi, nici pentru a admira o floare, asculta o muzică, a privi natura…


Creştinismul nu este o morală, ci o mare eliberare. Eliberează de micile dorinţe, pentru a dori mai mult şi mai bine. El învaţă o relaţie de încredere şi liberă cu sine, cu trupul, cu banii, cu alţii, cu cele mai mici făpturi şi cu Dumnezeu.

6. Nu, trândăviei. Îndemnul repetat Nu vă îngrijoraţi” pare o invitaţie la nepăsare, dar nu este aşa. Isus vrea ca ucenicii săi să dea precedenţă împărăţiei lui Dumnezeu şi să excludă din viaţa lor îngrijorarea disperată pentru nevoile zilnice.

Prin îndemnul său, Isus nu face elogiul trândăviei oamenilor. Nu învaţă: Daţi demisie de la locul de muncă imediat ce puteţi, staţi la poarta locuinţei sau la umbra copacilor şi aşteptaţi ca cineva să vă poarte de mâncare. Nici un înţelege să spună: „Renunţaţi la maşină, la frigider, la instalaţia de încălzire, la dentist şi întoarceţi-vă la viaţa simplă şi puţin exigentă a strămoşilor voştri.


Nu înţelege prin asta să elogieze lenea şi nepăsarea, nu recomandă a fi neprevăzători, nu vrea să atace civilizaţia muncii, nici promovarea bunăstării. Propune însă o atitudine interioară de calm şi încredere în Dumnezeu alături de efortul susţinut şi munca obositoare.

Nu vrea să abolească programarea zilei de mâine ci ne invită să lucrăm cu convingerea că nu suntem singuri, că alături de noi este prezenţa providenţială a lui Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri. Angajarea în satisfacerea necesităţilor fundamentale ale vieţii trebuie să lase spaţiu abandonării cu încredere în mâinile lui Dumnezeu.

7. Ceva pentru părinţi. Invitaţia lui Isus capătă azi o semnificaţie particulară pentru părinţi. Lor le spune: Amintiţi-vă că există şi alte lucruri chiar mai importante care nu se pot cumpăra cu bani: viaţa voastră creştină şi a copiilor voştri, capacitatea de a-şi vrea binele unii altora, voinţa de a sluji, dorinţa de înţelegere şi dăruire.


Mai mult decât de banii voştri, copii voştri, băieţi şi fete, au nevoie de voi, de timpul vostru, de calmul şi seninătatea voastră, de autoritatea şi prietenia voastră, pentru a vă putea vorbi deschis şi fără teamă, implicit că au nevoie de viaţa cu Dumnezeu.

8. Mecanismul materialismului. Tot mai mulţi oameni constată şi o spun deschis că „ducem o viaţă stresantă, plină de atâtea bunuri dar fără semnificaţie, întrucât golită de bogăţia sentimentelor umane şi religioase care fac frumoasă şi invidiabilă viaţa locuitorilor din lumea a treia”. Este observaţia unui scriitor contemporan dar şi a multor tineri care au făcut experienţă în ţări de misiune.

Asta poate fi adevărat, cel puţin în parte, dar nu ne este permis să concludem: „dacă trăiesc atât de bine, atunci să rămână aşa, cu roiurile de muşte, cu vacile în bătătură, cu oile şi găinile pe străzi, cu bolile şi bolnavii care, în lipsă de medici şi medicamente, se lasă jumuliţi de bani de către vraci. Să stea cu şefii lor de trib, care deveniţi şireţi după exemplul europenilor, fac afaceri cu multinaţionalele în dauna poporului lor”.

Isus intenţiona să înveţe ceva cu totul diferit. Voia să spună: nu lăsaţi ca problemele materiale să ocupe toate spaţiile existenţei voastre, să vă absoarbă complet viaţa, altminteri veţi fi pierduţi pe plan spiritual şi moral. Trebuie să învăţaţi a spune „stop!” unui mecanism pervers care se instaurează în fiecare din voi, altminteri vă va devora viaţa, va mări continuu cerinţele şi preocupările, va crea noi exigenţe şi noi preocupări şi din nou agitaţie, bătăi de cap şi temeri.

Concentrarea exagerată asupra imaginii devine un soi de idolatrie colectivă prin căutarea nevrotică de a se afişa şi a fi văzuţi. Se promovează o identitate umană iluzorie pentru a se simţi vii într-o lume de figuranţi.

Despre Socrate, filozoful grec, se spune că umbla printr-o piaţă de desfacere din Atena şi văzând abundenţa de mărfuri constata cu glas tare: „iată o mulţime de lucruri de care nu am nevoie”.

Acelaşi lucru spunea şi cunoscutul preot francez Abbè Pierre, apărător înflăcărat al drepturilor omului şi iniţiatorul mişcării internaţionale de solidaritate „Emaus”, mort în 2007 la vârsta de 93 de ani: „Am umblat pe străzile Parisului şi am văzut o sumedenie de lucruri de care nu am nevoie”.

Atitudinea lor este exact opusul omului care se simte tot timpul nefericit pentru că descoperă mereu că-i lipseşte ceva şi niciodată nu-i mulţumit.

Trebuie să ne eliberăm de această obsesie „pentru a ne putea dedica cu încredere şi linişte slujirii lui Dumnezeu” şi vom avea bucuria vieţii pe care o pregustăm în fiecare duminică la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

Încheiem aceste consideraţii cu experienţa Sfântului Augustin care la începutul cărţii sale „Confesiunile” exclamă: „Mare eşti, Doamne, şi vrednic de toată lauda: măreţia ta este fără margini, iar înţelepciunea ta nu poate fi măsurată. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească; un om purtând asupra sa datul morţii, purtând mărturia că tu te împotriveşti celor trufaşi.

Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Tu l-ai provocat să-şi afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai făcut, şi neliniştită este inima noastră până se va odihni în tine”.

(RV – A. Lucaci, material omiletic de vineri 28 februarie 2014)

Aici, versiunea serviciului audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate