HomeRadio Vatican
Vatican Radio   
alte limbi  

     Home > Biserică >  2014-08-08 15:16:25
A+ A- Tipăreşte Pagina



Părintele Lombardi prezintă călătoria apostolică a Papei Francisc în Republica Coreea



(RV – 8 august 2014) RealAudioMP3 A fost prezentat la Sala de Presă a Sfântului Scaun, de către director, părintele Federico Lombardi, cea de-a treia călătorie internaţională a Papei Francisc, între 13 şi 18 august, ce va avea ca destinaţie Republica Coreea, cu ocazia Zilei Tineretului Asiatic, ajunsă la cea de-a treia ediţie.

Succesorul lui Petru revine în Asia. Nu se întâmpla din 1999, când Ioan Paul al II-lea a mers la New Delhi. Şi din acest motiv, călătoria Papei Francisc în Republica Coreea constituie o prioritate. Printre temele centrale: Ziua asiatică a tineretului care va reuni circa 2 mii de tineri, reprezentând 23 de ţări ale Asiei; beatificarea a 124 de martiri coreeni, fondatori ai Bisericii din Coreea; și reconcilierea şi pacea într-o ţară împărţită în nord şi sud.

Durata zborului va fi de peste 11 ore, iar diferenţa de fus orar de 7 ore. Discursurile Papei vor fi 11 la număr, 4 în engleză şi restul în italiană. După cum se obişnuieşte, Pontiful va saluta mulţimea, în mai multe rânduri, din automobilul cunoscut deja cu numele de “papa-mobil”.

Au fost numeroase îndrebările adresate de jurnalişti referitoare la raporturile dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. Referitor la refuzul autorităţilor de la Pyongyang de a participa la Sfânta Liturghie din 18 august, părintele Lombardi a relatat ceea ce a aflat direct de la comitetul de organizare sud-coreean:

“Răspunsul la invitaţie a fost negativ şi ne oprim aici, fără a închide uşile altor eventuale iniţiative şi posibilităţi pe care coreeni vor şti să le aibă mai bine decât noi”.

De asemenea, nu se prevede ca Papa să meargă la graniţa cu Coreea de Nord:

“Gândul la problema diviziunii există; se va celebra o Sfântă Liturghie dedicată păcii şi reconcilierii. Prezenţa şi atenţia spirituală sunt mai mult decât evidente, fără alte acte deosebite”.

Celor care l-au întrebat dacă Vaticanul are intenţia de a interveni în raporturile dintre Biserica sud-coreeană şi cea din Coreea de Nord, părintele Lombardi a răspuns:

“Cardinalul de Seul este şi vicar apostolic de Pyongyang, fiind aşadar autoritatea ecleziastică competentă pentru această zonă. De aceea, nu este necesară o intervenţie vaticană pentru a spune ce trebuie făcut la Pyongyang.”

În ceea ce priveşte întâlnirile oficiale, Papa se va întâlni cu supravieţuitori şi rude ale victimelor tragediei feribotului Sewol, din luna aprilie. Se prevede de asemenea prezenţa la Liturghia de încheiere a vizitei a unei delegaţii a grupului „comfort women”, aşa-numitele femei de reconfortare, abuzate de unii soldaţi japonezi în timpul războiului:

“Faptul că sunt prezente reprezintă deja o recunoaştere destul de semnificativă, cred, această întâlnire fiind propunerea organizatorilor locali; aceste iniţiative nu provin de la Vatican, ci se răspunde la propuneri şi se acceptă cu bunăvoinţă”.

Despre polemicile ivite în Coreea cu privire la vizita, pe 16 august, la comunitatea de dizabili din Kkottongnae, structură despre care unii spun că ar fi mai atentă la marketing decât la caritate, părintele Lombardi a precizat:

“Când s-a studiat programul vizitei, Conferinţa Episcopală şi-a exprimat părerea pozitivă faţă de vizitarea, de către Papă, a structurii. Ştim bine că există discuţii şi, chiar dacă sunt multe acuzaţii de ilegalitate, nu par să rezulte deloc fondate”.

În timpul călătoriei cu avionul, Papa Francisc va survola China. Despre posibilitatea de a trimite, potrivit tradiţiei în călătoriile internazionale, o telegramă autorităţilor de la Beijing, iată răspunsul directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun:

“Noi am pus întotdeauna la dispoziţie textele telegramelor: dacă există o telegramă destinată Chinei, veţi vedea ce conţine. Acesta este singurul lucru pe care vi-l pot spune”.

Directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun dezminte ştirea potrivit căreia s-ar lucra la o călătorie a Papei Francisc în Japonia:

„În prezent, se pregăteşte în mod concret călătoria la Tirana (în Albania), în Sri Lanka şi Republica Filipinelor. Stop. În rest, nu s-a iniţiat organizarea altor călătorii. Dacă se vor face, vom lua act, vom colabora, dar nu pot să născocesc”.
R.V./A. Mărtinaș




Trimiteți






Cine suntem Orar programe Scrie redactiei Productie RV Linkuri Alte limbi Sfântul Scaun Cetatea Vaticanului Celebrari liturgice ale Papei
Conţinutul acestui site este protejat de Copyright ©. Webmaster / Referinţe / Condiţii legale / Pentru publicitate