HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-07-25 14:06:12
A+ A- Tipăreşte Pagina



Papa şi vocaţiile: noua carte „Mă încred în tine!



RV 25 iulie 2014. Audio: RealAudioMP3 La mai bine de un an de la „Întâlnirea seminariştilor, novicilor, novicelor şi tuturor celor care urmează un drum vocaţional", desfăşurată în luna iulie 2013, la Roma, a fost publicată în Italia cartea “Mă încred în tine!” (în original “Mi fido di te!”), editată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Scopul întâlnirii a fost acela de a face vizibilă şi de a împărtăşi bucuria vocaţiei, iar de la această experienţă s-a născut ideea noii cărţi lansate de Librăria Editurii Vaticane.

Cartea conţine diferite texte, începând cu discursul Papei Francisc de la întâlnirea din Aula Paul al VI-lea cu cei circa 6.000 de participanţi, veniţi din 66 de ţări. Cu acea ocazie, Sfântul Părinte a vorbit printre altele de „cultura provizoriului”, de „bucuria adevărată” care „se naşte în urma întâlnirii, a relaţiei cu ceilalţi”, de „paternitatea şi maternitatea pastorală”, deoarece „când un preot nu este tatăl comunităţii sale, când o soră nu este mamă pentru cei cu care lucrează, este trist”. În predica de la Sfânta Liturghie, celebrată cu acest prilej în Bazilica Sfântul Petru, Papa Francisc a subliniat trei aspecte: „bucuria consolării”, crucea lui Cristos ca punct de referinţă a misiunii” şi rugăciunea.

„Prezenţa lor în Anul Credinţei, în faţa mormântului Sfântului Petru – scrie monseniorul Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, în prezentarea cărţii – a fost în primul rând o mărturie. Vocile lor, zâmbetele lor, cântecele şi rugăciunile au spus Romei şi lumii întregi că alegerea consacrării lui Cristos în slujba Bisericii este frumoasă şi merită să fie trăită. Creştinii sunt mereu chemaţi să îşi mărturisească credinţa, dar cei care s-au consacrat lui Cristos au o responsabilitate şi mai mare. De multe ori sunt întrebaţi cum şi-au descoperit vocaţia. Fiecare îşi prezintă motivaţiile care stau la baza alegerii făcute. Este o alegere liberă pentru că l-au întâlnit pe Cristos care, de-a lungul veacurilor, cheamă fără încetare şi fără să obosească noi discipoli. Este o viaţă care deschide orizonturi nesperate, mergând dincolo de propriile aşteptări. Cu aceste sentimente de speranţă i-am primit pe miile de tineri ajunşi la Roma împreună cu formatorii lor”.

În carte se regăsesc printre altele câteva mărturii, printre care meditaţia cardinalului Angelo Comastri, o lectio divina ţinută de cardinalul Mauro Piacenza şi conferinţa arhiepiscopului Fisichella cu tema „Noi evanghelizatori pentru o nouă evanghelizare”.

(RV – G.A. – A.C.)




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate