HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-03-01 13:46:09
A+ A- Tipăreşte Pagina



În audienţă la Papa Francisc, premierul României Victor Ponta: colocvii despre buna cooperare dar şi chestiunile deschise



RV 01 mar 2014. Sfântul Părinte Papa Francisc l-a primit sâmbătă în audienţă pe premierul României Victor Ponta, împreună cu soţia şi suita. După ce vineri seară, din cauza unei uşoare indispoziţii de sănătate, a trebuit să-şi anuleze vizita programată la Seminarul Roman, Papa Francisc a reluat sâmbătă ritmul normal al activităţilor de fiecare zi.

Audienţa la Suveranul Pontif a avut loc în biblioteca privată din Palatul Apostolic. Succesiv, premierul Victor Ponta a fost primit de cardinalul Secretar de Stat Pietro Parolin, însoţit de arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele.

Primul ministru român – se citeşte în comunicatul Sălii de Presă a Sf. Scaun – a transmis Papei Francisc salutul patriarhului ortodox Daniel.

În centrul colocviilor cordiale – continuă comunicatul – s-au aflat chestiunile familiei, educaţiei, libertăţii religioase şi salvgardarea valorilor comune, în contextul bunei cooperării dintre Sfântul Scaun şi România la nivel bilateral şi în cadrul comunităţii internaţionale.

Subliniind potenţialul Bisericii Catolice de a contribui la binele comun al întregii societăţi, s-au menţionat mai multe chestiuni deschise care interesează comunitatea catolică în România.

În fine, se mai citeşte în comunicatul Sălii de Presă a Sf. Scaun, a avut loc un schimb de opinii cu privire la actuala situaţie internaţională, vorbitorii subliniind dorinţa de a se continua pe calea dialogului şi a negocierilor pentru soluţionarea diferitelor conflicte care afectează omenirea.

Potrivit presei centrale premierul român i-a dat Papei Francisc o icoană bizantină şi un tricou al fotbalistului Gheorghe Hagi.

După colocviul privat cu premierul român, Papa Francisc a primit şi delegaţia oficială din care făceau parte, printre alţii, ministrul de externe, Titus Corlăţean, ministrul mediului, Rovana Plumb, şi europarlamentarul Corina Creţu. De adăugat că premierul Ponta a sosit joi seară la Roma în contextul aderării Partidului Democrat din Italia la Grupul Socialist din Parlamentul European.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate