HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Tineri >  2014-04-10 14:19:40
A+ A- Tipăreşte Pagina



Rubrică Radio Vatican: Trăistuţa cu pilde – istorisiri cu tâlc din literatura universală şi înţelepciunea populară (10)



(RV – 10 aprilie 2014) Iubesc pildele, pentru că au marele avantaj de a ni se lipi de inimă şi de minte precum timbrele de scrisori. RealAudioMP3
Istorioara de astăzi, intitulată Mângâietorul celor necăjiți și întristați, este luată din tradiţia populară.
Ascultă cum este. Doi bătrâni, amândoi bolnavi, s-au întâlnit într-o cameră de spital, unde – din pricina metehnelor vârstei – erau constrânși să-ți petreacă tot timpul imobilizați la pat.
Primului îi era îngăduit să stea așezat pe marginea patului, în fiecare după-amiază, timp de o oră, pentru a permite drenajul lichidelor din corp. Patul acestuia se afla chiar lângă fereastră.
În schimb celălalt avea o boală care-l constrângea să stea mereu întins.
Cu trecerea timpului, cei doi pacienți au făcut cunoștință și au început să-și povestească unul altuia din viață, încât să amăgească timpul. Și-au spus despre neveste și copii, despre unde au lucrat și unde au făcut armata…

În fiecare după-amiază, pacientul de lângă fereastră, când venea ora de stat la marginea patului, îi povestea vecinului toate câte le vedea de la geam, iar tovarășul de suferință – cel care era obligat să stea în permanență întins pe spate – își mângâia auzul și sufletul ascultând povestindu-i-se despre toate minunățiile care se petreceau afară. Închidea ochii și-și imagina lumea de dincolo de spital, ca pe o oază fericită la care era și el părtaș, grație descrierilor colegului de la fereastră.

Zilele se scurgeau între analize, injecții, medicamente și restul vieții de spital, momente împletite însă cu descrierile lumii de dincolo, ce părea de-a dreptul fantastică: o imensă catedrală cu turlă și clopote, copaci locuiți de păsări cântătoare, un lac cu rațe sălbatece, flori, copii care se jucau fără griji și chiar un chioșc în care, câteodată, cânta fanfara.
Se întâmplă însă, cum se întâmplă tuturor muritorilor, mai ales acelora care au ajuns la o vârstă înaintată, ca pacientul de la fereastră să plece la Tatăl Ceresc.
Vecinul de cameră se întristă mult, se rugă pentru sufletul lui, și-i mulțumi în gând pentru că îi făcuse viața mai frumoasă, istorisindu-i atâtea lucruri frumoase văzute în lumea celor de dincolo de spital.

Ba mai mult, în amintirea vecinului devenit prieten, îi ceru asistentei șefe să-l mute pe el în patul de lângă fereastră.

Și, odată aflat lângă geam, făcu un efort supraomenesc și – ridicându-se în coate atât cât reuși – privi dincolo de fereastră. Însă, mare-i fu omului mirarea când văzu că dincolo de fereastră nu se afla altceva decât un zid înalt și gri care separa spitalul de restul lumii.

Mirat și dezamăgit peste măsură, omul o chemă imediat pe asistentă, cerându-i lămuriri, întrebând-o unde dispăruse lumea minunată despre care îi povestise vecinul de cameră și de ce în locul priveliștilor de vis se afla un zid oribil.

Uimită, asistenta îi răspunse că de fapt, pacientul care stătea înaintea lui lângă fereastră, era orb de-a binelea și că nu ar fi putut vedea nimic, nici măcar zidul acela rece și antipatic și că, probabil, îi povestise doar ce văzuse cu ochii minții și ai sufletului.
"Voia să vă dăruiască puțină mângâiere, el însuși dobândind astfel bucurie sufletească și consolare în acest loc al suferinței", îi spuse femeia care, înălțându-și ochii la crucifixul din camera de spital, adăugă: după modelul lui Isus pe cruce, "mângâietorul celor necăjiți și întristați".

R.V./Anca Mărtinaș




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate