HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-06-14 14:33:40
A+ A- Tipăreşte Pagina



În audiență, la Papa Francisc, cea mai antică mișcare de voluntariat a Bisericii



RV 14 iun 2014. Aproximativ 30 de mii de aderenți la Mișcarea ”Milostivirile”, cea mai antică mișcare de voluntariat a Bisericii, și din Grupurile Donatorilor de Sânge ”Fratres”, au venit sâmbătă, 14 iunie, în Piața Sfântul Petru la întâlnirea cu Papa Francisc. Manifestarea se desfășoară la exact 28 de ani de la îmbrățișarea primită de la Sfântul Ioan Paul al II-lea, la 14 iunie 1986.

Mișcarea ”Milostivirile” reprezintă cea mai antică mișcare de voluntariat italian, care în 2014 sărbătorește 770 de ani de la înființare.

”Milostivirea schimbă lumea”, a spus Papa Francisc la primul său ”Angelus” și sunt întotdeauna frecvente referințele sale la milostivirea Domnului: remarcă responsabilii Mișcării într-un comunicat de presă. ”Dacă pe de o parte, aceasta ne face să ne gândim la ponderea și marea responsabilitate incluse în chiar numele Mișcării noastre – se mai citește în comunicat – pe de altă parte, ne readuce la alegerea semnificativă pe care străbunii noștri au făcut-o în urmă cu opt secole, dându-și chiar acest nume care este semn de nemărginită caritate, al acelui ajutor, nu doar material dar și moral, de care astăzi – poate mai mult ca oricând – societatea noastră are nevoie”.

Entuziasm, pentru întâlnirea cu Papa Francisc, și din partea Grupurilor Donatorii de Sânge ”Fratres”, care au luat ființă din Mișcarea ”Milostivirile” în anii ’50. ”La 14 iunie se marchează și Ziua mondială a donatorilor de sânge”, se citește în comunicatul amintit, drept care ”a sărbători această Zi împreună cu Papa Francisc este cu adevărat o ocazie irepetabilă care copleșește inimile noastre de o imensă bucurie și emoție”.

În cuvântul său, Papa Francisc a elogiat activitatea acestei mișcări și a îndemnat ca la atâtea cuvinte frumoase despre cei săraci, să urmeze cât mai mult și mai profund curajul faptelor:

Papa Francisc:Avem la dispoziție atâtea informații și statistici despre formele de sărăcie și greutățile oamenilor. Există riscul de a fi spectatori foarte informați și des-întrupați despre aceste realități, sau să facem discursuri frumoase care se încheie cu soluții verbale și o dezangajare față de problemele adevărate. Prea multe cuvinte, prea multe cuvinte, prea multe cuvinte, dar nu se face nimic! Acesta este riscul. Nu este cazul vostru, pentru că voi lucrați, lucrați bine, bine! Dar riscul rămâne… Când aud unele observații între persoane care știu statisticile și spun: «Ce barbarie, părinte, ce cruzime!». Dar tu ce faci pentru această barbarie? «Nimic, vorbesc!» Dar în acest fel nu se rezolvă nimic! Am auzit atâtea cuvinte! Este nevoie de fapte, de faptele voastre, de mărturia creștină, de a merge la cei care suferă, de a se apropia de ei cum a făcut Isus. Să-l imităm pe Isus: el merge pe drumuri și nu a planificat nici pe cei săraci, nici pe cei bolnavi, nici pe cei invalizi pe care îi întâlnește pe cale, dar cu primul pe care îl întâlnește, se oprește, devenind prezență care ajută, semn al apropierii lui Dumnezeu care este bunătate, providență, iubire!”.


Întâlnirea de sâmbătă din Piața Sfântul Petru cu Papa Francisc are loc la exact 28 de ani de la audiența cu Ioan Paul al II-lea, de la 14 iunie 1986. Pontiful pe care astăzi Biserica îl venerează în rândul sfinților se adresa atunci membrilor Mișcării ”Milostivirile” cu aceste cuvinte: ”Iată mandatul pe care îl pun în mâinile voastre: fiți promotori și făuritori pentru civilizația iubirii, fiți mărturisitori neobosiți pentru cultura carității”.

Mișcarea ”Milostivirile” a luat ființă în 1244 în orașul Florența, pe atunci, în Marele Ducat al Toscanei, cu scopul declarat în deviza mișcării ”de a-l preamări pe Dumnezeu prin fapte de milostivire față de aproapele”. În prezent, Mișcarea numără 689 de confrerii și peste 700 de sedii active în toată Italia, cu aproximativ 670 de mii de confrați. O cincime din aceștia din urmă sunt activi în servicii de voluntariat, desfășurate cu ajutorul a 2500 de ambulanțe și peste 1000 de mijloace speciale.

La rândul lor, Grupurile Donatorii de Sânge ”Fratres” sunt peste 600, cu mai mult de 133 de mii de donatori activi. În 2013, au donat în ansamblu peste 143 de mii de unități de sânge și hemo-componente.

Multiple sunt și domenii de activitate a ”Milostivirilor”, de la servicii de urgență medicală la transporturi sanitare, de la donații de sânge și asociații de pompe funebre, la servicii sociale și asistență pentru persoane în vârstă și cu handicap, de la protecție civilă și intervenții internaționale. Recent, a fost înființată o mișcare ”Milostivirile” și la Betleem, în Statul Palestina. Confreriile sunt reunite într-o Confederație Națională, care dă glas întregii mișcări și oferă respectivelor organizații din teren o vastă gamă de servicii și consultanță.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate