HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-03-07 16:05:31
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la Duminica I-a din Postul Mare (A): Pleacă din faţa mea, Satană: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti



(RV - 9 martie 2014) E Ziua Domnului, prima Duminică din Postul Mare, timpul de pregătire la sărbătoarea luminoasă a Paştelui. Suntem în prima etapă a drumului de patruzeci de zile început de creştinii romano-catolici prin ritul auster şi sugestiv al punerii cenuşii pe cap în semn de convertire la Dumnezeu prin rugăciune, pomană şi post.

1. Inscripţii pe poartă. Câteva texte liturgice din Miercurea Cenuşii rămân întipărite în inimile creştinilor ca adevărate inscripţii pe poarta de intrare în Postul Mare.
Primind cenuşa pe cap am fost îndemnaţi: Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!" (Marcu 1,15) şi dacă am uitat care este condiţia noastră umană, am fost treziţi din starea de anestezie spirituală prin avertismentul realist inspirat din cartea Genezei: “Adu-ţi aminte, omule, că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce!”.

Am auzit îndemnul pătrunzător al profetului: Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate şi iartă răul (Ioel 2,13).

Fiecare continuă să strige cu regele David în duh de adâncă smerenie şi pătruns de căinţă: Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea!... Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu! (Psalmul 50/51, 3.12).

Răsună încă în inimile atente chemarea stăruitoare a Apostolul Paul: Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!... iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii! (2Cor 5,20; 6,2).

Şi în concluzie, răzbate de departe îndemnul zilnic al psalmistului: Astăzi nu vă împietriţi inimile, ci ascultaţi glasul Domnului! (cf. Psalmul 94/95,8ab)

2. Rostul Postului Mare. Semnificaţia timpului de pregătire la sărbătoarea Învierii Domnului este cuprinsă în rugăciunile Liturghiei din Miercurea Cenuşii. Sensul Postului Mare şi este substanţial acelaşi pentru toţi creştinii. Subliniem aici aspectul ecumenic mai cu seamă că anul acesta sărbătorim Paştele la aceeaşi dată. Deşi riturile şi rugăciunile liturgice sunt diferite, conţinutul lor, şi prin asta rostul Postului Mare, este identic. Se confirmă vechiul adagiu: "Lex orandi, lex credendi" (sau: "Legem credendi lex statuat supplicandi"), după Prosper de Aquitania (sec.V). Legea rugăciunii e legea credinţei, Biserica crede aşa cum se roagă. Liturgia este un element constitutiv al Tradiţiei sfinte şi vii (Catehismul Bisericii Catolice 1124; DV 8). Legea rugăciunii (lex orandi) este unul dintre criteriile esenţiale ale dialogului care caută să refacă unitatea creştinilor (CBC 1126).

Cum ne rugăm? În Miercurea Cenuşii, păşind încă o dată pe drumul întoarcerii cu mintea şi cu inima la Dumnezeu l-am rugat să ne dea „harul să începem printr-un post sfânt lupta vieţii creştine, pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău, să fim mereu întăriţi prin fapte de pocăinţă (Rugăciunea zilei).

Am implorat „harul, ca, prin fapte de pocăinţă şi de iubire, învingem pornirile rele, şi astfel, curăţaţi fiind de păcate, să ne învrednicim a celebra cu evlavie misterul pătimirii” lui Cristos (Asupra darurilor).

Ne-am rugat ca întăriţi cu sfintele Taine „să putem trăi aceste zile de post” astfel încât ele să-i fie plăcute lui Dumnezeu, „iar nouă să ne fie spre tămăduire (După împărtăşanie).

În rezumat, susţinuţi de harul lui Dumnezeu ne angajăm mai intens în lupta vieţii creştine, în bătălia împotriva duhului rău prin fapte de pocăinţă şi de iubire, ca să învingem pornirile rele, şi curăţaţi fiind de păcate, să ne învrednicim a celebra cu evlavie misterul pătimirii lui Cristos spre tămăduirea şi mântuirea noastră.

3. Liturgia Cuvântului. Lecturile duminicale din anul liturgic notat convenţional cu litera A, ne invită să redescoperim taina Botezului nostru, în care am murit cu Cristos pentru păcat şi înviat cu el la o viaţă nouă. Ele sunt adevărate cateheze pentru retrăirea Botezului, duminică de duminică, călăuziţi de pericopele evanghelice referitoare la ispitirile lui Isus în pustiu (I), schimbarea la faţă a lui Isus pe muntele Tabor (II), întâlnirea lui Isus cu femeia din Samaria la fântâna lui Iacob (III), vindecarea orbului din naştere (IV) şi învierea lui Lazăr (V).

4. O povestire magistrală. Prima duminică din Postul Mare propune pericopa evanghelică în versiunea Sfântului Matei 4,1-11: Isus posteşte patruzeci de zile în pustiu şi este ispitit de diavol. Povestirea ne aminteşte de Adam ispitit de şarpe în grădina Edenului şi de poporul lui Dumnezeu pus la încercare în drumul prin deşert spre Ţara Făgăduinţei. Însă, fiecare creştin poate citi în această povestire, odată cu ispitirile lui Isus, propriile ispite. Sunt trei ispitiri cu doi protagonişti având ca ambient pustiul, coama templului din Ierusalim şi un munte foarte înalt.

Remarcăm că fiecare ispitire este introdusă prin verbul „a conduce” sau „a duce” şi că la fiecare ispitire din partea diavolului, Isus răspunde cu un cuvânt din Sfânta Scriptură introdus prin expresia „Stă scris”. În verbul „a conduce” este indicată fragilitatea, slăbiciunea naturii umane, supusă ispitirii. În expresia „Stă scris” este indicat leacul tămăduirii. E sugerat că există un singur mod pentru a ne orienta în ispite spre a le depăşi. Este cuvântul lui Dumnezeu, în care însuşi Dumnezeu a trasat programul de viaţă şi de mântuire pentru fiecare om.

Notăm de asemenea că ispitirile au caracter mesianic şi corespund întrebării vechiului Israel: „Ce va face Mesia, când va veni să reînnoiască pământul?”.

Ispitirile îl privesc pe Mesia şi au fost învinse de el, dar ele ne privesc direct şi pe noi, nu numai pe plan personal ca ispite senzuale, de orgoliu şi de aviditate, dar chiar şi mai ales pe planul apartenenţei noastre la comunitatea Bisericii, întrucât aceasta face parte din planul mesianic.

Ce-i sugerează Satana lui Isus? Nimic altceva decât lucruri creştineşti, fie că e vorba de catolici, ortodocşi sau protestanţi: a face minuni, a exercita puterea, a se dovedi cu titlul deplin Fiu al lui Dumnezeu. Pe acest plan sunt modelate ispitele pe care Satana le sugerează iscoditor şi discret Bisericii în ansamblul ei şi fiecăruia dintre creştinii care o compun.

5. Evanghelia zilei, Matei 1-11: „În acel timp,Isus a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol”. După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi,în cele din urmă i s-a făcut foame. Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!” Dar el, răspunzând, i-a zis: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»”. Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră!»” Isus i-a zis: „Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”. Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora”. Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult»”. Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau!”. Este Cuvântul Domnului.

6. Bătălia împotriva duhului rău. Diavolul îi propune cu dibăcie lui Isus să folosească după capricii puterea lui Dumnezeu pentru a-şi potoli foamea, să se arunce de pe vârful templului pentru a da spectacol, stârnind în toţi admiraţie şi uimire, să dorească stăpânirea lumii întregi pentru simplul schimb de a i se închina lui, Satanei. Dar puterea lui Dumnezeu, pe care Fiul o are, este pentru a iubi şi sluji, nu pentru spectacol, aroganţă şi idolatrie. În definitiv, sunt toate manevre de a se folosi de Dumnezeu pentru a se complăcea.

La fiecare ispită Isus răspunde cu un cuvânt al lui Dumnezeu, care pentru Isus este adevărată hrană. Va spune într-o zi: Mâncarea mea este să fac voia celui care m-a trimis (cf. Ioan 4,34). Este un adevărat antidot ce neutralizează săgeţile înveninate lansate de potrivnic. Toate cele trei ispite urmăresc un singur lucru, să-l abată pe Isus de la voinţa lui Dumnezeu.

Ca Biserică şi creştini, nu sunt acestea şi ispitele noastre? Fără îndoială nu suntem scutiţi de iluzii şi miraje precum eficienţa fanatică, ambiţia după faimă, individualismul liberator. Toate acestea pot deveni pentru om o alternativă, un surogat al imaginii şi prezenţei lui Dumnezeu.

În timp ce primul Adam a voit să-i realizeze fericirea în neatârnarea de Dumnezeu, Isus, noul Adam, îşi începe misiunea publică în totală supunere şi ascultare. Supune întreaga sa viaţă lui Dumnezeu Tatăl. Va fi ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. A atins astfel rădăcinile metafizice ale răului şi ale morţii iar prin glorioasa sa înviere din morţi a devenit izvor de viaţă şi de nemurire pentru cei care îl urmează.

7. Biruinţa lui Cristos, biruinţa noastră. Prima duminică din itinerarul Postului Mare evidenţiază condiţia omului pe pământ. Lupta victorioasă împotriva ispitelor prin care Isus îşi începe misiunea mesianică, ne face conştienţi de propria fragilitate. Cristos ne asigură putinţa victoriei asupra păcatului şi revarsă în noi forţa necesară căci El este calea, adevărul şi viaţa. Aminteşte că viaţa de credinţă creştină implică o luptă "împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului" (Efeseni 6,12), în care diavolul este în acţiune şi nu încetează să-l ispitească pe omul care vrea să se apropie de Dumnezeu.

Cristos iese victorios din această luptă, pentru a deschide şi inima noastră la speranţă şi a ne da harul să învingem seducţiile răului.

Cum? Printr-o respingere categorică spunând asemenea lui Isus: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti".

După exemplul lui Isus, avem la îndemână în Cuvântul lui Dumnezeu lumina şi resursa pentru a rămâne fideli şi vigilenţi. În Cuvântul ascultat şi trăit şi în solicitudinea generoasă faţă de semenii noştri, vom găsi cel mai bun leac la manevrarea lui Dumnezeu şi resursa adecvată pentru a evita idolatria auto-promovării.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Postului Mare, că ne oferă încă o şansă de a ieşi din starea de anestezie spirituală şi din impasul vieţii. Reuşita este garantată de experienţa lui Isus, care s-a făcut asemenea nouă în toate, în afară de păcat. Şi Isus s-a aflat singur în faţa ispitei, dar întărit de Cuvântul lui Dumnezeu şi asistat de mesageri divini a ieşit biruitor, iar biruinţa lui este şi a noastră.

Adăugăm acestor consideraţii prefaţa Liturghiei acestei duminici din Postul Mare: „Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii”.

Şi încheiem cu rugăciunea zilei: Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă.

Duminică plăcută, iubiţi ascultători!

(RV – A. Lucaci, material omiletic de vineri 7 martie 2014)

Aici, versiunea pentru serviciul audio: RealAudioMP3





Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate