HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-06-20 15:51:46
A+ A- Tipăreşte Pagina



Tinerii nu doresc droguri, ci educație și locuri de muncă: Papa Francisc



RV 20 iun 2014. Drogurile sunt un flagel care se alimentează dintr-o piață ”rușinoasă”, drept care trebuie să spunem ”nu” oricărei forme de droguri, inclusiv tentativelor de legalizare: a spus Papa Francisc în discursul adresat participanților la Conferința Internațională privind lupta împotriva drogurilor, primiți vineri în audiență.

Papa Francisc: • ”Drogurile nu se înving prin droguri! Drogurile sunt un rău, și în fața răului nu se poate ceda sau face compromisuri. A gândi că daunele pot fi mai mici dacă se permite uzul psiho-medicamentelor celor care continuă să consume drogurile, nu rezolvă nicidecum problema. Legalizările așa numitelor «droguri ușoare», chiar și în mod parțial, pe lângă faptul că sunt cel puțin discutabile pe plan legislativ, nu produc efectele pe care și le-au propus”.

• ”«Nu» oricărui gen de droguri, pur și simplu! «Nu» oricărui gen de droguri. Dar pentru a spune acest «nu», trebuie spus «da» vieții, iubirii, celorlalți, educației, sportului, muncii, diferitelor forme de muncă… Sursa de muncă, educația, sportul, sănătatea vieții: iată calea de prevenire a consumului de droguri”.

Biserica, a remarcat Pontiful, se angajează în răspândirea acestui cerc virtuos, dar această activitate de recuperare nu este suficientă de la sine:
• ”E nevoie de a lucra asupra prevenirii. Exemplul atâtor tineri care, dornici să iasă din dependența de droguri, se angajează în refacerea vieții lor, este un imbold de a privi înainte cu încredere”.

(rv – A. Dancă)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate