HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-08-07 13:15:34
A+ A- Tipăreşte Pagina



Novenă de pregătire la solemnitatea "Adormirea Maicii Domnului": Ziua a II-a



(RV - 7 august 2014) RealAudioMP3 Suflet matur. Întreaga ta viaţă, o, preacurată Fecioară Marie, a fost un şir neîntrerupt de haruri, dar şi o corespundere din ce în ce mai conştientă la har. Astfel, tu, deşi ai fost copleşită de har din prima clipă a vieţii, ai progresat în virtute o dată cu vârsta, până ai ajuns la acea maturitate a credinţei care nu-şi mai găseşte locul pe acest pământ.


Mijloceşte-ne şi nouă harul de a dori şi a căuta cu toată sinceritatea înaintarea noastră sufletească. Fereşte-ne, Mamă bună, de acel progres superficial, care urmăreşte numai cele trecătoare. Însufleţeşte zelul acelora care s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu, pentru ca pilda lor să ne reamintească de râvna cu care ai muncit tu, pentru a dobândi fericirea cerească.

Vino în ajutorul celor distruşi sufleteşte, mai ales, al celor descurajaţi. Dă-le o rază de speranţă şi fă-i părtaşi de meritele tale bogate. Amin.


Novena este luată din cartea: Benedictus: rugăciunile familiei creştine, apărută la editura Sapientia, din Iaşi, în 2011. Fragmentul a fost însoțit de cântarea Ave Maria, de Giovanni Pierluigi da Pelestrina

(Foto: Icoana Maicii Domnului de la Sanctuarul marian din Scăiuș, Dieceza de Lugoj)


R.V./A.M.




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate