HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Religie şi dialog  >  2014-03-14 13:10:49
A+ A- Tipăreşte Pagina



Felicitările comunităţii arabe din Italia la un an de la alegerea Papei Francisc



RV 14 mar 2014. Comunitatea Arabă din Italia a trimis o telegramă prin care l-a felicitat pe Papa Francisc la împlinirea unui an de la alegerea sa în Scaunul Sf. Petru, dar şi pentru deschiderea „curajoasă, determinantă, simplă şi concretă a Bisericii către lumea arabă şi musulmană”.


Telegrama a fost semnată de preşedintele Comunităţii Arabe în Italia (Co-mai), Foad Aodi, şi precizează că primul an de pontifical al Papei Francisc a contribuit la dialogul cu lumea arabă şi musulmană, iar majoritatea credincioşilor musulmani din Italia şi din lume îl apreciază pe Suveranul Pontif.

Comunitatea musulmană din Italia doreşte ca Papa Francisc să aibă parte de un pontificat lung în care să-şi continue munca de promovare a dialogului, a convieţuirii paşnice, a respectării drepturilor omului. În finalul telegramei comunitatea musulmană din Italia a cerut ca toată lumea să se implice mai mult pentru a pune capăt tuturor conflictelor şi pentru o pace de durată mai ales în Orientul Mijlociu care este greu încercat în aceste momente tragice.


RV – A. C. Hrişman




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate