HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Caritate şi  solidaritate  >  2014-07-06 11:27:46
A+ A- Tipăreşte Pagina



Vocea Papei Francisc susţine africanii bolnavi de albinism



RV 6 iulie 2014. AUDIO: RealAudioMP3 „Francisc îşi deschise braţele cu mâinile spre cer şi spuse: `Dumnezeu se află în fiecare persoană. Viaţa unei fiinţe umane valorează la fel ca viaţa întregii comunităţi. Dacă o persoană este jignită, însuşi Dumnezeu este ofensat`”. Aceasta este fraza pe care Papa Francisc a citit-o pentru cartea-audio intitulată „Umbră albă” (în original „Ombra Bianca”), în care se prezintă şi denunţă discriminarea şi suferinţa bolnavilor de albinism din Africa.
Scrisă de Cristiano Gentili, este asociată, printre altele, campaniei internaţionale, împotriva violențelor faţă de africanii care suferă de albinism, ce s-a lansat zilele trecute. Acestei iniţiative i s-a alăturat şi Sfântul Părinte. Albinismul, după cum se ştie, este o boală cauzată de absenţa pigmentului care dă culoare pielii, părului şi ochilor.

„Marginalizaţi de societate, care nu îi consideră africani, de piaţa muncii sau chiar de propria familie, care de multe ori îi abandonează după naştere, – citim pe pagina web a cărţii, – africanii bolnavi de albinism sunt deseori victime ale crimelor rituale. Persecutarea lor se datorează superstiţiilor. La această suferință se adaugă şi problemele grave de sănătate, astfel încât, speranţa de viaţă pentru ei nu depăşeşte 32 de ani.

Romanul descrie povestea unei fetiţe pe nume Adimu, bolnavă de albinism, care trăieşte în Tanzania. În ciuda mediului ostil şi agresiv ce o înconjoară, fetiţa nu încetează niciodată să caute iubire şi prietenie.

Ideea unei „cărţi-audio sociale”, prima de acest gen, s-a născut pentru a atrage atenţia asupra dramei pe care mii de africani o trăiesc. Cine vrea, poate să urmeze exemplul Sfântului Părinte şi să-şi ofere propria voce, citind în limba italiană, cu un sistem de traducere în mai multe limbi, o frază din roman. Cartea încearcă, în mod simbolic, să dea voce acelora care nu au voce.

(RV – I.P. – A.C.)





Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate