HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-06-06 17:19:08
A+ A- Tipăreşte Pagina



Consideraţii omiletice la duminica Rusaliilor (A): Duhul Sfânt, fântâna darurilor în viaţa creştinului şi a Bisericii



(RV - 8 iunie 2014) E Ziua Domnului. Duminica mare a Rusaliilor, mister de slavă. Au trecut cincizeci de zile de la vestirea liturgică solemnă a Învierii lui Isus din morţi. În calendarul Bisericii, cele şapte săptămâni care s-au scurs de atunci sunt ca o prelungire a zilei pe care a făcut-o Domnul ca „să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”, primind cu inimi deschise viaţa nouă dăruită de Dumnezeu. Cu sarbatoarea coborârii Duhului Sfânt se încheie Timpul pascal.

1. Mai întâi, aleluia! Începem Liturghia cu aclamaţia „Lăudaţi-l pe Domnul!”, căci Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai (Înţelepciune 1,7), şi comunică cu noi. Explică apostolul Paul: Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (Romani 5,5; 8,11). Psalmul 103/104 propus parţial după prima lectură, cântă creaţia în prospeţimea şi puritatea luminoasă a începutului, când a ieşit din mâinile lui Dumnezeu. Ştim însă că păcatul oamenilor poartă cu sine în cădere natura însăşi care „suspină şi suferă durerile unei naşteri” şi „aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 22 şi19).
În acest sens repetăm cu însufleţire invocaţia liturgică: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!” (Psalmul 103/104, 30). Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne! Pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei reînnoi faţa pământului. Să se bucure Domnul de lucrările sale! Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul! (Psalmul 103/104,1ab şi 24ac.29bc-30.31 şi 34)

2. Rusaliile, roadele mântuirii. Reuniţi pentru sfânta şi dumnezeiasca Liturghie retrăim astăzi în comuniunea Bisericii misterul „Paştelui roşu”, coborârea Duhului Sfânt. Suntem adunaţi în jurul altarului precum odinioară apostolii în cenaclu împreună cu Fericita Fecioara Maria. Duminica Rusaliilor este sărbătoarea primelor roade spirituale, căci Paştele lui Isus, înviat din morţi şi înălţat la cer, se realizează pentru noi în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca Persoană divină. Din plinătatea sa, Cristos Domnul îl revarsă din belşug pe Duhul Sfânt tuturor oamenilor chemaţi la viaţă nouă în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.

În această zi, Sfânta Treime este pe deplin revelată. Se împlineşte promisiunea lui Isus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”( Ioan 14,16). Începând din ziua Rusaliilor, împărăţia vestită de Cristos este deschisă tuturor celor care cred în El. În smerenia trupului şi în credinţă, participăm deja la comuniunea Sfintei Treimi. Prin venirea sa continuă, Duhul Sfânt face ca lumea să intre în vremurile din urmă. Trăim timpul Bisericii în care se înfăptuieşte împărăţia lui Dumnezeu deja moştenită dar încă nu în mod desăvârşit.

La aceasta ne conduce ascultarea atentă şi primirea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu cuprins în lecturile biblice. Domnul continuă să vorbească şi azi dar trebuie să facem puţină linişte, să ne reculegem lăuntric ca să-i distingem glasul în vacarmul şi agitaţia de care suntem înconjuraţi. Avem nevoie, mai cu seamă, de rugăciune pentru darul înţelegerii lucrurilor spirituale căci - aşa cum învaţă apostolul Paul - nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt (1Corinteni 12,3b).

3. Rusaliile în liturghia Cuvântului. În prima lectură luată din Faptele Apostolilor 2,1-11 venirea Duhului Sfânt are loc în a cincizecia zi după Paşti, în încăperea de sus din Ierusalim. Cadrul evenimentului în imagini simbolice precum vuiet, vijelie, limbi ca de foc evocă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai, la încheierea Legământului, descrisă în imagini cosmice grandioase: fulgere, tunete, nori.

Rezultatul manifestării Duhului este vizibil şi imediat: Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau, spunând: „Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu ( Fapte 2,2-11)

4. Rusaliile în viziunea evanghelistului Ioan. Liturghia solemnităţii prezintă Rusaliile şi potrivit Evangheliei după Sfântul Ioan (20,19-23). Coborârea Duhului Sfânt are loc tot în cenaclu dar în prima zi a săptămânii, imediat după sâmbătă. Izvorul darului Duhului Sfânt este însuşi Cristos care, aşa cum a promis în repetate rânduri la ultima Cină, trimite Bisericii „un alt Mângâietor”. Miezul povestirii consistă într-un gest şi într-o frază.

Gestul este suflarea peste apostoli, care evocă evenimentul primordial al creaţiei când Duhul lui Dumnezeu se purta peste ape şi pătrundea în făptura umană căreia îi insuflase duhul faptelor şi în care turnase putere de viaţă. Fraza este aceasta: „Primiţi pe Duhul Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Duhul Sfânt apare ca izvor de viaţă nouă ce provine din jertfa lui Cristos, Mielul de Paşti. Isus trimis de Tatăl îi trimite la rândul său pe apostoli în lume ca să vestească oamenilor iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Viaţa nouă şi pacea lui Isus înviat din morţi este dată credincioşilor prin sacramentele Bisericii. De acum, iertarea sacramentală primită ca dar al iubirii milostive reprezintă o adevărată sărbătoare a Rusaliilor pentru orice păcătos care se converteşte. Scrie sfântul Ioan: În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”.Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.

5. Două Rusalii diferite? Deşi evenimentul Rusaliilor este unul singur, din punct de vedere narativ se poate vorbi despre o dublă revărsare a Duhului Sfânt.
Observăm că în cele două povestiri manifestarea Duhului diferă atât în privinţa datei cât şi a imaginilor. Potrivit cărţii Faptele Apostolilor 2,1-11, ucenicii lui Isus „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” în a cincizecia zi după Paşti. Potrivit pericopei evanghelice Ioan 20,19-23, Isus apare apostolilor în seara zilei de Paşti şi le conferă acelaşi dar zicând: „Primiţi pe Duhul Sfânt”.

Într-un anumit sens, avem două Rusalii. Însă povestirile nu se exclud una pe alta, ci se completează. Sunt două moduri de a concepe şi prezenta rolul Duhului în viaţa Bisericii şi a creştinului, care sunt deopotrivă valabile. Eventuala contradicţie este mai degrabă aparentă.

6. Duhul unităţii şi armoniei. Luca vede în Duhul Sfânt realizatorul unităţii Bisericii universale şi forţa pentru împlinirea misiunii ei în istoria lumii. Erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau de galileenii care vorbeau, şi fiecare îi auzea în limba în care se născuse. Erau parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi şi toţi îi auzeau vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu.

Din acea experienţă a Duhului se desprinde un semn particular pe care sfântul Luca îl notează spunând că „au început să vorbească în limbi”. Lista mare de naţiuni menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni din Imperiul Roman. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea profesează acelaşi adevăr, o singură credinţă în Domnul nostru Isus Cristos, cel mort şi înviat.

Evanghelistul Luca întrevede în evenimentul Rusaliilor o mare cotitură. La construirea turnului Babel ca semn al trufiei omeneşti, limbile s-au amestecat, oamenii nu mai colaborau între ei, ci lucrau unii împotriva altora. Deci nu se înţelegeau. Sus la Ierusalim, pe noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oamenii de multe graiuri, culturi şi naţiuni. Biserica născută din vântul puternic al Duhului Sfânt este opusul celor petrecute la construirea turnului Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (Geneză 11,7), la Ierusalim, în momentul Rusaliilor apostolii vestesc faptele măreţe ale lui Dumnezeu şi „fiecare îi înţelegea în limba sa maternă” (Fapte 2,6).

7. Duhul reînnoirii inimii. Evanghelistul Ioan vede Duhul ca izvor de viaţă nouă provenită din moartea lui Cristos şi accentuează primele sale manifestări chiar în ziua Paştelui. Se poate spune că Ioan arată de unde provine Duhul, adică din coasta străpunsă a Mântuitorului. Luca spune până unde ajunge Duhul, adică până la marginile pământului, la toate popoarele, la toată făptura.

Ştim că Biblia ne instruieşte în privinţa realităţilor spirituale servindu-se de simboluri materiale elementare existente în natură şi aşa a procedat şi pentru Duhul Sfânt. Simbolurile folosite pentru a vorbi despre Duhul Sfânt sunt diferite în cele două cazuri. De altfel, la origine, două erau sensurile cuvântului ebraic „ruach - duh”, înţelesul de „vânt” şi cel de „suflare” sau respiraţie. Luca accentuează simbolul vântului care pune în evidenţă puterea Duhului Sfânt: „Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau” (Fapte 2,2).

Evanghelistul Ioan cunoaşte şi el acest simbol al vântului: Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh” (Ioan 3,8). Totuşi, în acest caz, foloseşte imaginea simbolică a „suflării”: Isus „a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt!” (Ioan 20,22). Simbolul aminteşte de gestul lui Dumnezeu la crearea omului, când a suflat peste Adam un suflu de viaţă. Duhul Sfânt reînnoieşte inima omului făcând din el o făptură nouă.

8. Învăţăminte noi din vechile Rusalii. Să mai zăbovim puţin asupra Rusaliilor din Faptele Apostolilor. „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc” (Fapte 2,1). Textul presupune existenţa unei sărbători a Rusaliilor în iudaism şi că tocmai în acea sărbătoare a coborât Duhul Sfânt. Nu putem înţelege noile Rusalii fără a ţine cont de sărbătoarea ebraică a Rusaliilor care a pregătit evenimentul creştin.

În Vechiul Testament au existat două interpretări principale ale acestei sărbători. La început Rusaliile erau sărbătoarea săptămânilor (cf. Tobia 2,1), sărbătoarea de vară a secerişului, a recoltării primelor roade (cf. Numeri 28,26) când se oferea lui Dumnezeu pârga grâului (cf. Exod 23,16; Deuteronom 16,9). Succesiv însă, cu siguranţă pe timpul lui Isus, sărbătoarea s-a îmbogăţit cu o nouă semnificaţie devenind sărbătoarea dăruirii Legii pe muntele Sinai urmată de încheierea Legământului.

Asta înseamnă că Duhul Sfânt coboară asupra Bisericii chiar în ziua în care în Israel se celebra sărbătoarea Legii şi a Legământului. Explicaţia este simplă. Duhul Sfânt este legea nouă, legea spirituală care sigilează noul şi veşnicul legământ şi consacră noul popor regesc şi preoţesc care este Biserica.

9. Viaţa nouă în Duhul Sfânt. Legea nouă a Duhului nu mai este scrisă de acum pe table de piatră dar pe table de carne, care sunt inimile oamenilor. „Cine nu rămâne impresionat - scrie sfântul Augustin – de această coincidenţă şi în acelaşi timp de această diferenţă? Cincizeci de zile se numără de la celebrarea Paştelui în Egipt până în ziua în care Moise a primit legea pe table scrise de degetul lui Dumnezeu; la fel, împlinindu-se cincizeci de zile de la jertfirea adevăratului Miel care este Cristos, degetul lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt, i-a umplut cu prezenţa sa pe credincioşii adunaţi în acelaşi loc”.

10. Duhul anunţat de profeţi. Textele profetice despre trimiterea Duhului Sfânt sunt oracole în care Dumnezeu vorbeşte la inima Poporului său folosind limbajul făgăduinţelor cu accentele iubirii şi fidelităţii. Iată, câteva din aceste promisiuni ce revin des ca lecturi liturgice: Voi revărsa Duhul meu peste toată făptura, fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor fi instruiţi prin visuri iar tinerii voştri prin vedenii…În acele zile voi turna Duhul meu chiar şi peste servitorii mei şi peste servitoarele mele: citim la profetul Ioel. Iar la profetul Ezechiel Domnul zice: Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi de toate întinările voastre şi de toţi idolii voştri…Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou vă voi da…Voi pune înăuntrul vostru Duhul meu şi voi face să umblaţi după legile mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile mele… Iată vin zile, zice Domnul - citim la profetul Ieremia, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel: Voi pune legea mea înăuntrul lor şi în inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu iar ei îmi vor fi popor.

Ne vin spontan câteva întrebări. Noi trăim sub legea veche sau sub legea nouă a Duhului Sfânt? Îndeplinim îndatoririle noastre religioase din constrângere, din frică, din obişnuinţă, sau dintr-o convingere profundă şi printr-o atracţie lăuntrică? Îl simţim pe Dumnezeu ca tată sau ca patron? Reînnoim zilnic, asemenea lui Isus, sentimente filiale faţă de Tatăl nostru din ceruri? Simţim legea Domnului ca un jug împovărător sau ca lumină călăuzitoare pentru paşii noştri? Cuvântul Domnului este pentru noi duh şi viaţă sau sufocare a bucuriei şi libertăţii?

11. Duhul permanent al Rusaliilor. În darul Duhului Sfânt se reînnoieşte continuu noul legământ de iubire încheiat de Dumnezeu Tatăl prin Fiul său Domnul nostru Isus Cristos. Duhul Sfânt creează armonia şi pacea între oameni reînnoind în noi viaţa spirituală prin taina Iertării şi Reconcilierii. Zilnic, la sfânta Liturghie îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să sfinţească darurile pâinii şi vinului cu roua Duhului său ca ele să devină pentru noi Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne unească pe toţi prin sfintele daruri ca să devenim un singur trup şi un singur suflet în Cristos.

Avem la dreapta Tatălui un mijlocitor, pe Domnul nostru Isus Cristos care se roagă pentru noi ca să-l primim pe Duhul Sfânt. Credem cu apostolul Paul că Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8,26).

12. Fântâna darurilor. Pentru a nu uita că Dumnezeu a lăsat Bisericii noastre fântâna darurilor Duhului Sfânt, încheiem aceste consideraţii cu o întâmplare din fenomenul emigraţiei cunoscut acum de numeroşi conaţionali români. La începutul secolului trecut o familie din sudul Italiei emigra în Statele Unite. Purtau cu ei pe vapor ca hrană de călătorie peste ocean, pâine şi brânză căci nu aveau bani pentru restaurant. Cu trecerea zilelor şi săptămânilor pâinea s-a întărit iar brânza s-a stricat. Băiatul cel mai mic nu contenea să plângă de foame. Părinţii au scos puţinii bani pe care îi aveau şi l-au lăsat să ia prânzul la restaurant. S-a dus şi a mâncat dar s-a întors în lacrimi. „Ţi-am dat toţi banii ca să mănânci şi te întorci plângând? Da, plâng pentru că prânzul era inclus în preţul călătoriei şi noi ne-am chinuit tot timpul cu pâine uscată şi brânză mucegăită”.

Se poate întâmpla ca mulţi creştini să traverseze viaţa chinuindu-se cu „pâine şi brânză”, alterate pe drum, fără bucurie, fără entuziasm, fără orizont când ar putea să aibă zilnic, sufleteşte vorbind, toate „bunurile lui Dumnezeu”. Toate „incluse în preţul” de a fi creştin. Avem certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte, că prindem curaj şi noi puteri din Cuvântul său, că avem la îndemână darurile Duhului Sfânt. Primim toate acestea la masa euharistică, la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

Secretul stă în „dorinţă”. Dorinţa este „scânteia” ce aprinde motorul automobilului rămas în pană pe drumul vieţii.

Să-l invocăm pe „oaspetele mângâietor”, aşa cum ne învaţă Biserica: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”.

Al săracilor Părinte,
Dătător de cele sfinte,
Vino şi ne luminează!

Tu în trudă alinare,
În căldură eşti răcoare,
Mângâiere în mâhnire.

Spală ce e întinat,
Udă tot ce e uscat,
Vindecă ce e rănit!

Moaie tot ce-i împietrit,
Încălzeşte ce-i răcit
Şi îndreaptă ce-i greşit!

Tuturor, bucuria sfintelor Rusalii.

(RV – A. Lucaci, material omiletic de vineri 6 iunie 2014)


Aici, versiunea pentru serviciul audio: RealAudioMP3







Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate