HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-04-19 11:35:17
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la Învierea Domnului: Paştele învierii în adunarea duminicală a credincioşilor



(RV – 20 aprilie 2014) E Ziua Domnului, sărbătoarea anuală a Paştelui. Strigăte de bucurie şi de biruinţă se aud în corturile celor drepţi. Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate... Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului… Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!… Lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun: veşnică este îndurarea lui” (cf. Psalmul 117/118). Aleluia.
1. Cristos a înviat! Rămâne mereu sugestivă şi emoţionantă veghea de Paşti în care creştinii primesc şi îşi împart treptat lumina învierii aprinsă de la lumânarea pascală care îl simbolizează pe Cristos, biruitorul morţii. La fel ca poporul biblic condus de Dumnezeu din stâlpul de foc spre Ţara Făgăduinţei, credincioşii păşesc prin întunericul nopţii în urma lui Cristos cel înviat. Toţi ascultă în tăcere povestirea lucrărilor minunate înfăptuite de Dumnezeu de-a lungul istoriei pentru poporul ales. Vestea învierii lui Isus desprinsă din proclamarea Evangheliei este preluată de dangătul sărbătoresc al clopotelor dezlegate la intonarea imnului Mărire. O tresărire tainică străbate tot pământul şi trezeşte oamenii la viaţă, la bucurie şi speranţă. Cristos a înviat! E viu. A biruit iadul şi moartea. A înviat precum a zis.

2. Cu adevărat a înviat. Vestea învierii Domnului umple golul din sufletul omenesc în care creştea de secole - când puternică şi luminoasă, când firavă şi aproape să se stingă - o speranţă de viaţă nouă. Cine cunoaşte istoria, ştie că încă de la popoarele antichităţii oamenii au sperat întotdeauna într-o prelungire a vieţii dincolo de apusul natural, peste limitele marcate de moarte. La fel, cine cunoaşte puţină teologie, atât cât e deajuns pentru a-şi întări credinţa, ştie din Crezul creştin că Isus înviat din morţi, „a coborât la iad”, adică în străvechea împărăţie a morţii, pentru a-i sfărâma porţile şi a conduce cu sine în împărăţia Tatălui său pe cei care au trăit în fidelitate faţă de Dumnezeu şi au murit năzuind spre el.

Povestind învierea lui Isus, cei patru evanghelişti se deosebesc în amănunte dar concordă în fondul esenţial: Cristos a înviat cu adevărat. Diversitatea amănuntelor depinde de perspectiva povestitorului, acordul cu privire la esenţial depinde de Evenimentul care pentru ei era în afara oricărei îndoieli. În timp ce redactau textele evanghelice, era încă în viaţă un mare număr de ucenici care îl văzuseră pe Domnul înviat (cf. 1Corinteni 15,6).

3. Pornind din Galileea. Un amănunt al evanghelistului Matei, absent în textele celorlalţi, este porunca dată de îngeri apostolilor prin intermediul femeilor care s-au dus la mormânt: „A înviat din morţi, şi iată merge înaintea voastră în Galileea: acolo îl veţi vedea” (Matei 28,7). Galileea este locul de unde a pornit prima predicare a Evangheliei; este pământul ideal al începuturilor precum sânul matern al Bisericii în care fiecare creştin trebuie să se reîntoarcă pentru a se naşte cu Cristos la o viaţă nouă. Să ne întoarcem, deci, şi noi în Galileea, în ţinutul începuturilor noastre religioase. Paştele ne poartă la acest început.

Făcând înconjurul lumii, credinţa noastră s-a încărcat cu poveri apăsătoare, s-a poluat cu praful nociv din atmosferă, speranţa noastră religioasă a slăbit, dragostea noastră bisericească a scăzut. Paştele face să recuperăm forţa spirituală şi seriozitatea credinţei care stă la baza gândirii şi trăirii noastre după Cristos pentru a fi făpturi noi împreună cu Cristos.

4. Ce înseamnă înviere? Nu este o simplă revenire la viaţa dinainte, precum învierea lui Lazăr. Există însă situaţii în viaţă în care ne vine spontan să folosim cuvântul „înviere”. Astfel, când întâlnim un prieten care a trecut printr-o boală grea sau care dispăruse multă vreme, spunem că a înviat. Despre un om politic, un sportiv sau o persoană publică, care a suferit o înfrângere zdrobitoare încât toţi îl considerau un „om sfârşit”, îndată ce obţine un succes răsunător se spune că a înviat. Într-un sens mai profund, scriitorul rus Lev Tolstoi a scris un roman celebru numit „Învierea”. În spatele cuvântului Înviere din titlul cărţii, se află o istorie a răscumpărării de rău. Un om îşi sacrifică poziţia socială şi cariera pentru a repara nedreptatea făcută în anii tinereţii unei tinere fete.

Fiecare dintre aceste situaţii ne ajută puţin să înţelegem ceva despre învierea lui Cristos. Ea este toate astea – revenire la viaţă, biruinţă asupra duşmanilor, triumf al iubirii – şi infinit mai mult. Există mici învieri în viaţă, inclusiv în viaţa noastră, pentru că a existat învierea lui Cristos. Aceasta stă la temelia tuturor învierilor: la viaţă, la speranţă, la nevinovăţie. Învierea lui Isus nu cunoaşte egal, este singurul lucru cu adevărat nou petrecut sub soare. Este începutul unei lumi noi care se recunoaşte doar cu ochii credinţei. Şi aceasta este un dar.

5. Prima veste a învierii. După aceste consideraţii preliminare, să ne apropiem de Evanghelia Duminicii Paştelui. A existat un moment când strigătul: „a înviat!”, a răsunat pentru prima dată în lume. Femeilor care s-au dus la mormânt în dimineaţa Paştelui, îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. A înviat” (cf. Matei 28,5-6).

Nu este greu de închipuit ce s-a întâmplat după acea veste. Femeile au alergat din grădina mormântului ţinându-şi hainele cu mâna pentru a nu se împiedica de pietre şi cădea pe drum. Au intrat gâfâind în cenaclu şi, înainte de a începe să vorbească, fiecare din cei prezenţi au înţeles, chiar numai din privire, că se petrecuse ceva nemaiauzit. Şi toate împreună, mai întâi într-o formă confuză iar apoi tot mai clar, încep să strige: „Isus, Învăţătorul, Isus a înviat, e viu!... Mormântul, mormântul este gol… E gol!”.

6. Vestea mereu nouă a învierii. Apostolii au trebuit să intervină, probabil, zicând femeilor să se calmeze şi să vorbească pe rând nu toate deodată. Simţim şi noi după peste două mii de ani fiorul ce i-a cuprins atunci pe toţi cei prezenţi. Sensul suprafirescului a umplut dintr-odată toată încăperea dar şi inima fiecăruia. Au urmat arătările lui Isus la cei 12 şi la mulţi dintre ucenici timp de 40 de zile până la înălţarea la cer. Astfel, vestea învierii îşi începea cursa prin istorie ca un val cosmic, calm şi maiestos, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea opri până la sfârşitul lumii.

Valul sonor al mărturiei prin cuvânt şi faptă ajunge acum la noi. Au trecut peste douăzeci de secole şi vestea „Cristos a înviat”, limpede şi proaspătă, răsună cu aceeaşi emoţie ca în dimineaţa zilei de după sâmbătă, care curând a devenit pentru creştini Ziua Domnului. Percepem prospeţimea benefică a mesajului învierii lui Isus, într-un mod cu totul special, în comunitatea credincioşilor reuniţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală, în sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Duminica, acest monument viu este dovada istorică cea mai puternică a învierii lui Isus: afirmă papa Benedict al XVI-lea în monumentala operă „Isus din Nazaret”.

7. Părtaşi la învierea lui Cristos. Paştele este bucurie, Paştele este viaţă, Paştele este înviere din morţi, pentru că Isus Cristos a înviat cu adevărat şi nouă care eram morţi ne este dat harul de a învia cu el prin forţa iertării sale.

Ce trebuie să facem pentru a participa cu Cristos la învierea sa? „Gândiţi-vă! – scria preotul italian David Maria Turoldo. Axa pământului s-a deplasat: pământul nu se mai roteşte sub imperiul morţii. Învierea lui Cristos este singurul lucru nou sub soare. Cristos ne-a împăcat pe noi păcătoşii cu Tatăl”.

Pentru ca asta să se realizeze efectiv pentru fiecare dintre noi, trebuie să credem că istoria lumii şi-a întors cursul întreg spre Cristos, şi Cristos s-a îndreptat cu totul spre noi. S-a petrecut ceva precum instalarea unui mecanism în timpul cosmic iar acum este de-ajuns să decidem să-l facem să se mişte şi să lucreze. Vorbim despre orologiul spiritual al învierii. Niciodată o decizie nu a fost atât de importantă în istoria vieţii omeneşti. Atare hotărâre poate începe în Noaptea de Paşti, în Duminica Paştelui sau în Timpul liturgic pascal.

8. Clopotele şi bucuria de Paşti. Un remarcabil poet italian din secolul trecut (Pier Paolo Pasolini), îşi aminteşte cu nostalgie de anii copilăriei când participa la slujbele religioase, când în biserici se intona solemn imnul Gloria în Noaptea de Paşti. Într-o compoziţie lirică scrisă în dialectul friulan spune că imnul „Gloria” cântat în bătaia vântului este singurul glas al lumii. Este un glas care vine de Sus, de la Dumnezeu. Este o invitaţie de a-şi freca puţin ochii pentru a împrospăta vederea, de a strânge în mâni ramura iertării purtată cu entuziasm în Duminica Floriilor, de a reînnoi viaţa, de a ne lăsa purtaţi de Duhul Paştelui care îl reuneşte pe Fiul cu Tatăl său.

Este Paştele, Paştele Domnului. Nu este o figură de stil, nu este o poveste, nu este o umbră, dar este Paştele adevărat al Domnului! Cine a lucrat de la prima oră să primească plata dreaptă… Cine a sosit doar acum, să nu se teamă de întârzierea sa. O, zi de Paşti, lumina noii străluciri, să nu se mai stingă candele sufletelor noastre! Să strălucească în toţi focul Harului!”.

9. Ospăţul este gata. Cine scrie aşa este un credincios laic din secolul al III-lea, numit Hipolit, un grec venit la Roma şi atras de comunitatea creştină până la a-i deveni călăuză spirituală (Din imnurile lui Hipolit din Roma, +235, Omilii pascale VI, PG 59, 741s. 721 passim). Unii specialişti în studii patristice atribuie acelaşi text Sfântului Ioan Gură de Aur, ca parte a unei predici de Paşti.

Oricum, invitaţia de a sărbători Paştele creştin ajunge până la noi purtând parfumul sentimentelor şi entuziasmul genuin al creştinilor din primele veacuri ale Bisericii. Invitaţia are tonul amabil dar accentele ei sunt puternice şi cuceritoare: ”Intraţi toţi în bucuria Domnului nostru. Ospăţul este pregătit: bucuraţi-vă toţi de el. Nimeni să nu se întristeze de păcatele sale. Iertarea s-a ridicat din mormânt, moartea nu mai trezeşte frică. Cristos a înviat, şi nimeni care a murit nu rămâne în mormânt. Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.

La invitaţia pascală a lui Hipolit din Roma, se adaugă cea a apostolului Paul: „Curăţaţi aluatul cel vechi al păcatului ca să puteţi sărbători Paştele uniţi cu Cristos şi cu azimele sincerităţii şi ale adevărului” (cf. 1Corinteni 5,7-8). Dacă există vreo piatră pe inima noastră, să o dăm la o parte (cf. Ioan 20,1). Să ne eliberăm de făşiile de pânză ale morţii care înfăşoară sufletul nostru şi ne împiedecă să umblăm în noutatea vieţii cu Cristos înviat (cf. Ioan 20,7).

10. Marea invitaţie. În continuare, reproducem textul (cu unele modificări de redactare) atribuit sfântului Ioan Gură de Aur, după tipicul rostit de preoţi în Noaptea de Paşti conform tradiţiei creştine orientale.
„De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest ospăţ frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.
De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.
De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.
De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.
Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.
Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.
Masa este plină, ospătaţi-vă toţi.
Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt, iertare a răsărit.
Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
A prădat iadul, cel ce s-a coborât în iad; l-a umplut de amărăciune fiindcă a gustat din trupul lui.
Înţelegând aceasta mai înainte Isaia a strigat: iadul s-a amărât întâmpinându-te pe tine jos: s-a amărât că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi a fost lovit de Dumnezeu.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este moarte, boldul?
Unde-ţi este iadule, biruinţa?
Cristos a înviat şi tu ai fost nimicit.
Cristos s-a sculat şi au căzut diavolii.
Cristos a înviat şi se bucură îngerii.
Cristos a înviat şi viaţa stăpâneşte.
Cristos a înviat şi nici un mort nu este în groapă; căci Cristos sculându-se din morţi, s-a făcut pârga celor adormiţi.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Tuturor, bucurie şi pace de la Cristos Domnul, biruitorul păcatului şi al morţii!

(RV – A. Lucaci, material omiletic de miercuri 16 aprilie 2014)

Aici, versiunea serviciului audio: RealAudioMP3




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate